Fiecare dintre noi întâlneşte un înger!

În vieţile noastre tumultoase pare că nu mai este timp pentru îngeri. Greşit! Îi vedem zilnic printre noi şi ne amăgim că singuri am realizat nimicurile cu care ne mândrim. Greşim, din nou!
Nu cred că ceea ce facem şi ce obţinem ca rezultate e pură întâmplare. Cred în destin, ca singur scenariu care se scrie în timp ce noi „filmăm„, deci trăim! Suntem actori în filmul nostru cu episoade de iubire, tandreţe, râsete sau lacrimi. Fiecare episod poartă semnătura noastră. De asta ne e aşa de greu să înţelegem că am greşit.
Dar chiar şi greşelile fac parte din viața noastră, că ne place sau nu. În tot acest „sos” cu întrebări fără răspuns, trecem pe lângă oameni, ne intersectăm sau ne ţinem de mâna. Şi uite aşa ne dăm seama cât de binecuvântaţi suntem. Fiecare om care îţi intră în viaţă, e o sursă de inapiratie. Ceva din noi are nevoie de acel ceva!
Ne lăsăm ghidaţi de instinct, fără a mai fi nevoie de indicaţii regizorale. Nu de alta, dar simţirea ne e ghidată tot de sus. Dansăm prin viaţă, ne uităm în ochii puilor, şi ei nişte îngeri, şi strălucim în plenitudinea fiinţei.
Doar când atingem sentimentul de pace interioară, doar atunci rămânem goi în orgoliu… şi abia atunci suntem cu adevărat fericiţi. Cât de aimplu sună în teorie, cât e de greu în realitate. Mai ales când suntem mânaţi de păcatul lui ” mai bine” şi căutăm la infinit perfecţiuni imperfecte. 

Trandafirul din interior

Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.
Aşa se întâmplă şi cu mulți oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru. Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său.
Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele.
Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii.
Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori. 

Omul bun

Un om bun te poate motiva să poți mai mult prin felul lui de a fi. Doar simplu fapt că ești în aceeași încăpere cu el îți dă energie. Te inspiră să fii prezent. Cu tot ceea ce ești. Un om bun își exprimă în fiecare moment disponibilitatea de a lucra cu el însuși. De a crește, indiferent de vârstă sau statut. Este ca vinul. Pe măsură ce trece timpul, devine tot mai bun. Și mai atrăgător.
Când întâlnești o astfel de persoană, îți dorești să rămâi. Pentru că-ți place. În adevăratul sens al cuvântului. Și pentru că vibrezi pe aceeași frecvență cu ea. Dincolo de ceea ce nu cunoști, știi că există o conexiune. Care merită. Indiferent de natura ei. Prietenie sau dragoste, prietenie și dragoste la un loc, înțelegi că e altceva. Ceva diferit. Și guști cu fiecare por dinamica relației.
Un om bun e ca primăvara. Te înflorește tot mai bogat și mai frumos. Nu pentru că este mereu cald. Ci pentru că și ploile lui te hrănesc. Știi că rămâne primăvară chiar și când se înnorează.
Înțelegi că mințile frumoase care se atrag își păstrează individualitatea în timp ce se inspiră reciproc să se apropie de cea mai bogată variantă a lor.

Ce-mi doresc de la viata?

Să rămân om. Sa nu ma schimb, sa fiu un om modest oriunde as ajunge, sa ajut cat pot de mult si sa aduc fericirea in viata cuiva. Dincolo de mofturile de zi cu zi, dincolo de ceea ce pot avea si ceea ce nu-mi pot permite, am o singură certitudine: uneori suntem atat de nemultumiti, incat nu realizam cat suntem de norocosi. Sanatatea, oameni buni, este cea mai importanta. Dincolo de toate treburile superficiale, privind in jurul meu realizez ca deseori ma vait pentru nimicuri, pentru mofturi fara rost, in timp ce altii n-au din ce trai. Deseori ne vaitam pentru chestii aberante, desi in lume sunt oameni care lupta pentru viata si o fac cu zambetul pe buze. Ce-mi doresc? Sa fim mai uniti, mai modesti, mai sinceri, mai oameni. Deseori uitam si ne simtim ca intr-o jungla in care nu conteaza pe cine calci in picioare, important e sa ajungi unde ti-ai dorit. 

GANDURI: 2

Văd tot mai mulți oameni care se blamează pentru greșelile trecute, care nu încetează să se lamenteze pentru lipsa de noroc din viața lor, care nu văd frumusețea zilei de azi din cauza umbrelor zilei de ieri.
E din ce în ce mai „ normal” la noi, oamenii, să punem accentul pe ceea ce nu avem, decât pe ceea ce avem din belșug.
Parcă lipsurile din viețile noastre ne definesc și vorbesc despre noi. Parcă dincolo de ceea ce nu avem nu suntem nimic. Parcă succesul nostru este unul și același lucru cu a avea cât mai mult.
Vă spun, nu are rost să căutăm vinovați pentru lipsurile din viața noastră. Am greșit, e adevărat, însă nu putem repara acea eroare plângându-ne pentru un timp trecut, pentru un moment care s-a dus.
Nu rezolvăm nimic dacă persistăm în negativitatea atât de caracteristică nouă, oamenilor. Nu rezolvăm nimic dacă ne plângem și căutăm compasiune. Nu rezolvăm nimic dacă ne este teamă de noi încercări.
Sufletul este pregătit de noi și noi oportunități. De schimbare. De lucruri noi. De efort. Este singura noastră armă împotriva depresiei, dezamăgirii și a lamentării. Este singura armă care ni s-a dat pentru a aduce schimbarea în viața noastră.
Și atunci de ce preferăm să ne plângem de eșecuri? De ce optăm pentru a aștepta ceva care nu o să vină niciodată în viața noastră fără muncă, dorință și pasiune? De ce să nu ne mobilizăm și să atragem în viețile noastre succesul ?
Haideți să abordăm dintr-un alt unghi această caracteristică de a ne plânge constant unii altora și să ne schimbăm atitudinea. Haideți să tratăm dintr-un unghi diferit această mentalitate negativistă și să punem accent pe toate lucrurile frumoase din viețile noastre.
Haideți să ne bucurăm de frumusețea zilei de astăzi și să ne hrănim cu gânduri pozitive și cu vise îndrăznețe!
Haideți să nu ne epuizăm resursele pe lucruri care nu merită energia noastră! 

Nemultumit de viata ta ?

Te obosește faptul că trebuie să te scoli mereu dimineață? Alții nu s-au mai trezit.
Te enervează că ajungi obosit acasă după serviciu? Alții și-ar dori să aibă unul.
Te enervează că trebuie să ștergi mereu praful, să speli rufele și vasele? Alții și-ar dori să aibă ce șterge.
Te irită plânsul, râsetele și zburdălnicia copilului tău? Alții și-ar dori să poată avea un copil.
Te deranjează faptul că familia sau prietenii îți cer ajutorul? Alții plâng de singurătate și că nu-i sună nimeni.
Te obosește școala și învățatul? Alții nu au avut șansa la educație.
Te obosește faptul că trebuie să gătești zilnic? Alții și-ar dori să aibă ce găti.
Te obosește mersul pe jos? Alții și-ar dori să se poată da jos măcar din pat.
Te enervează faptul că nu găsești loc de parcare pentru mașină? Alții și-ar dori să aibă ce parca.
Te îngrijorează faptul că nu ai reușit încă să-ți schimbi telefonul învechit? Alții nu-l au nici pe primul.
Te deranjează că trebuie să plătești facturi și impozite? Alții și-ar dori să aibă ce le impozita.
Te deranjează faptul că trebuie să faci zilnic aceleași lucruri? Alții nu au avut vreodată astfel de prilejuri și binecuvântări. 

