UITAM PREA DES...

Viața noastră, o cursă continuă în care uneori nu observăm nici răsăritul, nici apusul, nici oamenii pe care îi întâlnim și care încearcă cu timiditate să se apropie de sufletele noastre imaginându-și că am fi altfel decât ei doar pentru că afișăm un anume fel de a fi sau pur și simplu fiindcă așa ne percep ei. 
Uităm uneori să privim în ochii celuilalt cu iubire! Nu îi vedem, nu îi auzim, nu îi înțelegem, nu îi atingem , nu îi simțim fiindcă suntem concentrați asupra eului nostru atât de mult încât dintr-o data devenim surzi, orbi și muți. Îi privim pe toți ca pe un tot unitar ignorând că ei de fapt sunt unici. 
Citim zilnic știri, povești, întâmplări, ne șochează anumite zvonuri sau lăcrimăm la câte o întâmplare nefericită fără să fim atenți că în imediata noastră apropiere există măcar un suflet care ne cere tăcut, cu disperare să îi adresăm un cuvânt.Unul singur...nu mai mult! 
Privim cerul de cele mai multe ori singuri și îl implorăm pe Dumnezeu să ne implinească câte o dorință ca și când El ar fi un fel de chelner care este dator să ne servească cu ceea ce noi dorim. De plătit nu poate fi vorba fiindcă în ignoranța noastră credem că ni se cuvine. Uităm că de fapt suntem doar noi înșine un vis efemer și călător pe acest pământ. Deși peregrini prin anotimpurile vieții nici nu observăm soarele, stelele, pescărușii, licuricii, florile și toate minunile universului fără de care am trăi într-o lume anostă și gri. 
Suntem atât de preocupați de ceea ce ni se intâmplă nouă încât oricât de tare ar cânta sau ar plânge sufletul unui om nu îi mai percepem vibrațiile. 
Alergăm înspre nicăieri și nu ajungem de fapt niciunde. Când în sfârșit luăm o pauză și ne uităm în jurul nostru vedem cu stupoare că iubirea există, că soarele strălucește și că sunt zeci de suflete care așteaptă să le deschidem portița inimii. 
Ne dorim iubire, dar în mod ciudat fugim de ea. 
Trist, dar adevărat! 
Împarte suflet, privește-ți în suflet, dăruiește suflet ! 
Dacă întâlniți un suflet aduceți-vă aminte că dorește să vă îmbrățișeze, să vă zâmbească, să viseze împreună cu voi, să vă spună că îi e dor de voi și că dorește doar să îl observați. Dacă o veți face cerul întreg va cânta împreună cu îngerii lui și veți trăi o veșnică primăvară. 
Micșorați pasul, opriți-va și priviți ! Este atât de simplu ! În acest mod mai luați și voi o pauză! 
Pictați zâmbete, îmbrățișați, încurajați , oferiți speranță și credeți cu toată inima că într-o zi chiar și cele mai ascunse și intime dorințe vi se vor împlini. Dar nu singur, ci împreună cu cei pe care îi întâlniți în timpul alergării voastre la maratonul vieții. 
Sufletul unui om întotdeauna va avea nevoie de un altul pentru a fi împlinit.
 Îmi doresc ca Dumnezeu să-mi deschidă ochii sufletului și a minții pentru a vedea , a simți și a percepe cu adevărat nevoile celor din jur ! Să nu cumva să mi se întâmple ca din neatenție, teamă, ignoranță sau dezinteres să nu pot percepe cântul de jale sau de bucurie a celui de lângă mine. 
Eu nu îmi doresc decât ca în alergarea mea să nu fiu singur, ci să privesc cerul mână în mână cu alte suflete ! Atât! 

Cred ca fiecare zi este o minune …

Cred că fiecare zi este o minune și asta mă face să simt extraordinarul de care sunt înconjurat. Frumusețea, căldura, culoarea și naturalețea sunt doar câteva din calitățile unei zile pline de magie. Nu ai nevoie de ochelari speciali pentru o vedea minunăția ci de un suflet destul de mare și inocent ca să o poți simți și trăi. Fiecare moment trăit frumos este o amintire eternă. Fiecare om intrat în viața ta este o bucurie imensă. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Simplitatea ar trebui să fie principala noastră temă de zi cu zi. Cum să ne îmbogățim spiritual dar și financiar cu puținul pe care îl avem. Cum să atragem mai mult la acel puțin, cum să multiplicăm toate sentimentele frumoase din interior, cum să le dăruim, cum să ne fericim, cum să ne apropiem mai mult de idealul pe care îl visăm, acestea sunt subiectele pe care ar trebui să le aplicăm, să le dezvoltăm zilnic.
Contează ceea ce facem , cum ne purtăm, cum gândim, cum ne manifestăm, cum ne ridicăm și depășim obstacole. Contează modul în care răspundem fiecare provocări, modul în care înțelegem ceea ni se întâmplă, modul în care percepem și în care ne afectează lucrurile care țin de viață și nu de noi. Contează cum gestionăm timpul, cum facem față rutinei zilnice, cum așteptăm ziua de mâine, viitorul, cum tratăm momentul prezent. Contează micile lucruri pe care le facem, măruntele decizii pe care le luăm în fiecare clipă, contează pentru că ele fac din noi oamenii care suntem astăzi, ele ne ajută să evoluăm, să creștem, să ne dezvoltăm.
Așadar, trebuie pus foarte mare accent pe modul în care facem toate acestea întrucât acțiunile ne reprezintă, vorbesc pentru noi.
Pozitivismul, speranța, căldura, ingeniozitatea, curiozitatea, curajul vorbesc în numele nostru și lucrează pentru noi. 

