miercuri, 28 decembrie 2016

DE TINE DEPINDE...!!!

Uneori, nemulțumirile pe care le avem provin chiar din acțiunile noastre, luate prea târziu sau prea devreme, din gânduri și frământări, din amânări sau impulsivitate, din lipsa de maturitate cu care privim unele lucruri.
Este dificil să te privești în oglindă și să ai curajul să-ți spui ceea ce ai făcut greșit, ceea ce ai gândit sau simți în diverse momente din viața ta. Este dificil până și să-ți recunoști greșelile pentru că asta înseamnă că în afară de tine nimeni nu este responsabil pentru modul în care a ajuns viața ta.
Tu ești cel care acționează, gândește, simte și dă curs acestor senzații. Tu ești care decide, cel care consimte, cel care visează și luptă pentru lucrurile dorite. Doar tu poți spune că te cunoști cu adevărat. Ceilalți pot doar să-ți înțeleagă modul în care faci anumite lucruri, să te respecte pentru lupta pe care o duci sau să te judece. Dar nu te pot influența atunci când vrei ceva cu adevărat.
Așadar, fie că viața ta este fericită, minunată, frumoasă, fie că este dezordonată, de neînțeles sau tristă, deciziile tale au făcut-o să fie așa.
De tine depinde dacă dorești ceva mai mult sau doar te complaci în situația de față.
De tine depinde dacă vei decide să-ți deschizi inima în fața necunoscutului și să aduci câteva schimbări în ea.
De tine depind multe și poți face și mai multe dacă ai înțelege acest lucru și ai lua atitudine acum, nu mâine, nu anul ce vine, ci acum.
Dacă decizi că trebuie să faci o schimbare în viața ta după ce vei citi aceste rânduri dă-ți un deadline cât mai strâns, fă astăzi câteva din lucrurile pe care le-ai amânat pentru mine, simte mai mult, bucură-te mai mult, zâmbește mai mult și  judecă mai puțin.
Dacă decizi că vrei o schimbare ce moment mai potrivit ar fi decât ziua de azi ? 

luni, 19 decembrie 2016

Ce inseamna implinirea sufleteasca ?

Oare inseamna ca te poti numi un om fericit ? Sau poate ca este doar drumul spre fericirea absoluta ? Care sunt lucrurile care ne aduc aceasta satisfactie ? Ce anume ne poate inalta spiritul si elibera sufletul de povara greutatilor si a gandurile negre ? Oare faptele bune ? Oare credinta, generozitatea, iubirea ? Oare acestea sunt de ajuns, sau trebuie sa facem mai mult pentru a avea parte de acest sentiment extrem de rar si valoros ? Nimeni nu stie cu certitudine fiindca toti ne aflam in cautatea acelui unic lucru menit sa aduca in viata noastra fericirea. Este foarte greu sa te simti un om implinit sufleteste, indeosebi pentru simplul fapt ca nu exista zi din viata noastra in care sa nu comitem greseli, in care sa nu suparam oameni, in care sa nu ne credem mai importanti decat altii, in care sa ne punem pe noi inaintea nevoilor celorlati, La fel de dificil este sa ramai un om corect si bun, fiindca esti inconjurat mereu de mizerii si nedreptati. De cate ori nu am ranit persoanele dragi noua, de cate ori nu am strigat, certat, suparat sau invinovatit pe cei din jurul nostru, atunci cand ne-am simtit tradati. De cate ori nu am renuntat la a mai crede si la a mai spera si am urmat o cale laturalnica pentru simplul fapt ca ne doream acel lucru mai repede. De multe ori. Uneori , ne mintim , numindu-ne impliniti sufleteste. Uneori, ne mintim fiindca ne-ar place sa credem ca sufletul nostru a cunoscut in sfarsit pacea si armonia eliberatoare si poate ca de cele mai multe ori chiar ajungem sa simtim acest lucru. Insa , ca si in cazul unui drog, efectul inceteaza in cele din urma. Toata euforia si multumirea pe care o simteai va disparea, se va ridica ca un fum usor si cenusiu, si vei ramane la fel ca si pana atunci. Gol pe dinauntru. Dezamagit. Bolnav. Nu este suficient sa pari ceea ce nu esti , nu este indeajuns sa dai o parte din tine. Ca sa ajungi la stadiul de fericire absoluta la care toti speram ca vom ajunge candva, va trebui sa dam totul, sa ne transformam complet, sa incetam sa mai fim cei care suntem. Daca privim cu atentie la viata noastra constatam ca este ciclica. Invatam lectii de-a lungul vietii noastre pe care le punem in aplicare, si uneori incercam sa facem mai mult de atat, sa fim mai buni decat au fost parintii nostrii, mai culti, mai bogati, mai de toate. Fiindca, asa suntem facuti sa credem. Daca am stabilit un anume standard pe care l-am ajuns in viata noastre, atunci ne-am atins scopul. Lucrurile sunt atat de simple. Insa, datorita avantului nostru, le trecem cu vederea. Poti gasii fericirea si daca stai intr-un bordei, sau intr-un cort in natura. Nu conteaza cine esti sau cat de cult si de bogat poti deveni in viata , conteaza ce esti. Aceasta este marea intrebare. Si ce suntem in final ? Simpli oameni in cautarea perfectiunii. Fiindca fericirea este fara doar si poate perfectiunea. Ea poate fi cunoscuta doar de acele suflete speciale, care in ciuda tuturor greutatilor, in ciuda tututor obstacolelor, au ramas la fel de tinere si la fel de frumoase. Nu s-au murdarit, nici impovarat cu faptele lor, ci s-au curatat si s-au eliberat. Nu spun ca nu sunt momente in viata noastra cand simtim cu adeverat ca plutim, ca suntem fericiti, ca suntem impliniti, dar in final sunt doar momente. Momente, fara de care, viata noastra ar fi anosta, plictisitoare, trista, deprimanta. Chiar daca sunt putine, chiar daca nu dureaza o vesnicie, acele momente fac ca viata noastra sa fie mai usoara, mai calma, mai placuta. Chiar daca nu suntem pana la adanci batraneti fericiti, cel putin ne putem bucura de momentul nostru de implinire. Si putem spera. Intotdeauna, ne ramane speranta. 

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Sunt oameni care reușesc în viață.

Cum? Nu știu încă. Dar, am o vagă bănuială că le-au venit în ajutor chiar propriile vise. Visează măreț! - spune o vorbă înțeleaptă. Și poate chiar așa este. Poate că nu am reușit încă să credem că există o legătură puternică între motivație și împlinire, între vis și succes.Sunt oameni ale căror povești de viață ne inspiră. Ne determină să gândim, să schimbăm ordinea și direcția întrebărilor. Ne fac să ne dorim și noi să avem parte de același succes, fără însă a bănui poate câte au stat la baza acelor împliniri.Oamenii despre care am citit și despre care am învățat au traversat perioade dificile și au învățat pe parcurs multe lecții de viață. Ce aș fi făcut eu în locul lor? Poate nu voi ști niciodată. Însă, cel mai probabil nu aș fi procedat la fel. Am descoperit despre mine că, în unele cazuri, sunt puternic. Sunt feroce. O iau de la capăt și mă încăpățânez să iasă ca mine. Și spun, în unele cazuri, pentru că poate în cele mai importante situații devin o cu totul altă persoană. Prea speriat de consecințe. Prea nesigur și fragil. Și atunci caut să mă înconjor de oameni care să mă motiveze. Care să mă inspire. Poate chiar să mă împingă puțin în direcția spre care mi-e teamă să pornesc.
Și știind acest lucru, acum, constat că totul în viața aceasta ține de atracție. Binele atrage după sine bine. Frumusețea atrage după sine frumosul. Succesul atrage după sine succes. Pozitivismul atrage după sine o mare de realizări.Nu poți reuși în viață dacă tot ceea ce ești este teamă, regret sau îndoială. Nu poți reuși dacă stai într-un colț de stradă, uitându-te furiș la cei care nu se tem să-și trăiască visurile. Nu poți reuși dacă nu faci primul pas. Dacă îți pui limite.
Am învățat că este mult mai bine să îndrăznești. Să visezi. Să speri. Să-ți oferi șansa de a face ceva minunat cu viața ta.