Ganduri

Ceea ce îți spui singur în fiecare zi va fi „ acel ceva ” care ori te va ridica ori te va dărâma. Uneori împrejurările în care ne aflăm nu sunt cele mai potrivite, uneori trecem prin diferite stări pe care le alocăm diverselor „ probleme ” care ne marchează viața. Însă, omitem să realizăm că de cele mai multe ori „ noi ” facem parte din aceste împrejurări, noi suntem cei care putem dirija direcția gândurilor noastre, forța interioară, zborul sufletului.
Când ești posomorât, supărat, trist și nu ai nici un chef să te ridici și să lupți mai departe, cu mai multă forță, cu mai mare încredere, poți să îți spui că e timpul să fii fericit. Uneori, un gând pozitiv și plin de speranță este suficient să facă lumină în sufletul tău. Deschide ușa către tine și lasă aerul curat să te motiveze, să te molipsească și să te energizeze.
Oferă-ți șanse noi în fiecare clipă și consideră-te un motiv suficient de puternic, de real încât să reușești. Nu te blama pentru nereușite, privește-le ca făcând parte din experiența ta și nu le mai repeta. Fiecare gând izvorât dintr-o dorință este o șansă la împlinirea unui vis. Entuziasmul, încrederea, curajul sunt armele unui om de succes.
Pentru fiecare om în parte este greu, nimeni nu a ajuns să cunoască succesul fără să muncească intens, fără să-și dorească cu pasiune acel lucru, fără să cadă, fără să se simtă neputincios și slab. Însă fiecare dintre acei oameni mari au știut că nu există o altă magie care să lucreze pentru ei decât propriile gânduri. S-au înarmat cu răbdare, cu speranță și credință, cu propriile lecții predate de viață, cu eșecurile și regretele de moment, cu toate fragmentele trecutului și au trecut la treabă. Au făcut un nou pas într-o direcție necunoscută. Și poate au eșuat din nou. Sau poate direcția a fost cea potrivită. Însă nu au renunțat, nu au cedat și au continuat cu același entuziasm, cu același pozitivism și claritate dintotdeauna.
Cine ne motivează, ne-am întreba ? Oricine, e răspunsul. Sau orice. Important este să te deschizi , să te lași cuprins de frumusețea zilei, de miracolul vieții și mai apoi să-ți urmezi cu încredere visele. Poți învăța inclusiv de la un copil, de la o floare sau de la o necuvântătoare. Poți învăța oricând, oriunde, oricâtde mult ai dori. Nu lăsa lucrurile stupide și neimportante să-ți stea în cale. Ignoră pe cei care
îți spun că nu ești suficient de bun să faci ceea ce ți-ai propus. Visele îți aparțin, la fel și succesul. 

Nu....

Nu oricine poate avea o atitudine pozitivă. Nu oricine poate trece cu ușurință pentru anumite situații. Nu oricine poate face față trecutului cu seninătate. Nu oricine poate zâmbi și adopta o atitudine sănătoasă vizavi de viață.

De aceea, oricine poate face acest lucru este deja un învingător. Un om de la care avem ce învăța. Un om care merită respectat. Un om frumos pe interior.
Sunt o fire puternică și îmi propun să fiu tare ori de câte ori trec printr-o situație neplăcută. Însă nu de fiecare dată îmi reușește. Mă supăr din nimicuri. Mă întristez din mărunțișuri. Mă enervez din orice. Partea minunată, ca să nu spun altfel, este că mai mereu îmi revin. Nu persist în supărare sau tristețe. Nu continui să gândesc negativ. Însă, clipa aceea, momentul acela de maximă încordare te transformă pe negândite într-o mare agitată.

De ce să plângi? De ce să fii trist? De ce să fii supărat pe oameni? De ce să nu te bucuri, în schimb, de viață și de oamenii dragi din jurul tău?
Ori de câte ori gândesc negativ, ori de câte ori mă întristez sau mă supăr mă gândesc că de fapt irosesc timp. Și gânduri, și fapte, și sentimente. Și că de fapt toate aceste încercări sunt menite să ne întărească, și nu să ne copleșească.
Oricine ai fi, oriunde ai fi, dacă stai în fața vieții, în fața necunoscutului cu inima deschisă atunci ești un învingător.      

Sunt momente în viaţă când am obosit să mai luptăm.

Am obosit să ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?

Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment.
Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. 

Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem.

Cea mai minunată surpriză în viaţă este de a-ţi da seama brusc de propria valoare.

Amintiți-vă că sunteți minunați, speciali, unici în fiecare moment în care vă îndoiți de propria voastră valoare.
Amintiți-vă să vă iubiți și să vă respectați în fiecare clipă în care aveți impresia că nu sunteți ca restul lumii.
Amintiți-vă de momentele grele prin care ați reușit să treceți, amintiți-vă de toate acele clipe care v-au făcut să vă îndoiți de forța voastră interioară, de toate realizările care v-au transformat în persoana minunată care se privește cu teamă în oglindă.

Amintiți-vă de fiecare eșec care s-a transformat în câștig, de fiecare hop care s-a dovedit o încercare, de fiecare etapă care a stat la baza temeliei vieții.

Ceea ce se află în urma noastră şi ceea ce se află înainte nu înseamnă nimic în comparaţie cu ceea ce se află în noi.

Amintiți-vă că ușa către progresul personal se deschide numai dinăuntru și că voi sunteți cheia care se potrivește.

Amintiți-vă de toate lucrurile pozitive, de tot ce ați realizat cu sau fără ajutor, de tot ce ați reușit să creați, de familia voastră, de prietenii voștri, de căminul vostru.

Când ești la pământ și nu găsești motive pentru a te ridica amintește-ți toate cele scrise mai sus și nu uita că nu poţi schimba cărţile pe care ţi le-a împărţit viaţa, dar poţi hotărî cum vei juca cu ele. 

Nu judeca...

Fiecare zi este o aventură, o înfrângere sau o inălțare. Când ești secătuit, întristat, dezamăgit, te retragi în singurătate și îți plângi neputința. Numai sufletele apropiate pot înțelege restriștea de o clipă a sufletului. Și când pare că scrii un ultim rând în dimineața năucă, visele se reîntorc pentru a prinde aripi. Învingător este cel care se învinge pe sine. Ce spun sau cred semenii despre noi sunt doar prezumții ale propriului lor eu. Numai sufletul tău știe ce fel de floare trebuie sădită pentru a retrăi bucuria! Dimineața Lumina învinge. Apoi....o iei de la capăt...
Eu sunt un om modest cu un suflet mult prea sensibil, atât de încăpător încât uneori se zbate de marginile trupului. Când ești un om pozitiv vezi doar ceea ce este frumos în celălalt. Restul, răutățile, ambițiile, mizeriile vieții cotidiene le ignor. Nu am timp. Când iubești oamenii vezi în fiecare o posibilă stea. Iar sus în cer omul pe care îndrăznești a-l disprețui, ar putea să să fie văzut de către Divinitate superior ție. De-abia atunci vei pricepe că acela îți era defapt cel puțin egal. Nu judeca!
Iubiți-vă unii pe alții!
Întotdeauna dragostea va învinge! 

Nu am om!

Tragedia aceasta va apartine. Aceea de a nu avea in viata un om, un insotitor, un sot, o soata, o bucurie, un brat pe care sa iti asterni neputintele.

Cum? Neputințele? Da, neputințele. Ele și numai ele. Căci tragedia omului ratat începe de la modul greu, prost și infatuat în care își construiește visele tinereții și își alege prost OMUL.

Of, aceeași banală și veche greșală. De a căuta mereu ceea ce nu ne aparține. De a aștepta mereu pe cel care nu mai vine… Omul, iubitul, iubita, fratele, sora… De a crede mereu cu slavă deșartă, că noi fiind mai deosebiți, mai frumoși, mai deștepți, mai frumoase, mai deștepte, mai supli și mai suple, avem dreputul numai și numai la daruri deosebite. La genii, la sfinți, la vip-uri. La a fi șefi, directori, politicieni, patroni, soții de patroni, de doctori, de avocați, de… O meschinărie demnă de blestem.

