Nu cred că ceea ce facem şi ce obţinem ca rezultate e pură întâmplare. Cred în destin, ca singur scenariu care se scrie în timp ce noi „filmăm„, deci trăim! Suntem actori în filmul nostru cu episoade de iubire, tandreţe, râsete sau lacrimi. Fiecare episod poartă semnătura noastră. De asta ne e aşa de greu să înţelegem că am greşit.
Dar chiar şi greşelile fac parte din viața noastră, că ne place sau nu. În tot acest „sos” cu întrebări fără răspuns, trecem pe lângă oameni, ne intersectăm sau ne ţinem de mâna. Şi uite aşa ne dăm seama cât de binecuvântaţi suntem. Fiecare om care îţi intră în viaţă, e o sursă de inapiratie. Ceva din noi are nevoie de acel ceva!
Ne lăsăm ghidaţi de instinct, fără a mai fi nevoie de indicaţii regizorale. Nu de alta, dar simţirea ne e ghidată tot de sus. Dansăm prin viaţă, ne uităm în ochii puilor, şi ei nişte îngeri, şi strălucim în plenitudinea fiinţei.
Doar când atingem sentimentul de pace interioară, doar atunci rămânem goi în orgoliu… şi abia atunci suntem cu adevărat fericiţi. Cât de aimplu sună în teorie, cât e de greu în realitate. Mai ales când suntem mânaţi de păcatul lui ” mai bine” şi căutăm la infinit perfecţiuni imperfecte.