Ce inseamna implinirea sufleteasca ?

Oare inseamna ca te poti numi un om fericit ? Sau poate ca este doar drumul spre fericirea absoluta ? Care sunt lucrurile care ne aduc aceasta satisfactie ? Ce anume ne poate inalta spiritul si elibera sufletul de povara greutatilor si a gandurile negre ? Oare faptele bune ? Oare credinta, generozitatea, iubirea ? Oare acestea sunt de ajuns, sau trebuie sa face...m mai mult pentru a avea parte de acest sentiment extrem de rar si valoros ? Nimeni nu stie cu certitudine fiindca toti ne aflam in cautatea acelui unic lucru menit sa aduca in viata noastra fericirea. Este foarte greu sa te simti un om implinit sufleteste, indeosebi pentru simplul fapt ca nu exista zi din viata noastra in care sa nu comitem greseli, in care sa nu suparam oameni, in care sa nu ne credem mai importanti decat altii, in care sa ne punem pe noi inaintea nevoilor celorlati, La fel de dificil este sa ramai un om corect si bun, fiindca esti inconjurat mereu de mizerii si nedreptati. De cate ori nu am ranit persoanele dragi noua, de cate ori nu am strigat, certat, suparat sau invinovatit pe cei din jurul nostru, atunci cand ne-am simtit tradati. De cate ori nu am renuntat la a mai crede si la a mai spera si am urmat o cale laturalnica pentru simplul fapt ca ne doream acel lucru mai repede. De multe ori. Uneori , ne mintim , numindu-ne impliniti sufleteste. Uneori, ne mintim fiindca ne-ar place sa credem ca sufletul nostru a cunoscut in sfarsit pacea si armonia eliberatoare si poate ca de cele mai multe ori chiar ajungem sa simtim acest lucru. Insa , ca si in cazul unui drog, efectul inceteaza in cele din urma. Toata euforia si multumirea pe care o simteai va disparea, se va ridica ca un fum usor si cenusiu, si vei ramane la fel ca si pana atunci. Gol pe dinauntru. Dezamagit. Bolnav. Nu este suficient sa pari ceea ce nu esti , nu este indeajuns sa dai o parte din tine. Ca sa ajungi la stadiul de fericire absoluta la care toti speram ca vom ajunge candva, va trebui sa dam totul, sa ne transformam complet, sa incetam sa mai fim cei care suntem. Daca privim cu atentie la viata noastra constatam ca este ciclica. Invatam lectii de-a lungul vietii noastre pe care le punem in aplicare, si uneori incarcam sa facem mai mult de atat, sa fim mai buni decat au fost parintii nostrii, mai culti, mai bogati, mai de toate. Fiindca, asa suntem facuti sa credem. Daca am stabilit un anume standard pe care l-am ajuns in viata noastre, atunci ne-am atins scopul. Lucrurile sunt atat de simple. Insa, datorita avantului nostru, le trecem cu vederea. Poti gasii fericirea si daca stai intr-un bordei, sau intr-un cort in natura. Nu conteaza cine esti sau cat de cult si de bogat poti deveni in viata , conteaza ce esti. Aceasta este marea intrebare. Si ce suntem in final ? Simpli oameni in cautarea perfectiunii. Fiindca fericirea este fara doar si poate perfectiunea. Ea poate fi cunoscuta doar de acele suflete speciale, care in ciuda tuturor greutatilor, in ciuda tututor obstacolelor, au ramas la fel de tinere si la fel de frumoase. Nu s-au murdarit, nici impovarat cu faptele lor, ci s-au curatat si s-au eliberat. Nu spun ca nu sunt momente in viata noastra cand simtim cu adeverat ca plutim, ca suntem fericiti, ca suntem impliniti, dar in final sunt doar momente. Momente, fara de care, viata noastra ar fi anosta, plictisitoare, trista, deprimanta. Chiar daca sunt putine, chiar daca nu dureaza o vesnicie, acele momente fac ca viata noastra sa fie mai usoara, mai calma, mai placuta. Chiar daca nu suntem pana la adanci batraneti fericiti, cel putin ne putem bucura de momentul nostru de implinire. Si putem spera. Intotdeauna, ne ramane speranta. 

Fericirea nu depinde de context, ci de caracter.

Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viata, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol … sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs…sau, in cazuri cu adevarat nefericite, mai are doar doi stropi amarati de bine in el.

Ferice de cei ce privesc paharul din perspectiva Cerului, adica de sus, de unde pare vesnic plin si nu din lateral, unde orice picatura lipsa e observata cu usurinta.