De fapt, cred că suntem chiar de-a dreptul blestemați. Altfel cum să explicăm iluzia… Această paranoia, iluzie ce o constată mereu „frumoșii și frumoasele”,” deștepții și deșteptele”, „sfinții și sfintele”. Care așteaptă mereu oameni perfecți, impecabili, și fără de slăbiciuni. Și, ca o încununare a blestemului într-adevăr nu mai vine nimic. Și când vine”unul” sau „una” mai altfel, ne mâhnim, ne retragem, ne supărăm că nu e de noi…

Căci iată, clipa e ratată aprioric chiar din momentul în care-ți stabilești o altă măsură. Așa s-au născut depresivii, frustrații, complexații, geloșii… Nerealizații… Eternii așteptători din fața icoanelor, a paharelor de vin sau din cluburi, care așteaptă ca cine totuși să apară…

Când însă Dumnezeu își trimite câte un“păcătos”, câte un “urât”, câte un “sărac”, tu nu-l consideri OMUL tău. Femeia spune că un astfel de bărbat nu poate fi scos pe stradă, nu are bani de terase, de concedii sau de mici atenții. Și-l ratezi. La fel însă fac și bărbații în sens invers…

Alte femei, cele așa-zis evlavioase, după ce se convertesc și devin aproape “călugărițe”, asumându-și un comportament rigid. Cică, spun că ele, că nu s-ar încurca cu orice fel de păcătoși, cu care să-și strice, și dreptatea… Și se pun pe așteptat îngeri.
Dau pomelnice prin toate mânăstirile, metanii, doar doar vor găsi vreu viitor NUME de sinaxar… Adică tot un fel de VIP-dar în variantă ortodoxă… Și uite așa, dacă nu vine îngerul, devin agitate, înfocate în lege, aspre judecătoare la gesturile cele mai mici ale aproapelui, dând vina pe această societate „bolnavă’ care pune bețe în roate pe drumul alesului. . Dar la fel fac și bărbații, evident că tot în sens invers…

Deci, puțină smerenie nu vă strică doamnelor, domnișoarelor și domnilor. Și mai coborâți din când în când ștacheta iluziilor. 

Ai incredere in tine

Nu lăsa lumea să te arate cu degetul, să-ți spună ce poți face și ce nu poți face.
Nu le permite să-ți micșoreze ambițiile, să-ți ia în derâdere visele, să te întoarcă din drumul tău.
Nu le da voie să te facă să te îndoiești de puterea interioară pe care o deții, de credința care te înconjoară.
Nu îi crede când o să-ți spună că nu ești bun de nimic, împotrivește-te lor și dovedește-ți că în ciuda tuturor loviturilor primite ești suficient de puternic pentru a înainta.
Nu le da satisfacția de a te vedea căzut, găsește în tine puterea și ridică-te asupra lor. Orice ai face, oricum ai face , nu te îndoi de ceea ce poți realiza. Viața poate fi dură uneori, lumea poate fi rea, dar tu ești mai puternic decât crezi. De te vei afla vreodată îngenunchiat și vei striga printre lacrimi ” ajutor !” , află că ești singurul care te poate ajuta, te poate ridica.
Ai încredere și nu lăsa pe nimeni să-ți știrbească speranța , să-ți răpească speranța sau să te doboare. Dacă nu ajungi să crezi în tine, nu vei avea viața pe care ți-o dorești! 

Compasiunea, o scurtatura spre fericire...

Compasiunea recunoaste un adevar simplu. Toate fiintele au dreptul sa fie fericite. Şi fericirea fiecaruia depinde foarte mult de fericirea celorlalti. Cine gandeste si traieste doar pentru sine, ajunge sa piarda totul.
Compasiunea nu inseamna sa-ti iubesti prietenii si sa-i respingi in intunericul exterior pe dusmani, ci sa intinzi asupra tuturor egalitatea bunei dispozitii, a iubirii si a tandretii magice.
Compasiunea, iubirea binevoitoare, participarea la durerea celor din jurul tau, constituie cea mai frumoasa dintre virtuti. Ea are un caracter magic. Nici o educatie nu-si arata roadele fara intelegere, rabdare si afectiune. Şi muribundul simte nevoia sa fie tinut de mana.
Compasiunea este o virtute care are ecou. Binele pe care il facem celorlalti ne este inapoiat insutit.
Compasiunea, spune zenul, este o scurtatura spre fericire.
Nu ezita in viata de zi cu zi sa-ti ajuti aproapele. Orice lucru marunt facut pentru binele altuia e un bine urias pentru sufletul tau! 

Ce frumos...

Ce frumosi sunt zorii zilei, cand ma trezesc, din somnul pufos care mi-a spalat toate grijile de ieri si mi-a descretit fruntea si mi-a netezit chipul, iar acum pot respira in pace, increderea ca va fi mai bine.
O, ce frumos e sa ma trezesc in calmul somnoros de dimineata, cand caldura si lumina ma invaluie si ma patrunde pana-n suflet, fara sa-mi ceara vreo rasplata.
O,ce frumos este sa poti da buna dimineata celor de langa tine !
Astăzi știu că oamenii din viața mea sunt un dar minunat. Fiindcă ei sunt acolo nu doar ca să mă treacă peste momentele de cumpănă, ci, mai ales, ca să împart cu ei bucurii.
Astăzi știu că fiecare zi contează în felul ei. Asta deoarece e nevoie de mult mai puțin pentru ca totul să se termine. Ce am făcut, sau nu am făcut, va rămâne în urma mea, un drum neâncheiat poate, sau castelul unor vise împlinite pe nisipul timpului.
Astăzi știu că dezamăgirile de ieri au fost lecții. Iar oamenii din spatele lor, profesorii care mi-au oferit, gratuit, subiecte la care să mă gândesc cu atenție.
Astăzi știu că pot să fac multe din lucrurile pe care le credeam imposibile. Iar dacă nu reușesc, știu că, odată, Dumnezeu o să-mi ofere o altă șansă la ceva mai bun, într-un loc și timp mai bune decât cele prezente.
Astăzi știu cine sunt. Fiindcă am luptat, fiindcă am căzut și m-am ridicat, cu încăpățânare, de zeci de ori. Mi-am testat limitele, m-am jucat cu focul și am ieșit des cu urme pe suflet din situațiile în care am intrat cu propria voință. Dar ele mă definesc-urmele, cicatricile, clipele de fericire.
Astăzi știu să spun „Nu!” atunci când nu mai vreau, atunci când nu mai pot. Iar asta nu mă face egoist. Fiindcă atunci când nu mai poți, nimeni nu are dreptul să te judece pentru asta.
Astăzi vreau să aflu ceea ce nu știu și să știu să folosesc ceea ce știu deja.
Astăzi vreau să sper mai mult, să iubesc mai mult, să ofer mai mult. 

Nu putem

Nu putem schimba multe lucruri în viață dar cele care pot fi merită tot efortul și concentrarea noastră.
Nu putem fi în multe feluri, uneori din cauza orgoliului , alteori din cauza prostiei, dar putem face tot posibilul de a ne schimba, de a evolua pozitiv, de a ne maturiza înțelept.
Nu putem face pe toată lumea să ne iubească dar putem să le dăruim iubirea, respectul și adevărul celor care ne primesc în inimile lor, celor care nu se tem să ne demonstreze zilnic afecțiunea, celor care sunt alături de noi indiferent de moment.
Nu putem fi veseli și optimiști întotdeauna, dar putem fi în majoritatea timpului, dând uitării sau pur și simplu evitând să ne consumăm inutil, să ne îngrijorăm sau să ne frământăm pentru lucruri sau oameni pe care nu aveam puterea de a-i schimba.
Drumul nostru în viață trebuie să fie clar și definit în mintea noastră. Nu ar trebui să simțim îndoieli sau temeri în clipa în care ne-am decis asupra rutei, acest lucru poate avea consecințe grave asupra noastră și a lucrurilor pe care ni le dorim.
Nu putem fi perfecți însă putem încerca ca prin acțiunile și deciziile noastre să ne apropiem de perfecțiune, o perfecțiune pe care doar mintea o poate definii și doar inima îi poate da sens. 