Și spun tare și răspicat ca să ajungă la inimile tuturor: atracția de lucruri pozitive în viața ta începe cu tine, de la tine, dinspre tine.

vineri, 16 decembrie 2016

Prietenie adevarata

Tu stii ce inseamna cu adevarat un prieten si mai ales, stii cine este prietenul tau cel mai bun? Stii ce inseamna prietenia si cum sa-ti faci noi prieteni? Pe langa familie, prietenii se numara printre cele mai importante persoane din viata noastra.
Prietenia este un sanctuar in care ne simtim in siguranta atunci cand intreaga lume ni se pare inospitaliera. A avea prieteni care sa ne sprijine si sa ne ajute atunci cand ne este greu este, in mod cert, o binecuvantare pentru fiecare dintre noi.
Un adevarat prieten este acea persoana care te accepta asa cum esti si te pretuieste fara sa aiba pretentia de a obtine beneficii din partea ta. Un prieten adevarat se bucura alaturi de tine atunci cand ai succes si nu te critica atunci cand gresesti.
In functie de personalitatea noastra reusim mai usor sau mai greu sa ne facem prieteni. Unele persoane pot fi inconjurate de zeci de prieteni, iar altele pot avea doar trei, patru persoane care-i sunt mereu aproape. Numarul prietenilor nu conteaza atata timp cat poti spune despre ei ca iti sunt cei mai buni prieteni
Prietenia nu inseamna ca trebuie sa faci mereu ceva bun pentru prietenul tau, ci aceasta implica daruire, intelegere, acceptare, suport dar si responsabilitate. Cand cineva te alege ca prieten dintre miile de oameni care-i sunt in jur, inseamna ca are incredere in tine si stie ca se poate baza pe tine in orice situatie.
Acum intreaba-te daca tu esti un prieten bun si daca cineva te considera cel mai bun prieten. Tu iti ajuti prietenii sa fie persoane mai bune si esti alaturi de ei atunci cand au nevoie de tine? Ei fac acelasi lucru pentru tine? Sunt sigur ca raspunsurile la intrebarile de mai sus sunt toate pozitive.
Tipurile de prietenii pe care le formam cu alte persoane difera foarte mult in functie de personalitatea noastra, deoarece putem fi persoane foarte sociabile (si avem foarte multi prieteni) sau mai timide (si sa avem prieteni mai putini). Dar, asa cum am mai spus, calitatea relatiei de prietenie este mult mai importanta decat numarul prietenilor.
Acum mai trebuie sa stii ca unele prietenii dureaza o viata, altele doar o perioada scurta de timp. O sa pierzi si o sa castigi prieteni de-a lungul vietii, insa nu uita sa-i pretuiesti pe toti la fel de mult. Intotdeauna vei avea nevoie sa-ti fie cineva alaturi. 

vineri, 9 decembrie 2016

Revoluția lucrurilor simple.

Din ce în ce mai mulți vrem să vedem că suntem oameni în adevăratul sens al cuvîntului, că ALEGEM să spunem adevărul, în loc să ne întrecem în păcăleală, să ne folosim inteligența pentru a crea soluții în loc să ne tragem pe sfoară, să înțelegem că atunci cînd le facem altora rău în realitate ne facem nouă înșine, să ne recunoaștem greșelile și să ne asumăm responsabilitatea pentru ele în loc să dăm vina pe orice altceva sau altcineva, să ne îmbrățisăm în loc să ne scuipăm, să ne zîmbim în loc să ne înjurăm, să fim mai înțelegători cu cei neștiutori în loc să-i tratăm cu superioritate, să ne privim cu admirație în loc să ne criticăm pentru cel mai nesemnificativ defect, să ne uităm în ochi unii la alții în loc să ne evităm privirile pentru că avem mereu ceva de ascuns, să fim noi înșine în loc să ne afișăm măștile sociale și să jucăm roluri precum actorii care joacă foarte prost, să citim cărți de calitate în loc să ne uităm la prostiile de la televizor, să respectăm pădurea în loc să o tăiem și să o poluăm cu grătare, deșeuri și manele, să facem mișcare și să ne hrănim sănătos în loc să ne plîngem de boli și să devenim niște nesuferiți la bătrînețe, să ne bucurăm de lucrurile simple în loc să facem mereu pe nemulțumiții, să ne respectăm în trafic în loc să ne comportăm precum niște copii răsfățați care își închipuie că au mai multe drepturi pentru că jucăriile lor sunt mai dotate, să respectăm regulile din bun simț și din respect pentru noi toți și nu pentru că vom fi sancționați de poliție, să fim fermi în loc să facem compromisuri și să renunțăm la principiile noastre morale doar pentru că "toată lumea" face asta, să facem noi ce trebuie făcut în loc să așteptăm de la cei a căror mentalitate nu mai poate schimba nimic, să fim noi cei care demarăm schimbarea în loc să criticăm că alții nu fac nimic, să ne unim și să ne sprijinim reciproc în loc să acceptăm cu brațele încrucișate că nu se poate face nimic, să dăm noi exemplu că "SE POATE" în loc să-i mai credem pe toți frustrații care toată viața ne-au spus că "Nu se poate", "Nu este posibil", "Asta este", etc... Să fim noi schimbarea pe care vrem să o vedem în această țară, în ceilalți, iar dacă suntem și tineri, nu avem nicio scuză! De la noi trebuie să pornească totul, să ne amintim întâi să fim ceea ce suntem: oameni! 

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Iubind...

Iubind nu pierdem. Iubind trăim, învățăm, devenim mai buni, mai puternici, mai umani, mai frumoși...


Mi se spune adesea că sunt naiv. Că greșesc atunci când cred prea mult în oameni şi că greșesc deschizându-mi porţile sufletului oricui, riscând ca oamenii să mă dezamăgească. Este adevărat că am cunoscut și gustul amar al dezamăgirilor, dar ar trebui, oare, să las niște întâmplări nefericite să mă descurajeze atât de mult, încât să mă determine să mă izolez de lume, să nu mai cred în nimeni şi să privesc cu suspiciune orice apropiere şi orice intenţie bună? Ar trebui ca teama de eșec să mă determine să îmi reprim sentimentele şi nevoia de a fi aproape de oameni? Ar trebui ca din cauza unor oameni care au fost incapabili să mă iubească, să văd în fiecare om un posibil cotropitor de suflete? Știu că atunci când primeşti în suflet pe oricine te supui anumitor riscuri, fiindcă nu oricine este menit să te iubească și fiindcă unii oameni sunt doar trecători prin viaţa noastră, poposind numai pentru a-şi îndeplini nişte scopuri... dar cum poţi şti ce rol are fiecare om, cum îl poţi cunoaşte, dacă nu îi dai şansa să se apropie, dacă nu îi acorzi măcar acea minimă încredere pe care o merită? Nu regret niciuna dintre naivităţile mele, fiindcă ar fi atât de trist să regret că am iubit! Nu pot relaţiona fără iubire şi de aceea am iubit toţi oamenii care mi-au poposit în suflet… Naiv sau nu, îmi voi deschide porţile sufletului tuturor celor care vor dori să mă cunoască, fie că vor poposi pentru o scurtă perioadă de timp, fie că doar vor avea nevoie de mine pentru a-şi îndeplini un țel, fie că vor dori să îmi locuiască sufletul pentru totdeauna... Faptul că tu iubești nu îți oferă certitudinea că vei primi aceeași iubire înapoi. Dar ești dator să încerci. Iar dacă povestea s-a terminat altfel decât te-ai fi așteptat, nu ai pierdut nimic. Iubind nu pierdem. Iubind trăim, învățăm, devenim mai buni, mai puternici, mai umani, mai frumoși..

miercuri, 30 noiembrie 2016

Stiati ca si inima zambeste ?

Stiati ca are un zambet colorat si larg , in care se regasesc sute , mii de momente frumoase ? Oh, da, inima are zambetul ei magic, cu care ne insenineaza din cand in cand zilele. Atunci , cand ea zambeste, te simti mai usor, mai linistit, mai vesel, mai optimist decat de obicei. Zambetul ei sincer iti umple venele de energie, iti tresalta sufletul , iti usureaza pasii, iti calmeaza gandurile hai-hui si te transforma intr-o alta persoana. Zambetul ei este special, magic, cade ca o ploaie usoara de vara peste sufletul necajit, spala murdaria, curata petele ce s-au inserat in tesatura alba a sufletului, rasare ca un curcubeu plin de culoare si lumina in mintea aglomerata de atatea griji si ganduri cenusii. Inima zambeste doar acelora care sunt pregatiti sa se bucure de surasul ei, doar acelora care nu si-au pierdut speranta si indiferent de ce se intampla, credinta lor nu are limita. Zambetul ei timid dar vindecator vine ca un balsam pe trupurile noastre erodate de timp si ne necazuri. El poate fi observat pe chipurile tuturor , pe fetele celor care lupta zi de zi, celor care viseaza in fiecare moment, celor care continua sa creada in fiecare clipa. Daca ati vazut oameni incercati de greutati, oameni ingenunchiati de destin , oameni care au pierdut totul , dar care continua sa traiasca zambind si luptand din rasputeri, sa stiti ca inima lor zambeste. Inima lor canta. Valseaza de bucurie. Inima lor este tanara, curajoasa, frumoasa. Inima lor este puterea , energia, optimismul, motivul pentru care o noua zi reprezinta o noua sansa, un nou inceput, o noua oportunitate. Acesti oameni sunt binecuvantati, caci inima lor zambeste si lupta in numele lor. Si nu pot sa nu ma intreb in timp ce ma privesc in oglinda daca inima mea este aidoma inimii lor, daca inima mea tresalta de emotie, valseaza de bucurie, freamata de nerabdare, zambeste vietii sau din contra asteapta un semn de la mine. Si raman intrebarile, gandurile si speranta care plutesc nestingherite. Si nu pot decat sa sper, sa cred, sa simt ca inima mea zambeste pentru mine. 