Ferice de cei ce canta, chiar daca suna fals, de cei ce danseaza,chiar daca nu stiu pasii, de cei care cad, iar apoi se ridica.

Ferice de cei ce nu invata pentru note, de cei ce sufera zambind, de cei ce observa florile prafuite ce cresc in mizeria de la coltul trotuarului, de cei ce plang gratie dragostei, si nu singuratatii…de cel ce descopera o carte buna…de cei ce fac cadouri…de cei carora le place compania propriei lor persoane .... de cei ce mananca fara sa numere caloriile …sau sa privesca la ceas.

Ferice de cei ce iubesc, deși nu știu cum e să fie iubiți;
Ferice de cei luptă, deși au cunoscut și căderea;
Ferice de cei ce își păstrează inima curată, deși trăiesc între tâlhari;
Ferice de cei ce zâmbesc, deși viața lor nu e tocmai un zâmbet;
Ferice de cei ce construiesc, într-o lume care se dărâmă;
Ferice de cei ce au puterea să mângâie, deși cei ce au nevoie de mângâiere sunt ei;
Ferice de cei ce hrănesc, deși cei ce au nevoie de hrană sunt ei;
Ferice de cei ce nu doresc să fie stăpânitori, deși au cunoscut și puterea;
Ferice de cei ce nu sunt robi ai plăcerilor, deși le-au cunoscut dulceața;
Ferice de cei ce nu sunt robi ai patimilor, într-o lume îngenuncheată de păcate;
Ferice de cei ce nu sunt robi ai banului, deși i-au cunoscut și puterea;
Ferice de cei ce sunt cinstiți într-o lume plină de înșelăciuni;
Ferice de cei ce iubesc adevărul, într-o lume a minciunii;
Ferice de cei ce au arma răzbunării și nu o folosesc;
Ferice de cei ce au prilejul să păcătuiască și nu vor;
Ferice de cei ce luptă pentru Împărăția Cerului, deși nu o văd;
Ferice de cei ce n-au văzut, dar au crezut;
Ferice de cei ce cred într-o lume care nu mai crede;
Ferice de cei ce urcă muntele, deși nu îi zăresc vârful;
Ferice de cei ce străbat cărarea, deși e plină de spini;
Ferice de cei ce știu să supraviețuiască, într-o lume ce decade. 

DACA AS STII CA ASTA AR FI UTIMA ZI...

Dacă pentru o clipă Dumnezeu mi-ar dărui o bucaţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.
Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.
Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că, pentru fiecare minut în care inchidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş continua să merg când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi aş şti să savurez o îngheţată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest şi m-aş întinde la soare, lăsându-mi la vedere nu numai corpul, ci şi sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu, dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste gheaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul incarnat al petalelor...
Doamne, Dumnezeule, daca aş avea o bucăţică de viaţă...

N-aş lăsa să treacă nicio zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat, spunându-le că ei sunt prietenii mei preferaţi şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!
Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea.

Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toată lumea vrea să traiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou-născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.
Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.

Sunt atâtea lucruri pe care aş putea să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar mai servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că, din nefericire, voi fi murit.
Spune intotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti.

Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta odată şi încă odată, până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu aş presupune, în mod stupid, că tu deja ştii.

Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată o nouă şansă pentru a face lucrurile mai bine, dar dacă cumva greşesc, şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face placere să-ţi spun cât te iubesc şi că niciodată nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va mai fi niciodată, in mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai facut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi când ai fost prea ocupat ca să le îndeplineşti o dorinţă. Să-i păstrezi pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine; spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi poartă-te frumos cu ei, fă-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog", şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea necesare pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine. 

SUFLETUL

Sufletul pune uneori întrebări... Pentru că se simte prea greu, prea copleşit, prea fără speranţă. Nu mai ştie dacă e fericit sau nu, dacă să plângă sau să râdă, dacă să continue să spere că va zâmbi din nou sau dacă să renunţe la luptă. E fragil şi îi e greu. Orice cuvânt spus la nervi îl doare. Orice dezamăgire îi provoacă răni adânci, pe care numai el ştie cu câtă greutate le vindecă. Se luptă cu o grămadă de sentimente contradictorii, nu mai ştie dacă ce i se oferă este iubire sau sunt simple vorbe. Sufletul ne reprezintă. Prin prisma lui ne arătăm noi ca oameni. Orice durere pe care o primim se răsfrânge asupra lui. De aceea trebuie să avem grijă de el. Să fim mai atenţi la ceea ce spunem, cum spunem şi când spunem, putem răni foarte mult. Să avem grijă cui oferim încredere, pe ce umăr ne descărcăm amarul suferinţei şi în braţele cui ne refugiem în momente de cumpănă. Sufletul nostru are nevoie de iubire, de linişte, de siguranţă şi protecţie. Să facem în aşa fel încât să le primească.
Multe lucruri pot fi furate din viața ta, insa frumusetea si măreția sufletului nu ti le poate lua nimeni.