Despre Viata

Ceea ce îți spui singur în fiecare zi va fi „ acel ceva ” care ori te va ridica ori te va dărâma. Uneori împrejurările în care ne aflăm nu sunt cele mai potrivite, uneori trecem prin diferite stări pe care le alocăm diverselor „ probleme ” care ne marchează viața. Însă, omitem să realizăm că de cele mai multe ori „ noi ” facem parte din aceste împrejurări, noi suntem cei care putem dirija direcția gândurilor noastre, forța interioară, zborul sufletului.
Când ești posomorât, supărat, trist și nu ai nici un chef să te ridici și să lupți mai departe, cu mai multă forță, cu mai mare încredere, poți să îți spui că e timpul să fii fericit. Uneori, un gând pozitiv și plin de speranță este suficient să facă lumină în sufletul tău. Deschide ușa către tine și lasă aerul curat să te motiveze, să te molipsească și să te energizeze.
Oferă-ți șanse noi în fiecare clipă și consideră-te un motiv suficient de puternic, de real încât să reușești. Nu te blama pentru nereușite, privește-le ca făcând parte din experiența ta și nu le mai repeta. Fiecare gând izvorât dintr-o dorință este o șansă la împlinirea unui vis. Entuziasmul, încrederea, curajul sunt armele unui om de succes.
Pentru fiecare om în parte este greu, nimeni nu a ajuns să cunoască succesul fără să muncească intens, fără să-și dorească cu pasiune acel lucru, fără să cadă, fără să se simtă neputincios și slab. Însă fiecare dintre acei oameni mari au știut că nu există o altă magie care să lucreze pentru ei decât propriile gânduri. S-au înarmat cu răbdare, cu speranță și credință, cu propriile lecții predate de viață, cu eșecurile și regretele de moment, cu toate fragmentele trecutului și au trecut la treabă. Au făcut un nou pas într-o direcție necunoscută. Și poate au eșuat din nou. Sau poate direcția a fost cea potrivită. Însă nu au renunțat, nu au cedat și au continuat cu același entuziasm, cu același pozitivism și claritate dintotdeauna.
Cine ne motivează, ne-am întreba ? Oricine, e răspunsul. Sau orice. Important este să te deschizi , să te lași cuprins de frumusețea zilei, de miracolul vieții și mai apoi să-ți urmezi cu încredere visele. Poți învăța inclusiv de la un copil, de la o floare sau de la o necuvântătoare. Poți învăța oricând, oriunde, oricâtde mult ai dori. Nu lăsa lucrurile stupide și neimportante să-ți stea în cale. Ignoră pe cei care îți spun că nu ești suficient de bun să faci ceea ce ți-ai propus. Visele îți aparțin, la fel și succesul. 

FERICIREA

Nu poți învăța fericirea de la un om. Un om te va ajuta, te va iubi, te va ghida, te va aștepta și ține în brațe când ți-e teamă, dar nu te poate învăța fericirea lui.
Fericirea ta e a ta. E personală. Alegi din simțuri și culori, încerci mii de gusturi și construiești.
Fericirea nu o găsești în cutia poștală. Nu o poți fura, împrumuta sau cumpăra. Dar poți avea noroc de un om bun care te poate ajuta s-o vezi. S-o simți. Un om care te face să crezi din nou. În viață, în iubire, în tine. Nici-o întâlnire nu e întâmplătoare și ne ies în cale oameni care fără ca să știe că pot, vindecă răni care nu se văd.
În viața fiecărui om există cel puțin o persoană care îl iubește din tot sufletul, în ciuda tuturor celor care l-au făcut să se simtă neiubit.
În viața fiecărui om există cel puțin un alt om care îl admiră și care și-ar dori să îi fie alături, în ciuda tuturor celor care îl fac să se simtă mic și neânsemnat.
În viața fiecărui om există oameni care îi sar numaidecât în ajutor, în ciuda tuturor celor care îl doboară.
În viața fiecărui om există o vorbă bună, o mângâiere, o îmbrățișare, un gând frumos, în ciuda tuturor răutăților, invidiei și vorbelor grele aruncate asupra lui.
În viața fiecărui om există măcar un secret pe care îl știe doar el, în ciuda tuturor poveștilor sincere pe care le are de spus.
În viața fiecărui om există oameni care îl învață ce înseamnă prietenia, în ciuda tuturor dezamăgirilor provocate de așa-zișii “prieteni”...
Prietenii? Unii sunt ca norii, veșnic schimbători. Acum aici, lângă tine, mâine mult mai departe. Unii sunt ca valurile, nehotărâți. Vin și pleacă, aduc ceva și iau ceva la schimb. Unii sunt asemeni copacilor, își pleacă urechea după cum bate vântul. Unii (puțini) sunt ca munții, rămân mereu lângă tine și nimeni și nimic nu le poate schimba gândul. Caută munții, dar fii și tu un munte! Dăruind, vei dobândi. 

Mi-e dor de prietenia de altădată…

Mi-e dor de prietenia de altădată… Când ne interesa mai mult ce simte celălalt, dacă e fericit sau nu și nu doar cum arată, cât s-a schimbat fizic și ce lucruri are…
Când o simplă îmbrățișare avea puterea de a alunga toate temerile lumești și de a oferi siguranța că nu ești singur, că aparții cuiva…
Când nu aveam nevoie de restaurante sofisticate și de bani pentru a ne întâlni. Mi-e dor să ne mai întâlnim ca şi prieteni, cu bucurie, nu ca nişte străini care se simt obligați să bifeze întâlniri de dragul aparențelor… Mi-e dor să ne mai purtăm ca prietenii… Să ne privim în ochi, să ne căutăm privirile, nu ceasurile, nu bijuteriile…

Să ne îmbrăţişăm strâns şi să ne ţinem de mână… Să râdem cu toată inima şi să nu ne fie teamă să plângem dacă sufletul nostru simte nevoia să se elibereze de vreo durere, de vreo emoție…
Să povestim despre noi, despre visurile noastre, despre frământări, despre amintiri care ne leagă, despre dureri şi bucurii, despre ceea ce iubim, nu despre alţii, nu denigrând şi bârfind, nu lăudându-ne cu ceea ce avem, cu ceea ce am făcut…
Mi-e dor să nu ne mai privim cu rivalitate, să nu ne mai comparăm realizările şi eşecurile, să nu ne complexeze evoluţia celuilalt, ci să ne bucure… Mi-e dor de încrederea cu care ne destăinuiam sufletele, fără a ne teme că secretele noastre, că frământările şi temerile noastre vor ajunge subiecte de bârfă cu alţi oameni, pe la alte mese… 

Mi-e dor de sentimente împărtăşite cu sinceritate, de curajul de a spune tot ce te doare, ce te sperie, ce nu ţi-a reuşit, fără teama că prietenul tău ar putea găsi satisfacţie în nefericirea ta, în neimplinirie tale, fără teama că nu vei fi înțeles sau că vei fi judecat…
Mi-e dor de priviri sincere, de cuvinte calde, de umeri confortabili și de suflete sigure… Mi-e dor…

ACUM

Am fost învățat că în viață trebuie să trăiești în prezent și că tot ceea ce contează și ceea ce ai este clipa prezentă. ACUM - se întâmplă tot. Toată magia, tot miracolul, toată dragostea, toată viața noastră. 