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Scopul meu în viață

Scopul meu în viață nu este să rezist. Nici să mă străduiesc să duc o viață bună, doar fiindcă acesta este principiul după care majoritatea dintre noi acționează. Scopul meu în viață nu este să rămân atașat vreunui moment anume, nici unui timp anume și nici unei persoane anume. Scopul meu în viață nu este să renunț, să nu mai visez, să nu mai sper, să nu mai îmi doresc lucruri frumoase. Scopul meu în viață nu este să mă strecor printre greutăți și nici să mă plâng de ceea ce întâlnesc.
Scopul meu este să triumf. Să îmi trăiesc viața, așa cum este ea, cu bune și rele, cu bucurii și neplăceri, cu farmec și simplitate. Scopul meu este să mă bucur de echilibru, de plenitudine, de vastitate și miracol. Scopul meu este să nu permit nimănui să interfereze cu ceea ce simt, gândesc și trăiesc. Scopul meu este să înfloresc și să nu-mi regret deciziile. Scopul meu este să zâmbesc zi de zi, să mă simt bine, să fac ceea ce-mi place, să mă bucur de iubire, frumusețe și magie ori de câte am posibilitatea. Scopul meu este să duc o viață simplă, dar fericită. Veselă dar liniștită. Mulțumitoare dar binecuvântată. Scopul meu în viață este să învăț cum să fiu fericit, cum să fiu un om mai bun, cum să mă iubesc și cum să iubesc pe cei din jurul meu. Nu mă agăț de lucruri, nici de momente sau amintiri, nu mă agăț decât de speranța care mă aduce mai aproape de visele mele și de voința lui Dumnezeu.
Scopul vieţii nu este de a învinge, ci de a creşte şi a contribui. Când priveşti înapoi la tot ce ai făcut în viaţă, vei avea mai multă satisfacţie din bucuriile pe care le-ai adus în vieţile altora decât din timpurile când i-ai întrecut şi învins pe alţii.
Fii sincer cu tine și caută în interiorul tău adevăratul scop al vieții tale.

vineri, 25 noiembrie 2016

Iubirea - doar o "nevoie" personala sau un dar?

Cu totii ne dorim sa iubim si sa fim iubiti. Este o nevoie fundamental a omului. Insa, ce se intampla cand aceea iubire incepe sa semene cu o obligatie, cand nu te mai simti liber in relatie, liber sa iti exprimi gandurile fara sa fi judecat, fara sa fi etichetat, ci doar ascultat? Ce se intampla cand dispare poate acel foc si ramane baza? Cum este construita baza? Pe ce este construita baza? Personal, asemen baza unei relatii cu fundatia unei casa. Ce se intampla atunci cand fundatia casei nu este construita cum trebuie, cand temelia casei se clatina ? Se darama casa.. la fel ca un castel de nisip...
O relatie in primul trebuie cladita pe stransa legatura de prietenie intre acele doua persoane, cum este iubirea fara prietenie? Fara sa te joci, fara sa razi din diverse motive, puerile poate pentru altii? Cand sti ca trebuie sa ajungi acasa si parca nu ai vrea si totusi trebuie sa te duci.. Ai mai ramane putin sa iei o gura de aer.. un strop de liniste..inainte ca furtuna sa inceapa.
Ce valori este necesar sa aiba o relatie? Poti avea incredere in persoana de langa tine, te cunoaste persoana de langa tine, te respecta, iti respecta spatial personal, iti respecta granitele, nevoile, i le respecti si tu la randul tau? Sinceritatea.. respectul..
Acasa este locul unde trebuie sa te si simti ca acasa, oaza ta de liniste, locul in care ajungi si sti ca esti departe de lume si de rautatile ei, locul in care te cuibaresti dupa o zi lunga si grea. Neintelegeri exista peste tot in lume, viata este un drum in care exista si piedici, insa cum le rezolvi? Se acumueaza si apoi te ajung din urma? Se rezolva si trecem mai departe? Nu exista relatie perfecta, din simplu motiv ca suntem oamenii cu totii, oameni cu diverse pareri, conceptii, convingeri, cu diverse experiente, chiar daca ne asemanm intre noi. A convietui cu cineva intr-un mod sanatos, inseamna a il respecta pe celalalt, a il asculta pe celalalt, a respecta parerile celuilalt, chiar daca nu coincid cu ale tale, a avea o comunicare eficienta, din care ambele persoanele sa traga o concluzie comuna si sa continue drumul mai departe alaturi de celalalt.

marți, 22 noiembrie 2016

Bucuria omului e Omul.

Oamenii se caută unul pe celălalt pentru a comunica, pentru a-și deschide sufletele, pentru a suspina și a se bucura împreună, pentru a fi în comuniune. Într-o relație de prietenie fiecare primește sau dăruiește câte ceva, uneori mult, alteori puțin. Fiecare om este unic și frumos. Prietenii nu întreabă, ci așteaptă și cred în aceea lumină din noi. Și primesc răspunsul, căci înțelegerea vine de la sine. Învață, iartă și acceptă omenescul, onestitatea, naturalețea celuilalt. Inima deschisă dăinuie. Prietenia iubește fără condiții, vorbește fără intenții, dăruiește fără motive și ține la cineva fără explicații.
Când culegi roadele prieteniei și le așezi la păstrare? Atunci când nu mai e nevoie să ne spunem nimic, ci doar să ne bucurăm că suntem. Chiar și în tăcere, dialogul inimilor nu are nevoie de condiții, ci doar de bucuria de a dărui, de a împărtăși.
Prietenia se construiește încetul cu încetul, cărămidă cu cărămidă, din soare și poli ale inimii, din bucățele de timp petrecute împreună.

duminică, 20 noiembrie 2016

Fiecare om are o poveste a sa....

A iubit, a suferit, a gresit, a pierdut, a fost parasit, mintit, inselat, tradat... Poate ca esti intr-o perioada grea a vietii tale, poate ti-ai pierdut increderea si echilibrul. Poate ca ai cunoscut trauma unei despartiri, poate ca suspini dupa o dragoste neimpartasita, poate esti singur intre straini si duci dorul celor dragi...
Poate ca esti impovarat de griji financiare, poate astepti un loc de munca, de care depinde existenta ta si a familiei, poate suferi pentru copiii tai... Poate ai pe cineva bolnav, poate chiar tu ai probleme de sanatate... Poate te simti imbatranit, nedorit, neapreciat... singur.
Poate ca oameni in care ai crezut te-au dezamagit si te-au abandonat... Poate ti s-a facut o nedreptate si esti descurajat. Poate astepti o impacare, o veste, un semn, o iesire dintr-o situatie critica...
Poate simti nevoia sa fii inteles, ascultat, acceptat, mangaiat, iubit... OM FRUMOS , TREBUIE SA CREZI IN TINE !
Trebuie sa te aduni, sa lupti si sa incerci. Trebuie sa te desprinzi de un trecut in care nu mai ai niciun rost si sa iti vezi de drum... Schimba-ti directia de mers si cauta un drum frumos. Sunt vise care asteapta sa se implineasca, sunt oameni care asteapta sa te intalneasca, este o viata care asteapta sa fie traita!
Poate ca numai tu stii ce indura sufletul tau, dar nu esti singur pe lume. Ca tine mai suntem foarte multi... Suntem foarte multi cei care am pierdut, care suferim, care regretam, care asteptam, care nu mai indraznim sa credem, care ne zbatem intre sentimente contrare...
Ai rabdare si aduna-ti puterile. Totul se va rezolva. Viata nu ne da mai mult decat putem duce. Daca nu ar exista speranta, nu ni s-ar fi dat visele. Ceea ce azi ti se pare imposibil, maine se va implini!
Tu esti o forta si vei reusi! Meriti sa fii fericit OMULE !!

