Era odata un batran care nu invatase sa traiasca...si nici nu putea sa moara!

Nu avea sperante, nelinisti; nu stia sa planga, nici sa rada.
Nimic din ce se intampla in lume nu-l indurera, nici nu-l mira. Isi petrecea zilele lenevind pe pragul cabanei sale, fara sa arunce o privire macar catre cer si sa vada frumusetea norilor si soarele....
Era atat de nins de ani ca lumea il credea foarte intelept si incerca sa se imbogateasca din experienta sa de sute de ani. 

”Ce trebuie sa facem pentru a fi fericiti?”
”Fericirea e o nascocire a prostilor”, raspundea batranul.
Treceau pe acolo si oameni cu suflet nobil, doritori sa fie de folos aproapelui.
”In ce fel ne putem sacrifica pentru a-i ajuta pe fratii nostri?”, il intrebau ei.
”Cel care se sacrifica pentru omenire e un nebun”, raspundea batranul .
”Cum ne putem indruma copiii pe calea cea buna?”, il intrebau parintii.
”Copiii sunt niste serpi”, raspundea batranul. ”Nu te poti astepta de la ei decat la muscaturi veninoase.”
”Invata-ne sa ne exprimam sentimentele pe care le avem in suflet”, il rugau artistii...
”Ati face mai bine sa taceti”, mormaia batranul.
Astfel ideile lui rele si triste, incepura sa influenteze lumea. Din coltul sau posomorat, unde nu cresteau flori si pasarile nu cantau. 

Pesimism, (acesta era numele batranului ) sufla un vant inghetat peste bunatate, iubire, generozitate care, atinse de acea suflare de moarte, se ofileau si dispareau.
Acestea nu-i placeau deloc Domnului, care hotari sa faca ceva. Chema un copil si-i spuse:
”Du-te si da-i un sarut acelui biet batran.”
Copilul asculta. Cuprinse cu bratele lui gingase si grasute gatul batranului si-i dadu un sarut umed si zgomotos pe fata lui zbarcita.
Pentru prima oara, batranul se mira. Ochii lui tulburi se inseninara dintr-o data. Caci nimeni nu-l mai sarutase pana atunci.
Astfel deschise ochii spre viata, iar apoi muri, zambind....

Uneori, intr-adevar, ajunge un sarut. Un ”Te iubesc”,.... Un ”Multumesc”... O apreciere sincera.... Este atat de usor sa faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?

ALEGERI

Fiecare își pictează viața conform propriilor convingeri și acțiuni.
Fiecare decizie, fiecare schimbare, fiecare trăire pe care o adaugi la tabloul vieții
trebuie să-ți aparțină.
Tu ești mâna care conduce pensula , de tine depinde totul.
Nu există alegeri bune și alegeri mai putin bune, există doar alegeri.
Asta e realitatea.
În fiecare zi, trasăm cu grijă linii bine definite , schițăm persoane, sentimente,
amintiri.
Unele decizii le luăm cu inima, altele cu mintea.
La final, tot ce contează este să nu ai nici cea mai mică urmă de regret.
Alege să-ți trăiești viața așa cum crezi și așa cum vrei.
Alege să o înfrumusețezi, să o colorezi, să o parfumezi cu iubire și bunatate, căci
ele stau la baza unei vieți fericite.
Alege să fii tu înainte de toate pentru că alegerile te definesc și te modelează în
persoana care ești astăzi.
Această viaţă este a ta.
Profită de puterea de a alege ce vrei să faci, şi fă bine acest lucru.
Profită de puterea de a iubi ceea ce vrei în viaţă şi iubeşte cinstit.
Profită de puterea de a te plimba în pădure şi de a fi parte din natură.
Profită de puterea de a- ţi controla propria viaţă.
Nimeni altcineva nu poate să facă asta pentru tine.
Profită de puterea de a a- ţi face viaţa fericita.