ACUM - poți profita ca să fii fericit, poți lupta pentru îndeplinirea viselor, te poți bucura de toate momentele minunate, de iubirea celor dragi, de prezența lor în viața ta, de micile imperfecțiuni ale vieții. Totul se învârte în jurul lui ACUM. 

Nu există MAI TÂRZIU sau nu ar trebui să existe în vocabularul și în gândirea noastră. Nu te poți baza pe viitor, pe clipa următoare atunci când îți trăiești viața. Nu poți lăsa totul în seama incertitudinilor fiindcă te vei trezi într-o bună zi cu sentimentul că întreaga viață a fost doar un joc, un joc în care ai rămas singurul participant.

ACUM - este timpul ideal pentru a învăța cum să trăiești, cum să te faci fericit,
cum să fii recunoscător, cum să iubești, să ierți, să înflorești, să zâmbești, să simți, să ai o viață împlinită. 

VIATA& TIMPUL

Viața se rezumă în cele din urmă la timp. Iar acesta din nefericire nu este stătător și nici ireversibil. Timpul merge înainte, pe un drum ales numai de el, permițându-ne să ne bucurăm de anumite momente, de oameni, de locuri speciale, de prezent și viitor. Timpul nu așteaptă pe nimeni, el este crud și nemilos cu cei care nu se trezesc la timp și nu profită de oportunitățile oferite, de darurile și infinitele posibilități ,cu cei care trăiesc în trecut, regretând deciziile luate , plângând după ce ar fi putut să fie, dar poate fi blând , generos cu cei care știu să profite de toate aceste daruri, și în ciuda tuturor obstacolelor continuă să meargă mai departe, să trăiască, să simtă fiecare minut la maximă intensitate. Timpul ne poate vindeca rănile dacă suntem suficienți de curajoși încât să-i permitem să lucreze pentru noi. Poate vindeca suflete rănite, deziluzionate, pustiite. Poate reda speranța, credința și insufla pozitivism peste noi, dar nu ne poate constrânge să-i acceptăm darul. Ziua de astăzi este un astfel de moment. Un buchet de secunde parfumate , dăruit ție cu generozitate. Ce vei face cu ele ? Le vei irosii sau le le vei pune în apă ca parfumul lor să dureze cât mai mult ? Te vei bucura de culorile și magia lor sau le vei uita într-un colț și le vei găsi mai târziu ofilite ? Chiar dacă timpul îți este dăruit, chiar dacă ai toate atuurile pentru a face ceea ce îți dorești, dacă tu eziți să iei această decizie de a face ceva cu darul primit, atunci vei pierde. Așadar, nu lăsa nimic să-ți întunece ziua de astăzi, sau cele care vor urma. Nu permite nimănui să te facă să irosești timp, să irosești sentimente și gânduri, vise și țeluri. Mergi cu încredere pe calea care ți se deschide, profită de toate secundele și momentele care ți se oferă, fă din viața ta un buchet imens de vise împlinite, de amintiri speciale, de oameni dragi, de clipe de fericire. Bucură-te, râzi, distrează-te, umple-ți casa cu oameni frumoși, cu iubire și optimism, dansează, cântă, gătește,
muncește, călătorește, încearcă lucruri noi, fă ceea ce îți dorești , îndepărtează reținerile și trăiește ca și cum nu există limite. 

Drum bun, călătorule !!!

Întotdeauna există o cale. Întotdeauna există un semn. Întotdeauna există o rază de soare . Întotdeauna există credință. Întotdeauna există speranță. Întotdeauna există iubire. Nu vă lăsați cuprinși de îndoială, de resentiment sau temeri. Întotdeauna există ceva pregătit pentru fiecare dintre noi, ceva pus deoparte de Tatăl Ceresc. Privește dincolo de ceea ce te încearcă uneori, de ceea ce te slăbește și ai să observi dragostea pregătită pentru noi, soluțiile oferite nouă, oportunitățile zilei de astăzi, șansele zilei de mâine. Întotdeauna există o cale pentru fiecare dintre noi, pentru unii mai întortocheată, mai lungă, mai necruțătoare, pentru alții mai lină, mai ușor de parcurs, dar pentru toți există speranța unui țel precis – fericirea și împlinirea sufletească. Este tot ce ne dorim și tot ce ne așteaptă după linia de finish. Încarcă-ți inima cu credință, iubire și pozitivism, și pornește la drum cu mintea și sufletul împăcate. Fiecare pas pe care îl faci, fiecare porțiune de drum parcurs de aduce mai aproape de țelul tău, de visele tale. Adu-ți aminte în momentele mai grele că fiecare kilometru contează, că fiecare pas aduce ceva minunat și că niciodată nu ești singur în călătoria ta. Cea mai grea călătorie pe care am putea să o facem este călătoria spre noi înșine .

UITAM PREA DES...

Viața noastră, o cursă continuă în care uneori nu observăm nici răsăritul, nici apusul, nici oamenii pe care îi întâlnim și care încearcă cu timiditate să se apropie de sufletele noastre imaginându-și că am fi altfel decât ei doar pentru că afișăm un anume fel de a fi sau pur și simplu fiindcă așa ne percep ei. 
Uităm uneori să privim în ochii celuilalt cu iubire! Nu îi vedem, nu îi auzim, nu îi înțelegem, nu îi atingem , nu îi simțim fiindcă suntem concentrați asupra eului nostru atât de mult încât dintr-o data devenim surzi, orbi și muți. Îi privim pe toți ca pe un tot unitar ignorând că ei de fapt sunt unici. 
Citim zilnic știri, povești, întâmplări, ne șochează anumite zvonuri sau lăcrimăm la câte o întâmplare nefericită fără să fim atenți că în imediata noastră apropiere există măcar un suflet care ne cere tăcut, cu disperare să îi adresăm un cuvânt.Unul singur...nu mai mult! 
Privim cerul de cele mai multe ori singuri și îl implorăm pe Dumnezeu să ne implinească câte o dorință ca și când El ar fi un fel de chelner care este dator să ne servească cu ceea ce noi dorim. De plătit nu poate fi vorba fiindcă în ignoranța noastră credem că ni se cuvine. Uităm că de fapt suntem doar noi înșine un vis efemer și călător pe acest pământ. Deși peregrini prin anotimpurile vieții nici nu observăm soarele, stelele, pescărușii, licuricii, florile și toate minunile universului fără de care am trăi într-o lume anostă și gri. 
Suntem atât de preocupați de ceea ce ni se intâmplă nouă încât oricât de tare ar cânta sau ar plânge sufletul unui om nu îi mai percepem vibrațiile. 
Alergăm înspre nicăieri și nu ajungem de fapt niciunde. Când în sfârșit luăm o pauză și ne uităm în jurul nostru vedem cu stupoare că iubirea există, că soarele strălucește și că sunt zeci de suflete care așteaptă să le deschidem portița inimii. 
Ne dorim iubire, dar în mod ciudat fugim de ea. 
Trist, dar adevărat! 
Împarte suflet, privește-ți în suflet, dăruiește suflet ! 
Dacă întâlniți un suflet aduceți-vă aminte că dorește să vă îmbrățișeze, să vă zâmbească, să viseze împreună cu voi, să vă spună că îi e dor de voi și că dorește doar să îl observați. Dacă o veți face cerul întreg va cânta împreună cu îngerii lui și veți trăi o veșnică primăvară. 
Micșorați pasul, opriți-va și priviți ! Este atât de simplu ! În acest mod mai luați și voi o pauză! 
Pictați zâmbete, îmbrățișați, încurajați , oferiți speranță și credeți cu toată inima că într-o zi chiar și cele mai ascunse și intime dorințe vi se vor împlini. Dar nu singur, ci împreună cu cei pe care îi întâlniți în timpul alergării voastre la maratonul vieții. 
Sufletul unui om întotdeauna va avea nevoie de un altul pentru a fi împlinit.
 Îmi doresc ca Dumnezeu să-mi deschidă ochii sufletului și a minții pentru a vedea , a simți și a percepe cu adevărat nevoile celor din jur ! Să nu cumva să mi se întâmple ca din neatenție, teamă, ignoranță sau dezinteres să nu pot percepe cântul de jale sau de bucurie a celui de lângă mine. 
Eu nu îmi doresc decât ca în alergarea mea să nu fiu singur, ci să privesc cerul mână în mână cu alte suflete ! Atât! 