Randuri pentru prieteni

Noi oamenii suntem ca nişte actori pe o scenă, fiecare cu rolul lui, cu îmbrăcămintea lui, cu stările sale interioare…fiecare om pe care-l întâlneşti aici, te va învăţa ceva, fie bine, fie rău.
Să nu te însoţeşti cu oamenii vicioşi, ci fii atent cum îţi alegi prietenii şi mai ales persoana lângă care vei trăi o viaţă întreagă. Dacă te vei căsători, atunci să fie din dragoste. Aşteptă să cunoşti persoana bine, să vezi cum gândeşte, ce calităţi şi defecte are, cum se comportă cu ceilalţi oameni, şi mai ales cercetează dacă are credinţă în Dumnezeu. Fii atent la comportamentul său cu ceilalţi oameni, ca să ştii cum vei fi şi tu tratat, pentru că la unele persoane iubirea este trecătoare. Caută la inima sa, vezi ce simte, dacă e compatibilă cu a ta, dacă aveţi lucruri în comun…căci altfel nu te vei putea bucura de viaţă. Dragostea să o tratezi întotdeauna cu sfinţenie şi seriozitate căci este foarte uşor să răneşti pe cel care-şi deschide sufletul faţă de tine şi începe să te iubească.
Cât trăieşti în viaţă, în tot ce faci, pune dragoste şi fă cu inimă bună, căci astfel şi lucrurile mici vor căpăta valoare. Dragostea să fie deasupra tuturor fiindcă din ea răsare, creşte şi rodeşte adevărata fericire. Dragostea este rezistenţa vieţii, este Legea Universului.
Prietene, dacă în viaţă întâmpini suferinţa, să nu fugi de ea, căci suferinţa purifică, ea îl face pe om mai bun. Durerea este un minunat sfătuitor. Să te îngrijorezi mai cu seamă când toate îţi merg bine, căci atunci ceva nu este în regulă. De cele mai multe ori drumul fără obstacole nu duce nicăieri. Şi mai mult de atât, adevărata valoare a unui om se cunoaşte doar când se află în faţa propriilor sale limite.
Să nu-ţi fie ruşine că te numeşti creştin, ci să porţi cu bucurie şi demnitate acest nume. A fi creştin nu înseamnă a nu te distra, ci a nu te arunca, în numele divertismentului, în mocirla păcatului. A fi creştin nu înseamnă a nu avea prieteni, ci a nu te face prin ceilalţi prieten cu păcatul. Într-un cuvânt, creştinul face orice, dar fără de păcat.
Într-adevăr, nu e uşor să fii creştin. Nici viaţa nu e uşoară, dar e luminoasă şi capătă sens doar în Hristos. Despărţirea de Hristos e despărţire de adevăr şi lumină. Şi ce viaţă e aceea lipsită de adevăr şi lumină ?
Viaţa omului are nevoie de libertate, de speranţă, de autentic, de adevăr. De aceea, cât trăieşti să susţii adevărul şi dreptatea cu preţul vieţii şi să mergi cu fruntea sus şi cu curaj, căci îndrăzneala este semn de bărbăţie creştinească. Dacă nu reuşeşti să schimbi lumea, măcar să nu laşi lumea să te schimbe pe tine căci nu se merită să te pleci sub lumea schimbătoare şi să fii îngenuncheat de spiritul de turmă.
Prietene, o viaţă ai, trăieşte-o frumos, trăieşte-o curat, ca atunci când va fi să pleci dincolo, să nu-ţi fie ruşine să priveşti în trecutul tău. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată. Şi să fii bun întotdeauna pentru ca să poţi fi fericit ! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu.
În drumul vieţii cu siguranţă că vei întâlni piedici şi ispite, vei fi surprins de lume, vei întâlni singurătatea, deznădejdea, supărarea…dar nu te speria, nu eşti singur, Dumnezeu ţi-e totdeauna alături ! Chiar nu ştiai ? Este un rol, joacă-l ! Ai grijă de sufletul tău, ai grijă de viaţa ta şi trăieşte frumos fiecare clipă !

Rămâi cu bine, prietene ! 

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

BUNATATEA

Bunătatea este caracteristică oamenilor frumoși și mai ales celor frumoși pe interior. Se spune că frumusețea interioară este ascunsă și cu greu o poți observa la o primă vedere, însă eu cred că exact această frumusețe se vede, dar mai ales se simte, chiar înainte de a avea prima întâlnire fizică. E ca un praf magic care îl porți în voce, în gânduri, în gesturi. E în tine....Bunătatea iți face chipul să strălucească. Impactul dintre suflete, la o primă întâlnire, este un magnetism indescifrabil tulburător, fie el în sens pozitiv ori negativ. De aceea este foarte importantă prima impresie. Nu de puține ori am avut ocazia să întâlnesc persoane extraordinar de frumoase la exterior, însă atât de "găunoase" pe dinăuntru, încât mi s-a înfiorat pielea, de dezgust, încă de la primul impact fizic. Nu există om bun urât, la fel cum nu există om rău frumos. Bunătatea e un dar, mai ales pentru tine, cel care dăruiești și mai apoi pentru ceilalți care primesc. Când dăruiești (și mă refer la orice tip de dar, un colț de pâine, un zâmbet, o vorbă bună) Îți faci în primul rând ție un dar, bucurându-ți sufletul cu fericirea celui ce primește.
Bunătatea înnobilează, dar îl înnobilează mai mult pe cel ce dăruiește, singura condiție fiind să dăruiască din suflet și necondiționat.

joi, 17 noiembrie 2016

Vrei să mă cunoști?

Nu îmi privi chipul și nu trage concluzii după câteva cuvinte pe care le rostesc. Nu îmi evalua inteligența și maturitatea dupa vârstă, nici după studii și nici după condiția mea socială. Nu mă privi prin prisma lucrurilor pe care le am, pentru că acestea nu arată că am tot ce îmi trebuie, dar nici că duc lipsuri. 
Nu asculta povești despre mine și nu mă privi prin ochii altora, pentru că fiecare mă vede diferit și prea puțini mă văd așa cum sunt cu adevărat. Nu îmi cataloga sensibilitatea, moralitatea și valorile în funcție de greșelile din trecut, pentru că nu cunoști conjuncturile care au dus la înfăptuirea acelor greșeli.
Nu mă judeca după oamenii din anturajul meu pentru că există motive pentru care aceștia fac parte din viața mea, pe unii dintre ei neavând dreptul să-i aleg. 


Vino și trăiește alături de mine o perioadă de timp. Să vezi tot ce mi se întâmplă, tot ce fac și tot ce îndur. Vino să îmi vezi nemulțumirile și frământările interioare. Vino să vezi de câte ori sunt neîndreptățit. Vino să vezi toate starile de la bucurie până la tristețe adâncă. Vino să vezi cum râd atunci când ar trebui să plâng și cum alin durerile altora, în timp ce durerile mele mă sufocă. Vino să vezi la câte trebuie să renunț și câte îmi refuz, de multe ori din dragoste pentru alții. Vino să vezi cum greșesc și câte regrete adun, dar și cât de mult iert. Vino să îmi cunoști temerile și să vezi cum sunt supus eșecului, în ciuda tuturor eforturilor pe care le fac. Vino să îmi cunoști universul, trecutul și visele. Vino să vezi cum primesc doar o parte infimă din iubirea de care am nevoie și pe care o merit. Vino să vezi cât dăruiesc și cât primesc înapoi.

miercuri, 16 noiembrie 2016

Adevarata fericire

Viaţa noastră trebuie să fie o viaţă fericită. Şi ea poate fi astfel, cu o singură condiţie: să vrem acest lucru. Faptul că întâlnim nenumărate persoane lipsite de un chip fericit, este din cauza căutării ei unde nu trebuie. Dacă limităm fericirea doar la o bunăstare socială (casă, maşină, serviciu etc), atunci este explicabil de ce întâlnim atât de multe chipuri triste. Adevărata fericire este mai mult decât starea de bine dată de împlinirea unor pofte şi nevoi trupeşti.
Un creştin nu poate spune că este fericit pentru că posedă anumite lucruri. Dacă mărturiseşte că este fericit o face în virtutea faptului că este iubit şi iubeşte. Fără persoana iubită, viaţa sa este mai mult moarte decât viaţă. Să fim înţeleşi, adevărata fericire nu răsare, creşte şi rodeşte decât din şi în iubire. De aceea, ori de câte ori întrebăm pe cineva dacă este fericit, întrebarea ar trebui legată de împărtaşirea unei iubiri. Altfel spus, doreşti să ştii dacă iubirea a ajuns la o întâlnire împlinită.
Fericirea poate fi trăită şi în situaţii tragice, chiar dacă acest lucru este de neînţeles pentru mulţi. De exemplu sunt persoane care deşi suferă de boli cumplite, le auzi spunând că sunt bucuroase de viaţă, că sunt nopţi când nu pot dormi de fericire, le vezi chipul luminat. Cum e oare posibil aşa ceva? Prin unirea cu Hristos. Iar intensitatea fericirii este dată de măsura realizării asemănării cu Dumnezeu.
S-a spus că fericirea trebuie concepută felurit, în funcţie de vârsta celui care o caută. Că una este să faci fericit un copil şi altceva un vârstnic. Dar acest lucru ar fi valabil dacă fericirea ar consta în bunuri materiale. Atât copilul cât şi bătrânul pot fi fericiţi cu adevărat atunci când simt că sunt iubiţi şi iubesc.
Alţii au afirmat că fericirea este o sumă de bucurii care induc, pentru o scurtă perioadă de timp, o anume stare de bine. Dar se pierde din vedere că Hristos nu e genul de persoană care astăzi să fie prezent, iar mâine să lipsească de la întâlnire. De aceea, unirea cu El îi oferă omului o neîncetată stare de bine, o fericire veşnică.
Cu toţii ne dorim să fim fericiţi. Numai că noi căutăm fericirea oriunde, numai în Dumnezeu nu. Vă rog să le vestiţi celor nefericiţi, că în orice clipă pot deveni fericiţi dacă se unesc cu Dumnezeu. 

