sâmbătă, 30 mai 2020

De aceea te întreb, omule frumos, ce faci pentru sufletul tău?

Frate te întreb cum este mai bine pentru tine în zilele acestea: să petreci mai puţin timp sau mai mult pe internet?
Ce câştigi când petreci ore în şir cu ochii în calculator? O să-mi spui că vorbeşti cu prietenii, că citeşti articolul ăsta pe un site ortodox, că îţi cauţi materiale informative, poze, ştiri…Da, dar câte dintre aceste îţi sunt folositoare sufletului?
Spune-mi ce faci pentru sufletul tău în fiecare zi, cum îl hrăneşti, cum îl îmbraci, cum îl odihneşti? Te întreb, poţi să rupi o oră petrecută pe internet şi să citeşti un acatist al unui Sfânt drag?
Ai căştile în urechi şi nu-ţi auzi sufletul cum strigă şi el de foame? Nu ţi-ar fi mai bine să petreci seara cu Sfinţii, cu Domnul, prin rugăciune, să petreci împreună cu familia, să te bucuri de Liturghia Sfântă din fiecare Dumnică, să admiri un peisaj creat de însuşi Dumnezeu?
Cum te simți mai curat, mai bun, mai blând, mai luminat? Când îi auzi pe alții cum mestecă în gura lor noroi despre alţii la televizor, sau când alegi să faci binele, să nu vorbeşti de rău, să faci milostenie? Ce te nemulţumeşte?
Boala, necazul, nedreptatea, societatea, mâncarea, oamenii? Accepta-le omule pentru că acestea te vor face mai bun, te vor face om, strigă la Domnul şi te va auzi. Ascultă-ţi conştiinţa şi vezi ce-ţi răspunde. Nu te mai compara cu alţii, uită-te înlăuntrul tău, mulţumind Domnului pentru tot în orice situaţie te-ai afla.
Nu ştii oare că şi în lacul cu noroi cresc nuferi? Eşti un om frumos, cu totul, şi calităţi şi defecte, chiar dacă n-ai fi fost aşa, tot tu eşti, copil al Domnului. Domnul vrea să vorbească cu tine prin rugăciune, vrea să te ajute când eşti şi în groapă, să te ţină pe umerii Săi, să-i dai în mâinile Sale sufletul tău curat. De aceea te întreb, omule frumos, cât faci, ce faci pentru sufletul tău?
Lasă lumea aşa cum ea, nu ştii ca poate prin rugăciunea ta, Domnul o va lumina? Te deranjează, te doare cum e lumea? Mulţumeşte-i Domnului că poate în felul ăsta tu acum te întorci la El şi-i spui durerile tale, şi lumea se va schimba. Au spus-o Sfinţii şi o spun şi eu un amărât, ce va câştiga omul dacă va avea întrega lumea, iar sufletul său îl va pierde?
Tu fii smerit, să te găsească Domnul cuminte, om frumos! 

miercuri, 18 decembrie 2019

Oamenii cresc unde sunt apreciați. Merg unde sunt primiți. Și rămân acolo unde sunt iubiți.

Aprecierea unui om este același lucru cu recunoștința și gândirea pozitivă. Înseamnă că te-ai hotărât să te focalizezi asupra aspectelor pozitive din relația cu el. Să te gândești mai mult la calitățile lui. Este o alegere interesantă pentru că pe măsură ce observi mai mult lucrurile bune ele tind să se dezvolte.
Orice om are nevoie de aprecieri. Nu doar în copilărie, ci pe tot parcursul vieții. Complimentele, cuvintele bune și mulțumirea exprimată față de o persoană scot la suprafață tot ce este mai bun din ea. Sunt precum apa și soarele de care are nevoie o plantă ca să se dezvolte.
Când îți focalizezi puterea de apreciere asupra unui om, acest lucru produce transformări pozitive nu doar în interiorul lui, ci și în interiorul tău. Nu poți dărui un braț de flori fără ca o parte din parfumul acestora să rămână și la tine.
Omul care se simte iubit și apreciat necondiționat înflorește. Se cunoaște pe sine din ce în ce mai frumos, devine tot mai conștient de valoarea lui și își dezvoltă tot mai mult potențialul. Dacă fiecare dintre oameni ar beneficia din plin de apreciere, întreaga lume ar fi un loc mai fericit. Și mai prosper. Asta pentru că suntem întotdeauna motivați să putem și să fim mai mult atunci când devenim conștienți de calitățile noastre. Atunci când știm că ceea ce facem are un efect pozitiv asupra celor din jur.
Ține de alegere și depinde de ce vrei să cultivi în relația cu un alt om. Dacă vrei să crești flori, trebuie să plantezi semințe de flori. Dacă vrei să trezești ceva frumos în oamenii cu care ești conectat, trebuie să cultivi apreciere și iubire.
Oamenii rămân acolo unde simt că aparțin
Oricât de mult dorești un om în viața ta, dacă el nu vine niciodată spre tine, nu se implică, iar relația nu se concretizează în mod natural, lasă-l să plece. Este cel mai înalt bine pe care ți-l poți face. Și lui în același timp. Valabil în orice tip de relații – intime, de familie, relații de prietenie sau profesionale.
Nu-ți face griji că vei pierde oameni. Dimpotrivă, când rămâi centrat în propriile valori și lucrezi constant să manifești cea mai bună versiune a ta, atragi persoanele potrivite. Acei oameni care rezonează cu vibrația ta și își doresc să continue călătoria împreună cu tine. Acei oameni pe care îi inspiri și care te inspiră.
Praf de stele.
Preluat Mirela Bancila 