Cred ca fiecare zi este o minune …

Cred că fiecare zi este o minune și asta mă face să simt extraordinarul de care sunt înconjurat. Frumusețea, căldura, culoarea și naturalețea sunt doar câteva din calitățile unei zile pline de magie. Nu ai nevoie de ochelari speciali pentru o vedea minunăția ci de un suflet destul de mare și inocent ca să o poți simți și trăi. Fiecare moment trăit frumos este o amintire eternă. Fiecare om intrat în viața ta este o bucurie imensă. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Simplitatea ar trebui să fie principala noastră temă de zi cu zi. Cum să ne îmbogățim spiritual dar și financiar cu puținul pe care îl avem. Cum să atragem mai mult la acel puțin, cum să multiplicăm toate sentimentele frumoase din interior, cum să le dăruim, cum să ne fericim, cum să ne apropiem mai mult de idealul pe care îl visăm, acestea sunt subiectele pe care ar trebui să le aplicăm, să le dezvoltăm zilnic.
Contează ceea ce facem , cum ne purtăm, cum gândim, cum ne manifestăm, cum ne ridicăm și depășim obstacole. Contează modul în care răspundem fiecare provocări, modul în care înțelegem ceea ni se întâmplă, modul în care percepem și în care ne afectează lucrurile care țin de viață și nu de noi. Contează cum gestionăm timpul, cum facem față rutinei zilnice, cum așteptăm ziua de mâine, viitorul, cum tratăm momentul prezent. Contează micile lucruri pe care le facem, măruntele decizii pe care le luăm în fiecare clipă, contează pentru că ele fac din noi oamenii care suntem astăzi, ele ne ajută să evoluăm, să creștem, să ne dezvoltăm.
Așadar, trebuie pus foarte mare accent pe modul în care facem toate acestea întrucât acțiunile ne reprezintă, vorbesc pentru noi.
Pozitivismul, speranța, căldura, ingeniozitatea, curiozitatea, curajul vorbesc în numele nostru și lucrează pentru noi. 

Ce inseamna implinirea sufleteasca ?

Oare inseamna ca te poti numi un om fericit ? Sau poate ca este doar drumul spre fericirea absoluta ? Care sunt lucrurile care ne aduc aceasta satisfactie ? Ce anume ne poate inalta spiritul si elibera sufletul de povara greutatilor si a gandurile negre ? Oare faptele bune ? Oare credinta, generozitatea, iubirea ? Oare acestea sunt de ajuns, sau trebuie sa face...m mai mult pentru a avea parte de acest sentiment extrem de rar si valoros ? Nimeni nu stie cu certitudine fiindca toti ne aflam in cautatea acelui unic lucru menit sa aduca in viata noastra fericirea. Este foarte greu sa te simti un om implinit sufleteste, indeosebi pentru simplul fapt ca nu exista zi din viata noastra in care sa nu comitem greseli, in care sa nu suparam oameni, in care sa nu ne credem mai importanti decat altii, in care sa ne punem pe noi inaintea nevoilor celorlati, La fel de dificil este sa ramai un om corect si bun, fiindca esti inconjurat mereu de mizerii si nedreptati. De cate ori nu am ranit persoanele dragi noua, de cate ori nu am strigat, certat, suparat sau invinovatit pe cei din jurul nostru, atunci cand ne-am simtit tradati. De cate ori nu am renuntat la a mai crede si la a mai spera si am urmat o cale laturalnica pentru simplul fapt ca ne doream acel lucru mai repede. De multe ori. Uneori , ne mintim , numindu-ne impliniti sufleteste. Uneori, ne mintim fiindca ne-ar place sa credem ca sufletul nostru a cunoscut in sfarsit pacea si armonia eliberatoare si poate ca de cele mai multe ori chiar ajungem sa simtim acest lucru. Insa , ca si in cazul unui drog, efectul inceteaza in cele din urma. Toata euforia si multumirea pe care o simteai va disparea, se va ridica ca un fum usor si cenusiu, si vei ramane la fel ca si pana atunci. Gol pe dinauntru. Dezamagit. Bolnav. Nu este suficient sa pari ceea ce nu esti , nu este indeajuns sa dai o parte din tine. Ca sa ajungi la stadiul de fericire absoluta la care toti speram ca vom ajunge candva, va trebui sa dam totul, sa ne transformam complet, sa incetam sa mai fim cei care suntem. Daca privim cu atentie la viata noastra constatam ca este ciclica. Invatam lectii de-a lungul vietii noastre pe care le punem in aplicare, si uneori incarcam sa facem mai mult de atat, sa fim mai buni decat au fost parintii nostrii, mai culti, mai bogati, mai de toate. Fiindca, asa suntem facuti sa credem. Daca am stabilit un anume standard pe care l-am ajuns in viata noastre, atunci ne-am atins scopul. Lucrurile sunt atat de simple. Insa, datorita avantului nostru, le trecem cu vederea. Poti gasii fericirea si daca stai intr-un bordei, sau intr-un cort in natura. Nu conteaza cine esti sau cat de cult si de bogat poti deveni in viata , conteaza ce esti. Aceasta este marea intrebare. Si ce suntem in final ? Simpli oameni in cautarea perfectiunii. Fiindca fericirea este fara doar si poate perfectiunea. Ea poate fi cunoscuta doar de acele suflete speciale, care in ciuda tuturor greutatilor, in ciuda tututor obstacolelor, au ramas la fel de tinere si la fel de frumoase. Nu s-au murdarit, nici impovarat cu faptele lor, ci s-au curatat si s-au eliberat. Nu spun ca nu sunt momente in viata noastra cand simtim cu adeverat ca plutim, ca suntem fericiti, ca suntem impliniti, dar in final sunt doar momente. Momente, fara de care, viata noastra ar fi anosta, plictisitoare, trista, deprimanta. Chiar daca sunt putine, chiar daca nu dureaza o vesnicie, acele momente fac ca viata noastra sa fie mai usoara, mai calma, mai placuta. Chiar daca nu suntem pana la adanci batraneti fericiti, cel putin ne putem bucura de momentul nostru de implinire. Si putem spera. Intotdeauna, ne ramane speranta. 

Fericirea nu depinde de context, ci de caracter.

Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viata, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol … sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs…sau, in cazuri cu adevarat nefericite, mai are doar doi stropi amarati de bine in el.

Ferice de cei ce privesc paharul din perspectiva Cerului, adica de sus, de unde pare vesnic plin si nu din lateral, unde orice picatura lipsa e observata cu usurinta.

Ferice de cei ce canta, chiar daca suna fals, de cei ce danseaza,chiar daca nu stiu pasii, de cei care cad, iar apoi se ridica.

Ferice de cei ce nu invata pentru note, de cei ce sufera zambind, de cei ce observa florile prafuite ce cresc in mizeria de la coltul trotuarului, de cei ce plang gratie dragostei, si nu singuratatii…de cel ce descopera o carte buna…de cei ce fac cadouri…de cei carora le place compania propriei lor persoane .... de cei ce mananca fara sa numere caloriile …sau sa privesca la ceas.