luni, 14 noiembrie 2016

Omul este ceea ce gândeşte

Această forţă a gândului modelează viaţa fiecărui om. Am fost învăţaţi că trebuie să gândim, dar nimeni nu ne-a învăţat să ne disciplinăm gândurile. Acestea sunt atât de multe şi rulează cu atâta rapiditate în mintea fiecărui om, încât nu-i de mirare că așa de mulţi oameni sunt confuzi, bolnavi şi nefericiţi. Puţini sunt cei care conştientizează că felul în care percep realitatea se datorează gândurilor lor şi că acestea pot fi controlate. Aşa cum există unde de lumină, de electricitate sau de căldură, tot aşa există unde-gând, prin care se pot transmite şi recepţiona mesaje. Trăim într-o lume plină de gânduri. La originea tuturor proceselor mentale stă gândul. Indiferent cât de educați sau de culți suntem, dacă nu ne disciplinăm gândurile, haosul generat de prea multe gânduri necontrolate se va manifesta și în viața noastră reală. Câți dintre noi, oamenii moderni și civilizați, ne mai acordăm momente de relaxare mentală? Ne-am obișnuit cu ideea că trăim într-o lume a competiției acerbe, a judecății critice și a orgoliului afișat. Câți dintre noi cunoaștem importanța atitudinii tolerante față de o neplăcere sau un prejudiciu care ne-a fost adus? Câți dintre noi suntem dispuși să uităm, să iertăm sau să nu ne facem gânduri de răzbunare? Toleranța față de alții și chiar față de noi înșine nu este cultivată în educația ce ni s-a dat. Ne enervăm când rămânem blocați în trafic și întârziem undeva, ne enervăm dacă ceva nu ne iese cum ne-am așteptat, ne enervăm dacă un prieten decide să ne ignore astăzi, dintr-un motiv sau altul. Dacă vom alimenta această stare de enervare, cu alte cuvinte, dacă ne vom concentra energia asupra ei, ea va evolua încet-încet în frustrare. Și dacă lăsăm să ni se întâmple asta de fiecare dată când ne irită ceva, simpla enervare de moment va escalada în mânie, care, cu timpul, va deveni parte a naturii noastre. Mulți oameni cred că personalitatea lor e scrisă în gene, că le-a fost dată la naștere. Adevărul e altul: de fiecare dată când ne mâniem, declanșăm în corpul nostru producerea anumitor substanțe chimice, de care, în timp, devenim dependenți. Așa se explică de ce unii par să caute cu lumânarea oameni dezagreabili și situații supărătoare. De fapt, aceștia au nevoie de... doza zilnică. Noi nu ne atașăm doar de obiecte materiale, oameni, credințe... Ne atașăm la fel de ușor și de emoțiile noastre. Iar substanțele secretate de organismul nostru în momentele de enervare, furie sau ură ne vor îmbolnăvi și ne vor ucide. Nimeni nu vrea să sufere și să moară cu mult înainte să-i vină vremea. Trebuie să înțelegem că mânia nu rezolvă niciodată nimic, că este, de fapt, în întregime creația noastră și că, prin urmare, putem oricând să ne creăm un răspuns diferit. Odată ce-am înțeles asta, ne-am eliberat de această emoție distructivă și am devenit niște oameni relaxați și fericiți. 

CRED.

Cred.....in oameni frumosi, le caut privirea, le inteleg cuvantul, le simt mangaierea, le inteleg trairea.Cred, in prietenie adevarata ,in respect reciproc, in frumusete sufleteasca..
Cred ca nimic nu-i intamplator...doar ca destinul foloseste cai si mijloace pentru ca doi oamenii destinati sa se intersecteze..sa se cunoasca..in acest fel...
Cred..in privirile care vorbesc.,.in emotiile care se simt....in puterea de a darui putin in fiecare zi..macar un salut.....Cred ca daca vrei poti......restul sunt doar scuze.....cred..!!! 

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Nu fugi de realitate!

Ni se întâmplă de multe ori, dar nu sunt mulţi care ar recunoaşte acest lucru. Uneori, oricât de implicaţi suntem în proiectele noastre, se întâmplă să nu avem puterea de a le finaliza. Şi, pentru că e mai uşor şi reconfortant, atitudinea pe care o adoptăm adesea e aceea de a da vina pe oricine, mai puţin pe noi înşine. Putem oare învăţa să ducem la bun sfârşit ceea ce ne dorim? 

Tuturor ni se întâmplă câteodată să renunţăm la proiectele în care suntem implicaţi. Chiar şi când este vorba de ceva ce ne-am dorit cu adevărat. Uneori, lucrurile par să devină mai dificile decât crezuserăm, mai puţin tentante decât am sperat. Grav este însă că, pentru unele persoane, această atitudine poate deveni un mod de viaţă. De ce nu poţi duce la bun sfârşit ceea ce ai început şi cum poti rezolva acestă problemă?
Încetează să fugi de realitate pentru că a finaliza ceva ce ţi-ai propus înseamnă să te confrunţi cu realul. Chiar şi aşa, rezultatele nu sunt întotdeauna sigure şi cum ne-am aştepta pentru că, de multe ori, teama de eşec şi dorinţa de a ne proteja de o de­za­măgire sunt cauzele pentru care a­mâ­­năm sau renunţăm la ceea ce ne-am propus.

Alteori, nu frica de realitate, de rezulta­te pe care le-am putea avea, ne poate face să ne abandonăm planurile, ci teama de noi înşine. În unele ca­zuri, cei care fac acest lucru sunt stăpâniţi de gândul că pot face orice, totul pa­­re posibil atunci când nu a fost încă dus la bun sfârşit. Însă efortul pe care îl presupune fializarea unei activităţi ne face să ne confruntăm cu capacităţile noastre. Păstrarea ei în stadiul de dorinţă ne lasă să credem în continuare că suntem foarte valoroşi. Frica de a greşi ne împiedică să ne con­frun­tăm cu adevăratele noastre calităţi şi defecte, să ne confruntăm, de fapt cu realitatea. Care nu este întotdeauna plăcută şi favorabilă nouă.

joi, 10 noiembrie 2016

Omul bun

Un om bun te poate motiva să poți mai mult prin felul lui de a fi. Doar simplu fapt că ești în aceeași încăpere cu el îți dă energie. Te inspiră să fii prezent. Cu tot ceea ce ești. Un om bun își exprimă în fiecare moment disponibilitatea de a lucra cu el însuși. De a crește, indiferent de vârstă sau statut. Este ca vinul. Pe măsură ce trece timpul, devine tot mai bun. Și mai atrăgător.
Când întâlnești o astfel de persoană, îți dorești să rămâi. Pentru că-ți place. În adevăratul sens al cuvântului. Și pentru că vibrezi pe aceeași frecvență cu ea. Dincolo de ceea ce nu cunoști, știi că există o conexiune. Care merită. Indiferent de natura ei. Prietenie sau dragoste, prietenie și dragoste la un loc, înțelegi că e altceva. Ceva diferit. Și guști cu fiecare por dinamica relației.
Un om bun e ca primăvara. Te înflorește tot mai bogat și mai frumos. Nu pentru că este mereu cald. Ci pentru că și ploile lui te hrănesc. Știi că rămâne primăvară chiar și când se înnorează.
Înțelegi că mințile frumoase care se atrag își păstrează individualitatea în timp ce se inspiră reciproc să se apropie de cea mai bogată variantă a lor.

