Nu avea sperante, nelinisti; nu stia sa planga, nici sa rada.
Nimic din ce se intampla in lume nu-l indurera, nici nu-l mira. Isi petrecea zilele lenevind pe pragul cabanei sale, fara sa arunce o privire macar catre cer si sa vada frumusetea norilor si soarele....
Era atat de nins de ani ca lumea il credea foarte intelept si incerca sa se imbogateasca din experienta sa de sute de ani.
”Ce trebuie sa facem pentru a fi fericiti?”
”Fericirea e o nascocire a prostilor”, raspundea batranul.
Treceau pe acolo si oameni cu suflet nobil, doritori sa fie de folos aproapelui.
”In ce fel ne putem sacrifica pentru a-i ajuta pe fratii nostri?”, il intrebau ei.
”Cel care se sacrifica pentru omenire e un nebun”, raspundea batranul .
”Cum ne putem indruma copiii pe calea cea buna?”, il intrebau parintii.
”Copiii sunt niste serpi”, raspundea batranul. ”Nu te poti astepta de la ei decat la muscaturi veninoase.”
”Invata-ne sa ne exprimam sentimentele pe care le avem in suflet”, il rugau artistii...
”Ati face mai bine sa taceti”, mormaia batranul.
Astfel ideile lui rele si triste, incepura sa influenteze lumea. Din coltul sau posomorat, unde nu cresteau flori si pasarile nu cantau.
Pesimism, (acesta era numele batranului ) sufla un vant inghetat peste bunatate, iubire, generozitate care, atinse de acea suflare de moarte, se ofileau si dispareau.
Acestea nu-i placeau deloc Domnului, care hotari sa faca ceva. Chema un copil si-i spuse:
”Du-te si da-i un sarut acelui biet batran.”
Copilul asculta. Cuprinse cu bratele lui gingase si grasute gatul batranului si-i dadu un sarut umed si zgomotos pe fata lui zbarcita.
Pentru prima oara, batranul se mira. Ochii lui tulburi se inseninara dintr-o data. Caci nimeni nu-l mai sarutase pana atunci.
Astfel deschise ochii spre viata, iar apoi muri, zambind....
Uneori, intr-adevar, ajunge un sarut. Un ”Te iubesc”,.... Un ”Multumesc”... O apreciere sincera.... Este atat de usor sa faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