Ferice de cei ce iubesc, deși nu știu cum e să fie iubiți;
Ferice de cei luptă, deși au cunoscut și căderea;
Ferice de cei ce își păstrează inima curată, deși trăiesc între tâlhari;
Ferice de cei ce zâmbesc, deși viața lor nu e tocmai un zâmbet;
Ferice de cei ce construiesc, într-o lume care se dărâmă;
Ferice de cei ce au puterea să mângâie, deși cei ce au nevoie de mângâiere sunt ei;
Ferice de cei ce hrănesc, deși cei ce au nevoie de hrană sunt ei;
Ferice de cei ce nu doresc să fie stăpânitori, deși au cunoscut și puterea;
Ferice de cei ce nu sunt robi ai plăcerilor, deși le-au cunoscut dulceața;
Ferice de cei ce nu sunt robi ai patimilor, într-o lume îngenuncheată de păcate;
Ferice de cei ce nu sunt robi ai banului, deși i-au cunoscut și puterea;
Ferice de cei ce sunt cinstiți într-o lume plină de înșelăciuni;
Ferice de cei ce iubesc adevărul, într-o lume a minciunii;
Ferice de cei ce au arma răzbunării și nu o folosesc;
Ferice de cei ce au prilejul să păcătuiască și nu vor;
Ferice de cei ce luptă pentru Împărăția Cerului, deși nu o văd;
Ferice de cei ce n-au văzut, dar au crezut;
Ferice de cei ce cred într-o lume care nu mai crede;
Ferice de cei ce urcă muntele, deși nu îi zăresc vârful;
Ferice de cei ce străbat cărarea, deși e plină de spini;
Ferice de cei ce știu să supraviețuiască, într-o lume ce decade. 

DACA AS STII CA ASTA AR FI UTIMA ZI...

Dacă pentru o clipă Dumnezeu mi-ar dărui o bucaţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.
Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.
Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că, pentru fiecare minut în care inchidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş continua să merg când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi aş şti să savurez o îngheţată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest şi m-aş întinde la soare, lăsându-mi la vedere nu numai corpul, ci şi sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu, dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste gheaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul incarnat al petalelor...
Doamne, Dumnezeule, daca aş avea o bucăţică de viaţă...

N-aş lăsa să treacă nicio zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat, spunându-le că ei sunt prietenii mei preferaţi şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!
Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea.

Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toată lumea vrea să traiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou-născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.
Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.

Sunt atâtea lucruri pe care aş putea să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar mai servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că, din nefericire, voi fi murit.
Spune intotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti.

Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta odată şi încă odată, până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu aş presupune, în mod stupid, că tu deja ştii.

Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată o nouă şansă pentru a face lucrurile mai bine, dar dacă cumva greşesc, şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face placere să-ţi spun cât te iubesc şi că niciodată nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va mai fi niciodată, in mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai facut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi când ai fost prea ocupat ca să le îndeplineşti o dorinţă. Să-i păstrezi pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine; spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi poartă-te frumos cu ei, fă-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog", şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea necesare pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine. 

SUFLETUL

Sufletul pune uneori întrebări... Pentru că se simte prea greu, prea copleşit, prea fără speranţă. Nu mai ştie dacă e fericit sau nu, dacă să plângă sau să râdă, dacă să continue să spere că va zâmbi din nou sau dacă să renunţe la luptă. E fragil şi îi e greu. Orice cuvânt spus la nervi îl doare. Orice dezamăgire îi provoacă răni adânci, pe care numai el ştie cu câtă greutate le vindecă. Se luptă cu o grămadă de sentimente contradictorii, nu mai ştie dacă ce i se oferă este iubire sau sunt simple vorbe. Sufletul ne reprezintă. Prin prisma lui ne arătăm noi ca oameni. Orice durere pe care o primim se răsfrânge asupra lui. De aceea trebuie să avem grijă de el. Să fim mai atenţi la ceea ce spunem, cum spunem şi când spunem, putem răni foarte mult. Să avem grijă cui oferim încredere, pe ce umăr ne descărcăm amarul suferinţei şi în braţele cui ne refugiem în momente de cumpănă. Sufletul nostru are nevoie de iubire, de linişte, de siguranţă şi protecţie. Să facem în aşa fel încât să le primească.
Multe lucruri pot fi furate din viața ta, insa frumusetea si măreția sufletului nu ti le poate lua nimeni. 

Nu judeca...

Fiecare zi este o aventură, o înfrângere sau o inălțare. Când ești secătuit, întristat, dezamăgit, te retragi în singurătate și îți plângi neputința. Numai sufletele apropiate pot înțelege restriștea de o clipă a sufletului. Și când pare că scrii un ultim rând în dimineața năucă, visele se reîntorc pentru a prinde aripi. Învingător este cel care se învinge pe sine. Ce spun sau cred semenii despre noi sunt doar prezumții ale propriului lor eu. Numai sufletul tău știe ce fel de floare trebuie sădită pentru a retrăi bucuria! Dimineața Lumina învinge. Apoi....o iei de la capăt... Eu sunt un om modest cu un suflet mult prea sensibil, atât de încăpător încât uneori se zbate de marginile trupului. Când ești un om pozitiv vezi doar ceea ce este frumos în celălalt. Restul, răutățile, ambițiile, mizeriile vieții cotidiene le ignor. Nu am timp. Când iubești oamenii vezi în fiecare o posibilă stea. Iar sus în cer omul pe care îndrăznești a-l disprețui, ar putea să să fie văzut de către Divinitate superior ție. De-abia atunci vei pricepe că acela îți era defapt cel puțin egal. Nu judeca!
Iubiți-vă unii pe alții!
Întotdeauna dragostea va învinge!

Iubirea nu moare!..

Iubirea odată ce ia naștere, este nemuritoare.
Indiferent că este împărtășită sau nu, indiferent că este însoțită sau nu de fericire..ea nu va muri niciodată.
La naștere, fiecare om primește drept avere un puzzle al destinului (să spunem) cu câteva piese lipsă iar pe parcursul vieții apar persoane care îl completează...
Pe măsură ce ne simțim completate golurile, începem să iubim persoana care a făcut asta și să o simțim ca parte din ființa noastră..iar iubirea pentru ea nu va muri niciodată.
Poate nu toți avem norocul ca acea persoană să rămână lângă noi pentru totdeauna sau poate nu știm noi să o apreciem la adevărata valoare și să o păstrăm dar iubirea pentru ea nu se va stinge odată cu finalul poveștii de iubire...ar fi un nonsens să încetăm să iubim o parte din noi, nu?
De multe ori, însă, amintirea acestei iubiri doare prea tare și atunci ”luăm” iubirea și o ferecăm bine într-un sertăraș de suflet și o lăsăm acolo să pălească, să fie uitată și încercăm să ne continuăm viața..și așteptăm să avem norocul și puterea să iubim din nou.
Consider că putem iubi cu adevărat de mai multe ori în viață, cu aceeași intensitate dar..nu la fel. Și asta pentru că fiecare iubire ne completează în alt mod. De fiecare dată iubim la fel de puternic și trăim totul la superlativ iar mult râvnita ”unica iubire adevărată” este iubirea pentru persoana care ne completează cele mai multe piese lipsă din puzzle..
Mai cred că cei care spun că iubirea s-a stins sunt cei care, de teama că durerea nu va scădea ca intensitate în timp, preferă să arunce cheia sertărașului în care și-au ferecat iubirea, asigurându-se astfel că iubirea aceea nu va reizbucni niciodată..

Dacă trebuie să ferecați ceva, ferecați suferința și amintirile neplăcute din perioada poveștii de iubire și aruncați toate cheile ca ceea ce a durut să rămână acolo pentru totdeauna dar NU vă ferecați iubirea...
Nici o iubire nu merită să fie uitată ! 

DESPRE IERTARE...

Este foarte greu sa obligi omul contemporan, care este aproape în totalitate materialist, sa gândeasca. Deseori mi se întâmpla sa aud înainte de a reusi sa-mi termin ideea:"Nu, suferintele mele nu sunt din cauza asta". Nu-mi ramâne dect âsa zâmbesc, întructâ omul respectiv refuza totul apriori, inclusiv ce este bun, deoarece el este un înversunat prizonier a tot ce este rau, si se împotriveste fara sa se gândeasca la consecinte.