marți, 8 noiembrie 2016

Viata

Privesc deseori la oamenii care se ceartă din nimicuri, care se supără din nimicuri, care jignesc din nimicuri şi nu pot să nu mă întreb: De ce nu înţeleg aceşti oameni că viaţa e scurtă? Că ziua de mâine nu-i asigurată nimănui, există doar o speranţă în noi şi uneori trăim de parcă am trăi o veşnicie. Nu. Viaţa e scurtă şi dificilă. Viaţa nu ne spune cum să o trăim, dar ne arată deseori că ne poate fulgera ca nimeni altcineva. Ne arată tunete atunci când nici nu te-ai aşteptat să apară furtuna. Ne arată că ne îmbolnăvim atunci când credem că suntem perfect sănătoşi, ne arată că ne poate lua oameni dragi ori mai puţini apropiaţi când credeam că e totul minunat. Ne arată că stresul ne reduce viaţa cu mult...Viaţa ne arată multe dar nu ne spune niciodată cât poate fi de scurtă...: Trăiţi viaţa frumos! Nu vă mai supăraţi din nimicuri ci bucuraţi-vă că sunteţi în viaţă! Amintiţi-vă în fiecare zi că sunt oameni care ar da orice să poată merge nu mai zic de alergat, ar da orice să audă, să vadă, să simtă...ar da orice să aibă o viaţă normală...viaţa e scurtă, nu uitaţi!''  

duminică, 6 noiembrie 2016

FERICIREA

Fericirea nu se măsoară în cuvinte, nu se cântărește în avuții și nu se rezumă la zile bune și mai puțin bune. Fericirea nu poate fi descrisă, este aidoma iubirii căreia nu-i poți da o definiție clară și complexă, dar pe care o simți cum se dezvoltă înăuntrul tău. Fericirea nu este o culoare, nu este un parfum deși simți cum îți colorează viața în mii de nuanțe splendide și cum o parfumează cu mici momente de nebunie și euforie. Fericirea este o stare. Este un dar pe care ți-l faci singur sau îl faci celor din preajma ta. Fericirea este un miraj , o iluzie până în clipa în care descoperi puntea de legătură între ea și tine. Fericirea nu este departe, nu este scumpă, și nu, nu este de vânzare. Fericirea se află înăuntrul tău, încălzindu-ți sufletul, hrănindu-l, având grijă de el în timpul călătoriei vieții tale. Fericirea nu are nevoie de lux pentru a sălășui în inimi ci doar de puritate, nu are nevoie de cine sofisticate ci doar de hrană îndestulătoare, nu are nevoie de spațiu ci doar de un suflet micuț dar comod în care să se dezvolte. Fericirea este emoție pură, contagioasă deseori, care-ți inundă sufletul și-ți pompează în vene optimism și credință, speranță și iubire, iertare și generozitate. Pentru că atunci când ești fericit ești tu cel adevărat, pentru că fericirea scoate ce este mai bun din tine, pentru că fericirea te face să zbori, să dansezi, să te simți unic, special, iubit.
Pentru că fericirea nu e departe și pentru că nu călătorește cu trenul , pentru că fericirea se află în noi și nu trebuie să plecăm în căutarea ei, pentru că fericirea își așteaptă proprietarul , este suficient să ne deschidem inimile și să-i urăm „ bun venit!”, restul va venii de la sine. Pentru că fericirea nu are măsură și se potrivește oricui îndrăznește să o îmbraci și poart-o întotdeauna cu plăcere și umilință. Pentru că fericirea este magie în toate sensurile posibile îndrăznește să-i descifrezi trucurile și fii tu magicianul care o scoate din pălăria inimii.

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Lucruri în care cred

În iubirea perfectă, completă , care vine atunci când te aștepți mai puțin.
În prietenia adevărată , de suflet, care te cucerește total , iremediabil și care te leagă cu un fir subțire, invizibil de oamenii pe care îi meriți și care te merită . 
În lucrurile mărunte , cărora nu le dai importanță dar care reușesc să-ți fure zâmbete, uneori chiar să te uimească cu strălucirea lor. 
Cred în puterea cuvintelor, în alinarea pe care ți-o aduce o mângâiere, în forța pe care ți-o oferă un umăr în momente de restriște și singurătate.
În melodia perfectă, în ziua perfectă, în oamenii perfecți care te setează să le răspunzi la fel, indiferent de starea pe care o adopți, indiferent de vremea de afară, indiferent dacă vrei sau nu.
În noi începuturi, în a doua șansă , în miracole, în vise, în tot ceea ce mă face fericit, în tot ceea ce îmi dă putere, în tot ce mă înconjoară.
Cred în mine mai ales fiindcă știu că întotdeauna voi trece, voi depăși, voi cuceri , voi duce la îndeplinire vise care mă vor face fericit.

miercuri, 2 noiembrie 2016

Fapta cea mai mareata inaintea lui Dumnezeu

De ai căzut, ridică-te! Dar vezi de nu ai putea cumva să ridici și pe alții cu tine. Ai aflat lumina? Caută de luminează şi pe cel care încă se află în întuneric. Ai găsit calea? Arat-o şi acelora care încă rătăcesc pe drum. Ai reuşit să te ridici din patima ta? Ajută şi pe acela care încă înoată în mocirla păcatelor. Să nu consideri că dacă te-ai ridicat şi te-ai îndreptat, nu mai ai nicio datorie faţă de aproapele tău. Nicio bucurie nu este deplină dacă nu este împărtăşită şi cu cei din jur. Aşadar, în drumul tău spre înviere, caută să împrăştii lumină pentru ca să se poată folosi şi ceilalţi şi să ai, astfel, parte şi din cununile lor. Foarte mult contează înaintea lui Dumnezeu să aduci o bucurie, să spui un cuvânt de mângâiere unui suflet întristat şi deznădăjduit. Căci deşi se întâmplă de multe ori ca noi înşine să fim slabi ori necăjiţi, întotdeauna găsim putere să ajutăm pe cei aflaţi mai în nevoie decât noi. Deşi ne este greu, Dumnezeu întotdeauna ne descoperă că sunt suflete care suferă mult mai mult decât noi şi în acelaşi timp ne dă şi puterea să trecem peste necazuri. La judecată vom fi întrebaţi şi de binele pe care am fi putut să-l facem şi nu l-am făcut. Mai mare decât milostenia trupească, este milostenia sufletească. Să ajuţi pe aproapele tău cu o vorbă bună, să-l încurajezi, să-l sfătuieşti, să-i vorbeşti despre Dumnezeu, despre suflet, despre păcat, să-i deschizi ochii sufletului aşa poate cum şi tu la rândul tău ai fost luminat de către alţii. Nu este faptă mai măreaţă ca aceea de a aduce suflete la Dumnezeu şi nici bucurie mai mare ştiind că ai smuls un suflet din iad. Aşadar, lucrând la mântuirea sufletelor noastre să nu încetăm să ne luptăm şi pentru salvarea altor suflete, căci această lucrare este plăcută lui Dumnezeu. 

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Optimismul

Optimismul este contagios. Este ca o ” răceală ” binevenită care îți invadează tot organismul, îți colorează obrajii, sufletul, gândurile și te fac să râzi încontinuu. Ador să stau pe lângă oamenii ” infectați ” de optimism și bună dispoziție, ador să le împrumut glumele, ador să fiu în convalescență. Care sunt beneficiile acestei stări ? Ei bine, optimismul ne oferă o altă perspectivă asupra vieții mai încrezătoare, mai luminoasă, mai ușoară. Optimismul stă la baza viselor născute seara târziu când somnul întârzie să apară, când gândurile roiesc în mintea ta , când sufletul se liniștește doar la promisiunea că îți vei îndeplini visele unul câte unul. Aud tot felul de remarci care au ca punct central optimismul. Cum poți să fii atât de senin, atât de calm, atât de zâmbitor când ți se întâmplă atâtea lucruri rele ? Întrebarea corectă pe care ar trebui să ne-o punem este : ” În ce fel aș putea influența lucrurile care mi se întâmplă ? Oare dacă m-aș supăra, aș striga, m-aș întrista sau aș urî pe toată lumea aș rezolva ceva ? Oare problemele ar dispărea ? ” Și numai după ce vor fi puse aceste întrebări, numai atunci vom fi în stare să zâmbim, să ne relaxăm , să învățam să acceptăm cu detașare tot ce ni se întâmplă, și nu în ultimul rând să învățăm cum putem aduce optimismul în viața noastră, cum îl putem creea, cum îl putem reține cât mai mult. Haideți să ne molipsim de la ceilalți de acest virus, să ne lăsăm cuceriți de efectele lui și să sperăm că nu îl vom alunga niciodată din viețile și din sufletele noastre. 