miercuri, 13 noiembrie 2019

DOI PRIETENI INTR-O GRADINA

Nu vreau să plec! Vreau să rămân! spuse o frunză colorată și supărată...
- N-ai cum să rămâi. N-am cum să te țin lângă mine! Eu sunt un simplu pom. Crengile s-au dezbrăcat, rămân singur. Cum să te țin lângă mine? Eu aș vrea dar...
- Dar ce? Lasă-mă aici, cu tine! Să îți spun povești frumoase, să îți fiu prietenă, să petrecem împreună zile reci, zile frumoase, zile mohorâte, zile plângăcioase. Asta fac prietenii.
- Prietenii? Noi suntem prieteni? O frunză și un pom? Eu sunt mare, tu ești mică. Eu stau nemișcat, tu dansezi. Tu ești colorată, strălucitoare, firavă și jucăușă. Eu sunt un simplu pom.
- O frunză și un pom. Doi prieteni. Prietenia este susținere, încredere, căldură, curaj, răbdare, sentimente, amintiri, lacrimi, clipe frumoase, momente grele împărțite în doi.Tu și eu. Noi doi. 

Lasă-mă aici, nu mă voi desprinde. Voi rămâne atârnată de o creangă, voi rămâne aici pentru o iarnă, pentru o primăvară... cât voi putea.
- Asta fac prietenii?
- Da. Prietenii rămân. Prietenii au răbdare. Prietenii înfruntă frig și căldura împreună.
Tu ești prietenul meu.
- Tu ești prietena mea. 


marți, 12 noiembrie 2019

Neînțelegerea profundă a cuvintelor ne face să spunem una și să înțelegem cu totul alta.

Bunul simț de pildă, poate reprezenta cu totul altceva decât înțelegem noi în mod uzual.
Să ai bun simț nu ține de plecarea capului, de atitudinea de slugarnic, de a rămâne mut atunci când de fapt ar trebui să iei atitudine.
Să ai bun simț se mai poate traduce în a simți exact atunci când ești mințit, trădat sau folosit.
Să ai bun simț înseamnă să te întorci și să pleci. Să lași în urmă ta orice om care ți-a adus un prejudiciu, care își guvernează viața după niște legi în totală opoziție cu valorile morale la care tu ții, pentru că doar atât îl duce mentalul.
Să ai bun simț, înseamnă printre altele să ai un simț care funcționează bine, să ai ceea ce alții numesc “al șaselea simț” sau “intuiție”.


luni, 28 octombrie 2019

Draga mea sotie...

La bine și la rău. Suntem învățați de mici că o căsnicie inseamna a fi împreună la bine și la rău. Deși facem acuși abia 24 ani de căsnicie, am înțeles cu adevărat ce înseamnă "la bine și la rău". Datorita soției mele am descoperit ce înseamnă cu adevărat iubirea, am înțeles ce înseamnă răbdarea, ce înseamnă empatia, ce înseamnă să te bucuri la bine, ce înseamnă să te ții pe poziții și să rămâi tare la rău. Nimic din ce vedem în jur nu este doar ceea ce pare, în timp așa s-a dovedit a fi și ea. Am descoperit că nu este doar femeia superbă și inteligenta pe care am cunoscut-o, ci este si soția minunată și grijulie. Este o bucurie și un sprijin, o sursa de curaj și motivare. S-au împlinit 25  ani de când ne-am cunoscut, de la primele întâlniri și vreau să știe că este iubirea și sufletul meu in fiecare zi, nu doar in zi de "sărbătoare", nu doar la zile fixe din an, iar asta pentru că și este minunată și superbă in fiecare zi, fara excepții.

Te iubesc, iar daca ar fi sa aleg din nou, tot pe tine te-am alege, de fiecare data, 


duminică, 20 octombrie 2019

Ce sunt eu?

Un om care a suferit și nu s-a dat bătut niciodată. Un om care a trăit cu moartea în inimă și cu zâmbetul pe buze. Un om care ori de câte ori viața i-a făcut scârbă, necaz, durere  a continuat să o iubească...
Iubesc viața și îi mulțumesc Domnului în fiecare zi!

vineri, 6 septembrie 2019

FĂRĂ DUMNEZEU NU EȘTI DECÂT UN MĂGAR

Intră Mântuitorul în Ierusalim, călare pe asin, și toți cu urale, cu flori etc. Măgarul se gândește: ce tare sunt, pentru mine ovaționează, ce tare! Se duce acasă la maica-să și-i zice: mamă, azi am intrat în Ierusalim cu Iisus Hristos călare pe mine și toată lumea striga și arunca flori. Îți dai seama ce grozav sunt, ce mult mă iubește lumea??? Mama: ești sigur de asta? Ia mai du-te o dată, dar singur. Se duce măgarul și se întoarce amărât la mamă-sa: mama, nici nu m-au lăsat să intru în oraș, m-au alungat și au râs de mine! Mama: vezi, fără Dumnezeu nu ești decât un măgar!