Trebuie sa mentionez în repetate rânduri: creierul este creat nu pentru frumusete ci pentru a gândi. Gânditi-va si trageti concluzia necesara. Iertati-va stresurile, si nu cautati întotdeauna un vinovat anume.

Asezati-va si închipuiti-va un nor negru, acesta este frica dumneavoastra. Frica este energia, iar energia are constiinta, în consecinta frica dumneavoastra va aude. Ea nu este vatamatoare si nu a aparut pentru a va tortura. Singuri ati ales-o în sinea dumneavoastra. Ea a venit ca sa va învete.

Corpul sufera de frica dar nu are puterea de a se elibera de ea. Acest lucru îl puteti face numai dumneavoastra singur. Corpul stie ca tot ceea ce acumulati în propria persoana va este necesar pentru a învata sa deveniti mai întelept. Iar corpul este obligat sa sufere si sa se chinuiasca sub povara muntelui de frica ce creste. Corpul, într-un fel sau altul, va face cunoscut acest lucru. Asa ca ajutati-l!

Spuneti-i acestui nor urias de frica:"Eu te iert pentru ca te-ai instalat în mine. Eu ma iert ca te-am acceptat. Dragul meu corp, iarta-ma, fiindca ti-am pricinuit rău. Am învatat doar, iar acum am devenit mai întelept".

Veti simti cum corpul devine mult mai usor. Imaginati-va frica dumneavoastra si veti simti cum s-a micsorat. Daca veti repeta acest exercitiu de mai multe ori, frica va disparea. Astfel pot fi eliberate toate stresurile. Iar dupa aceea trebuie sa iertati omul sau cauza care v-a provocat frica.

Atâta timp cât în dumneavoastra salasluieste frica, corpul dumneavoastra stie ca aveti nevoie sa fiti speriat si va veti ciocni de oameni si situatii care va vor provoca frica. Daca veti reusi sa va învingeti teama din suflet atunci, ca prin magia baghetei fermecate nu va veti mai întâlni cu ceea ce va îngrozea.

Daca doriti sa dispara frica din sufletul dumneavoastra, primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este iertarea.

Iertarea trebuie sa devina o chestiune de obisnuinta. Aceasta pâna când va veti elibera definitiv de frica. S-ar putea ca, iarasi si iarasi, chiar si în mica masura sa va izbiti de frica personal sau din auzite. Daca acest lucru se întâmpla, înseamna ca nu v-ati eliberat total de frica.

Pentru multi iertarea este ca o moda, iarta o data , de doua ori, apoi trag concluzia:"Aceasta nu ajuta. Ametesc doar oamenii", si continua sa înainteze pe calea alienarii. Dar în viata exista o regula: dupa fapta si rasplata.

Venind cu sentimentul vinovatiei din vietile anterioare, unii oameni atrag situatii in care devin vinovati fara vina. Deseori, ei încearca un sentiment al vinovatiei care îi intristeaza sau îi irita. Orice cuvânt este perceput ca un repros, ca o învinuire. Unor asemenea oameni nu poti sa le explici nimic. Cu cât este mai mare sentimentul vinovatiei, cu atât mai mare este frica de viitor.

Cine are foarte pronuntat sentimentul vinovatiei, simte nevoia de a-i învinovati pe altii. Întrucât frica cronica l-a cuprins pe om si nu-i da voie sa mearga mai departe, ea îi provoaca acestuia sentimentul de protest, furie si impotrivire.

Tipul luptator alege lupta crâncena cu răul. Tipul supus îneaca frica cu alcool sau se drogheaza. Narcomanii si neurastenicii îsi justifica slabiciunile prin boala.

Învinge acela care lupta pentru bine si nu împotriva răului.
Sentimentul vinovatiei ajuns la limita critica se transforma în frica.
Frica ajunsa la limita critica se transforma în ura.
Ura ajunsa la limita critica ...începe sa distruga omul.
Ura provoaca o boala crâncena - cancerul.

Nu conteaza daca manifestati ura la suprafata sau o acumulati în interior - rezultatul este acelasi.
Frica de cancer nu face decât sa atraga mai repede aceasta boala. Daca acumulam în noi ura fata de alti oameni si vom întreba "de ce procedeaza ei astfel?", efectul va fi acelasi.

URA

Indiferent daca sunt un om rău sau nu, daca atitudinea altcuiva fata de mine este rea, daca mi-e frica de oamenii rai, nu-i suport = îi urasc pe cei rautaciosi - în mine creste stresul urii.
Prezenta urii atrage ura si aceasta se amplifica.

Stadiul I -ura panicoasa

1. frica de ura - teama ca ura va distruge iubirea.
Aceasta provoaca nelinistea, panica.
Consecinta- Alergie

2. frica de a nu fi iubit provoaca necesitatea de a strivi ura panicoasa, de a nu protesta, atunci ma vor iubi= frica ascunsa= înabusirea sentimentelor.
Consecinta - astm.

Stadiul II- ura înversunata

1. lupta înversunata cu raul, fiindca este rau.
Consecinta - Calculi biliari.

2. frica de a nu fi iubit provoaca necesitatea de a ascunde ura fata de rau, atunci ma vor iubi= ura ascunsa.
Consecinta- Calculi renali.

Stadiul III- ura rau-intentionata

1. Daca prin alte mijloace nu se convinge un om rau, atunci i se doreste raul. Când i se vorbeste drept în fata se naste cearta prin care iese la iveala adevarul, dar daca omul cu bunavointa înca nu este satisfacut, întrucat adversarul nu s-a schimbat dupa dorinta sa, atunci ura rau-intentionata ramane si acumuleaza forta pentru urmatoarea cearta.
Consecinta- Cancer latent.

2. Frica de a nu fi iubit provoaca necesitatea de a ascunde ura rau-intentionata, întrucât fiecare are nevoie de iubirea altora care niciodata nu este suficienta.
Consecinta-CANCER GALOPANT

Din aceasta categorie fac parte oamenii despre care se spune ca sunt rabdatori, cu bun simt, nu ridica glasul la nimeni iar viata este nedreapta cu ei.

VIATA ESTE DREAPTA, NUMAI CA NOI TREBUIE SA ÎNTELEGEM CORECT LEGILE VIETII.

Nazuind din rasputeri sa merite iubirea, având nevoie de recunostinta si iertare= iubire, oamenii nu înteleg ca de fapt vor sa evite frica, fara sa constientizeze ca frica are picioare iuti.
Daca nu-si ating scopul, acesti oameni buni încep sa se autoînvinuiasca, sa urasca neputinta lor, chiar sa se blesteme.

Puterea este irosita în zadar si oboseala permanenta iî obliga pe oamenii cu bun simt sa urce scara viselor scrâsnind din dinti si urându-se pe ei insisi. Cei din jur vad în ei oameni sârguinciosi, muncitori, inimosi si de treaba. Dar iata ca în familie dispare iubirea. Apoi, ramân fara familie, desi sustin ca se straduiesc sa faca totul pentru ea. De fapt ei merita sa fie iubiti, ei nu înteleg faptul ca zidul fricii îi împiedica atât sa primeasca, cât si sa daruiasca iubire. Asemenea oameni sunt distrusi repede de cancer.

La fel de repede ei pot sa se vindece, daca vor ierta teama ca nu sunt iubiti. Vindecarea bolnavilor de cancer care au iertat frica a fost un miracol pentru mine. Trebuie sa subliniez ca acesti oameni care fac totul temeinic, parcurg temeinic si procedura de iertare.
Daca omului îi este teama, ca nu este iubit, el încalca echilibrul dintre lumea sentimentelor si lumea gândurilor ce provoaca savârsirea faptelor necugetate- GRESELILE.

(Luule Viilma-LUMINA SUFLETULUI - Învata Sa Te Ierti )