vineri, 28 octombrie 2016

VIATA

Viața nu este întotdeauna roz, dar mereu ne surprinde plăcut. Dacă suntem deschiși oportunităților și schimbării, dacă suntem capabili să vedem dincolo de obișnuit și rutină atunci putem spune că viața are un colorit deosebit. Sunt și momente în care ți-este greu până să și respiri însă depinde foarte mult de modul în care reușești să gestionezi gândurile și trăirile respective. Nu este ușor să duci o viață fără griji, de cele mai multe ori este suficient să apară o singură problemă ca noi să cedăm și să ne rupem de credință și speranță. Când totul în jurul tău pare că se destramă nu poți decât să speri că vei fi suficient de puternic încât să reziști furtunii și să te rogi să fie bine. Este singurul gând care ne ajută să suportăm trecerea de la bine la rău. Viața ne oferă multe cadouri, unele menite să ne transforme în firi puternice și curajoase, altele menite să ne surprindă plăcut și să ne facă să privim înspre viitor cu relaxare și pace în suflet. Un om frumos vede în jur doar frumusețe și extraordinar. Unul puternic vede în greutăți și obstacole , încercări și teste. Fiecare dintre noi vedem lucrurile în felul propriu și nimeni nu ne poate schimba părerea. În schimb viața ne oferă multe oportunități și semne ca noi să ne dăm seama la timp și să ne învățăm lecțiile. Ni s-a dăruit viața fără altceva suplimentar, viața și atât. Unii dintre noi reușesc să o înfrumusețeze, să se bucure de naturalețea, minunile și magia ei, pe când ceilalți nu reușesc să-i înțeleagă taina la timp și se întristează pe măsura ce trece timpul la gândul că ei nu au fost la fel de norocoși. Trăim din comparații, din ” uite ce a făcut Gigel , hai să facem și noi ca el ” , din poveștile de succes ale altora, crezând că dacă vom duce o viață asemănătoare vom fi mai fericiți și mai mulțumiți. Nimic mai fals. Trăiește-ți propria viață. Fă propriile greșeli. Învață din ele. Ai curajul și asumă-ți deciziile. Să nu te sperie călătoria spre o destinație necunoscută. Și nici faptul că nu reușești să găsești drumul corect. În viață adesea calea cea mai scurtă nu este și cea corectă. Fii entuziast în căutarea ta. Găsește soluții. Fii pozitiv. Nu te opri până nu ai ajuns la destinație, chiar dacă rucsacul te împovărează și drumul devine mai greu. Amintește-ți că o călătorie de o mie de mile începe cu un prim pas.
Da, viața este roz pentru cine poate să-i simtă nuanța.

duminică, 23 octombrie 2016

Scopul meu în viață...

Scopul meu în viață nu este să rezist. Nici să mă străduiesc să duc o viață bună, doar fiindcă acesta este principiul după care majoritatea dintre noi acționează. Scopul meu în viață nu este să rămân atașat vreunui moment anume, nici unui timp anume și nici unei persoane anume. Scopul meu în viață nu este să renunț, să nu mai visez, să nu mai sper, să nu mai îmi doresc lucruri frumoase. Scopul meu în viață nu este să mă strecor printre greutăți și nici să mă plâng de ceea ce întâlnesc.
Scopul meu este să triumf. Să îmi trăiesc viața, așa cum este ea, cu bune și rele, cu bucurii și neplăceri, cu farmec și simplitate. Scopul meu este să mă bucur de echilibru, de plenitudine, de vastitate și miracol. Scopul meu este să nu permit nimănui să interfereze cu ceea ce simt, gândesc și trăiesc. Scopul meu este să înfloresc și să nu-mi regret deciziile. Scopul meu este să zâmbesc zi de zi, să mă simt bine, să fac ceea ce-mi place, să mă bucur de iubire, frumusețe și magie ori de câte am posibilitatea. Scopul meu este să duc o viață simplă, dar fericită. Veselă dar liniștită. Mulțumitoare dar binecuvântată. Scopul meu în viață este să învăț cum să fiu fericit, cum să fiu un om mai bun, cum să mă iubesc și cum să iubesc pe cei din jurul meu. Nu mă agăț de lucruri, nici de momente sau amintiri, nu mă agăț decât de speranța care mă aduce mai aproape de visele mele și de voința lui Dumnezeu.
Scopul vieţii nu este de a învinge, ci de a creşte şi a contribui. Când priveşti înapoi la tot ce ai făcut în viaţă, vei avea mai multă satisfacţie din bucuriile pe care le-ai adus în vieţile altora decât din timpurile când i-ai întrecut şi învins pe alţii.
Fii sincer cu tine și caută în interiorul tău adevăratul scop al vieții tale.

joi, 20 octombrie 2016

Normalitatea ta ar fi bine sa fie politetea si comportamentul frumos.


Nu te costa nimic sa fii politicos, sa zambesti, sa ramai calm si asertiv, sa-i tratezi pe oameni cu consideratie si respect, indiferent de felul in care aleg ei sa se comporte.
Comportamentul tau vorbeste despre tine, la fel cum comportamentul altor oameni arata felul in care sunt ei structurati in interior.
Dupa cum vezi in jurul tau, oamenii reactioneaza cu agresivitate foarte usor, sunt mai predispusi sa aiba cuvinte si comportamente negative decat pozitive. Poate agresivitatea lor este o maniera de aparare sau poate de atac - se simt atacati si atunci intra in ofensiva sau in defensiva. Insa, atunci cand tu observi un astfel de comportament si stii ca intentia ta nu a fost una negativa, gandeste-te ca ai de-a face cu un om care sufera in interiorul sau, poate are o zi proasta sau cine stie ce alte motive il determina sa fie agresiv.
Un om care clocoteste in interior, care este incarcat de problemele vietii si nu stie inca sa si le gestioneze intr-o maniera constructiva, sau poate un om care se simte indreptatit sa fie agresiv din ratiuni stiute doar de el, va avea tendinta sa reactioneze cu furie, agresivitate, rautate, etc. Nu ajuta la nimic ca si tu sa iti pierzi controlul si sa te lasi atras in realitatea lui negativa. Este lupta pe care acel om o poarta cu el insusi in primul rand, nu are niciun sens sa devina si lupta ta.
Ramai calm si politicos si in fata "furtunii" altor oameni, delimiteaza-ti ferm limitele si granitele de interactiune cu el si nu permite sa fii influentat de cuvintele si comportamentele disfunctionale ale altora.
Comportamentul tau vorbeste despre tine, iar comportamentul altora despre ei.


miercuri, 19 octombrie 2016

FIECARE OM !!!!

Fiecare om cauta ceva...in viata...aici, virtual....unii cauta pur si simplu prieteni(comunicare), altii cauta iubirea, acel sentiment care te face sa simti ca traiesti cu adevarat.....altii cauta doar aventura, distractie....totusi toti cautam ceva ce nu avem,in viata noastra, altfel am face altceva decat sa deschidem in fiecare zi calculatorul, sa vedem ce am primit, cine si-a adus aminte de noi....
in spatele ecranului se ascunde un suflet real . .cu dorinte, cu tristeti, cu bucurii, cu neimpliniri......UN SUFLET....ca si al nostru...si trebuie sa facem in asa fel incat sa-l bucuram, sa-i aducem un zambet pe buze......nu sa-l mintim, sa-l ranim , sa-l amagim....e ca si cum ne-am minti pe noi insusi....si e pacat....pentru ca pana la urma vom fii mintiti la randul nostru.....nimic nu ramane neplatit in viata....Poti sa-i iubesti pe toti oamenii cu aceeasi dragoste , dar nu astepta niciodata nimic de la ei, fiindca in clipele tale cele mai grele vei fi mereu singur. Multi vor fi alaturi de tine la cele mai mari bucurii ale vietii tale si la cele mai impresionante succese, dar aproape nimeni nu va fi langa tine atunci cand vei suferi."Sunt momente in viata, in care oricum ti-ar sta corpul, sufletul e in genunchi...
"""Nu pierde timpul cu cineva care nu e disponibil sa si-l petreaca pe al lui cu tine"”

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta."Dragostea este cea mai frumoasă muzică în partitura vieţii. Fără ea ai fi un etern necunoscut în corul imens al umanităţii." Lumea virtuala…milioane de oameni, milioane de fotografii, milioane de sperante…si aproape tot atatea minciuni, incertitudini si dezamagiri. Dupa o zi infernala te asezi in fata calculatorului si incepi sa traiesti o alta viata…vrei sa scapi din cotidianul pe care nu-l mai poti suporta, sa scapi de oamenii pe care-i intalnesti zilnic si care sunt invariabil plictisitori…vrei sa visezi…vrei sa speri… Iluzii pe care ti le creezi in inconstienta…te rupi de realitate si visezi ca ti se va intampla ceva frumos, ca vei intalni oameni deosebiti…asa cum nu exista acolo, afara "…probabil cu multi dintre ei ai facut vreodata un schimb de priviri undeva…fara sa stiti ca va veti intalni undeva peste timp, in aceasta lume… Uiti de tot si de toate, traiesti intens fiecare secunda aici, iti bate inima cu putere cand vezi un profil care te-a atras…”poate este el cel pe care il astept” …”poate este ea cea pe care o caut”… apoi dezamagire…si cauti iar…si iar… Ne irosim timpul pe care nu il avem in cautarea a “ceva”…de multe ori nici noi nu stim de ce o facem… Multi poate sunt casatoriti si vor sa scape de rutina de zi cu zi…de partenerul cu care traiesc ani lungi de monotonie…vor sa invete sa iubeasca din nou, vor sa fie iubiti cu pasiunea de care au avut parte candva…se hranesc cu iluzii… Intotdeauna oamenii pe care ii intalnim aici sunt, in opinia noastra, mult mai buni decat cei de “afara”…asta pentru ca aici au curajul de a-si descoperi sufletul. Cu o masca pe fata oricine are curaj…ne putem asemui oarecum cu hotii… suntem hoti de suflete, de fotografii…fiecare dintre noi avem poze cu oameni pe care nu i-am intalnit si poate nici nu-i vom intalni vreodata in viata… Asteptam cu nerabdare un raspuns la vreun mesaj trimis in eter…emotii, framantari… Este greu sa intalnesti in viata reala o persoana pe care ai cunoscut-o aici…va fi cu siguranta o alta persoana decat cea pe care o asteptai, pe care ti-o imaginasei...sau poate este mult peste asteptarile tale...si, in acest caz, este si mai greu. Te straduiesti sa placi, sa faci fata situatiei, ii simti privirea acuzatoare…si stati o ora fata in fata, fara sa reusiti sa legati o conversatie decenta…”ne auzim la telefon”…”mai vorbim maine”…o sarutare pe obraz sau pe gura…si, din momentul in care ti-a intors spatele, simti ca nu va veti mai intalni niciodata! Suntem toti vanzatori de iluzii… si in acelasi timp cautatori de comori!!!

luni, 17 octombrie 2016

Cum să atragi binele de partea ta și să elimini tot ce este nociv pentru sufletul tău?


Nu poți pur și simplu să te trezești într-o bună zi și să spui: gata, mă apuc de treabă, iar apoi să ștergi praful prin încăperile sufletului tău, adunând colbul, resturile, și să dai cu mopul.
În schimb poți să te trezești într-o bună zi să vezi ce lipsește vieții tale și sufletului tău, și să iei atitudine.
Mulțumește-i lui D-zeu înainte de a începe ceva, pentru orice nimic care te bucură și care trezește în sufletul tău un soi de bucurie lăuntrică, că te-ai trezit în această zi, că ai tot ceea ce ai nevoie ca să fii plin/ă de succes. Simte-te binecuvântat/ă pentru că D-zeu merge alături de tine, laudă-L, împărtășește tot ceea ce El a făcut pentru tine, dă speranță celor care au uitat că-L au aproape și vei simți diferența.
Gândește pozitiv ca să ai parte de curățenie interioară, vorbește plăcut și trezește zâmbete în calea ta. Simte dragostea care te înconjoară, bogăția și plenitudinea vieții, veselia și frumusețea naturii. Dacă sufletul tău este curat și aerisit, la fel este și mintea ta, iar toate aceste gânduri și sentimente minunate se vor revărsa asupra ta, asupra trupului tău și îl va însănătoși.
De multe ori boala trupească are rădăcini în suflet sau în minte.
De cele mai multe ori gândurile negative, grijile, supărările, tristețea, regretele ajung să ne încolțească în trupuri și să ne îmbolnăvească.
Cum putem atrage sănătatea de partea noastră?
Ușor, atât de ușor, păcat însă că nu dăm importanță semnalelor de alarmă. Nu ne îmbolnăvește ceea ce „băgăm” pe gură, ci ceea ce scoatem sau introducem în suflet. Primul care are de suferit este sufletul, pentru că nu îl îngrijim așa cum trebuie, pentru că omitem să-l hrănim cu fapte bune, cu sentimente nobile și plăcute, cu gânduri frumoase și pozitive.
De la acest aspect pleacă toate...fericirea, armonia, dragostea. Totul pornește din suflet.
Cel mai sensibil și mai puternic organ al nostru este sufletul care pe toate le cunoaște, le trăiește, le simte și le primește înăuntrul său.
Iubește ca să atragi dragoste, dăruiește ca să atragi bogăție, fă bine ca să-ți fie bine. 


vineri, 14 octombrie 2016

Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii.

Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi
recuperate.
Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. 


miercuri, 12 octombrie 2016

IUBIREA

Este extraordinar sa iubesti, dar dragostea unei persoane nu-ti poate umple golul din suflet.
Umplerea acestui gol este responsabilitatea ta. Ai nevoie sa iubesti si sa te afirmi pe tine insuti zi de zi, clipa de clipa. 
Fara iubire de tine insuti, indiferent cata iubire primesti de la partenerul tau, nu este de ajuns.
A cauta sa obtii iubirea de la o alta persoana inseamna a te comporta precum alcoolicul care cauta sa obtina fericirea de la o sticla. Cu cat bea mai mult, cu atat mai putin satisfacut se simte - si cu atat doreste sa bea mai mult.
Toti suntem dependenti de starea de a fi indragostit. Dar, dupa ce am "cazut" de cateva ori si ne-am rupt cateva oase emotionale, e de asteptat sa devenim putin mai intelepti.
Stim ca partea cea mai frumoasa, atunci cand te indragostesti, nu va dura.
Stim ca mai curand sau mai tarziu, va trebui sa fim autentici unul cu celalalt. Aceasta este deosebirea intre idila si parteneriat.
Idila este o incercare de a mentine dependenta. Ea are o viata foarte scurta.
Parteneriatul este un dans a doi oameni obisnuiti, care invata sa traiasca impreuna, zi de zi. Este o scoala plina de provocari. Adeseori, este mai mult munca decat joaca. Si, cu siguranta, necesita mai multa adaptare psihologica, decat pot oferi ani intregi de terapie!
Nu absolvim aceasta scoala intr-un an sau doi. Ne trebuie multi ani.
Poate chiar o viata intreaga, ca sa-i asimilam intreaga programa.

luni, 10 octombrie 2016

Lucruri mărunte dar prețioase.

Savurează lucrurile mărunte, căci odată te vei întoarce şi vei exclama: 

Acelea au fost cu adevărat lucrurile importante din viaţa mea!
Cat mai dureaza sa ne dam seama ca lucrurile care contribuie la fericirea noastra sunt gratis ? 
Ca ele stau la dispozitia noastra si asteapta sa fie culese de doritori? 
Cand o sa realizam importanta si valoarea lucrurilor marunte, a senzatiilor si a sentimentelor curate ?
Cand o sa incetam sa vanam himere, si sa ne bucuram de ce se afla in fata noastra?
Realitatea, este ca desi toate lucrurile de care avem nevoie in viata ne apartin deja, numai ca noi ne-am instrainat cumva de ele in cautatea noastra avida dupa bani, pozitii sociale, lucruri materiale.
Nu le mai vedem fiindca in mintea noastra ” a avea valoare ” si ” a te face fericit ” nu mai au acelasi sens. 


Iubirea, grija, increderea, ajutorul, prietenia, familia, nu sunt decat lucruri fara importanta, pe care cel mai adesea le ignoram.
Rasaritul soarelui, micul dejun servit in familie, melodia preferata, ciripitul pasarilor, dansul fluturilor, zambetul oamenilor cu care interactionezi,
imbratisarea persoanei dragi, nimic din toate astea nu-ti mai ating sufletul.
Cand o sa realizam ca nu avem nevoie sa alergam dupa lucruri materiale ca sa obtinem fericirea sufleteasca ?
Poate atunci cand va fi de prea tarziu.
Poate in momentul in care vom pierde incetul cu incetul aceste lucruri minunate , pentru care ar trebui sa fim recunoscatori. 


Poate, atunci cand ne vom trezi batrani, monotoni, bolnavi, singuri, nefericiti, neimpliniti, vom constientiza cat de mult am pierdut.
Cat de mult putem cladi, cat de departe putem ajunge si ce oameni putem deveni, daca nu uitam aceste lucruri minore. 


Cu siguranta, veti fi fericiti si bogati . Va veti putea indeplini toate dorintele avute vreodata.
Dar, tineti minte, ca aceasta fericire este doar temporara, tine atat cat tin si banii.
O minte stralucita va investi in oameni, in dragoste, in bucuria produsa de lucrurile marunte, in sanatate, in grija si incredere,in familie si in copii vostri, in suportul prietenilor, intr-o viata implinita si fericita.