BUNATATEA

Bunatatea pe care o dai, o primesti inapoi, de multe ori in cantitate dubla.Ideal ar fi sa invatam, sa ne invatam sa fim recunoscatori. Sa nu uitam binele facut, ba mai mult, sa il intoarcem inapoi. Dar cum nu traim in lumea ideala, facem tot mai rar lucrul asta. Nu stiu daca am procedat intotdeauna cum trebuia in anumite situatii, daca am spus ce trebuia, cand trebuia, cum trebuia.
De fapt, sunt sigur ca nu am facut-o, dar cumva, in calea mea, au iesit oameni care m-au invatat diverse lucruri, care m-au ajutat in feluri in care probabil nici nu stiu, care mi-au facut bucurii prin niste gesturi simple, dar „mari”.
Uneori, viata te doboara, da cu tine de pamant si te umple de praf si de amaraciune. Dar tot ea, iti scoate in cale flori, aer curat, soare luminos, oameni calzi.
Privind uneori in urma, constat ca in momentele de „cumpana” ale vietii mele, Dumnezeu, mi-a scos in cale oameni care sa-mi dea o mana de ajutor. Oameni care m-au facut sa vad ce nu vedeam, sa simt ce nu simteam…
Ma gandesc la oamenii care „lovindu-ma” m-au invatat ca viata nu-i deloc simpla si ca oamenii sunt uneori cat se poate de rai si de ciudati.
Ma gandesc la oamenii care au fost buni cu mine si m-au indemnat sa fiu si eu mai bun.
Ma gandesc la oamenii care mi-au intors spatele, apoi mi-au simtit lipsa.
M-am gandit la oameni in general… la cat de mult te pot ajuta si la cat de multe dureri iti pot cauza.
Le multumesc oamenilor care au facut, fac si vor face parte din calatoria mea prin viata.

Armonie.

Acesta să fie cuvântul de ordine care să ne stăpânească inimile și viețile. Nu avem voie să fim altfel decât plini de pace. Pentru că succesul își face loc acolo unde armonia și liniștea predomină. Pentru că o minte relaxată, plină cu gânduri pozitive găsește rapid soluții. Pentru că un suflet odihnit și împăcat se regenerează mai repede decât unul măcinat de griji și tulburat de întrebări.
Armonie. Atât în suflet cât și pe chipuri. Seninătate. Acestea sunt sentimentele pe care ar trebui să punem preț în acest an. Să ne lăsăm cuceriți de simplitatea și magia lor, de ceea ce fac pentru noi, de modul în care reușește să ne facă să vedem „ altfel ” viața.
Deși pare un fleac, deși este ignorat, acest sentiment pur și deloc costisitor ne poate ajuta să devenim mai puternici, mai înțelepți, mai orientați spre fericire. Așadar, faceți loc armoniei și veseliei în sufletele voastre și întâmpinați fiecare zi cu Dumnezeu în gând, cu seninătate pe chipuri, cu limpezime în gânduri și frumusețe în priviri.
Curățați-vă sufletele de orice impurități și dăruiți-i strălucirea de altădată.
Să trăieşti în deplină armonie cu tine însuţi este cea mai mare provocare din univers.La început poate fi obositor să trăieşti în armonie cu cele mai înalte idealuri, dar, în final, aceasta conduce la un sentiment profund de bunăstare şi pace. Trebuie să găseşti bucurie în sublim.

Fiecare dintre noi întâlneşte un înger!

În vieţile noastre tumultoase pare că nu mai este timp pentru îngeri. Greşit! Îi vedem zilnic printre noi şi ne amăgim că singuri am realizat nimicurile cu care ne mândrim. Greşim, din nou!
Nu cred că ceea ce facem şi ce obţinem ca rezultate e pură întâmplare. Cred în destin, ca singur scenariu care se scrie în timp ce noi „filmăm„, deci trăim! Suntem actori în filmul nostru cu episoade de iubire, tandreţe, râsete sau lacrimi. Fiecare episod poartă semnătura noastră. De asta ne e aşa de greu să înţelegem că am greşit.
Dar chiar şi greşelile fac parte din viața noastră, că ne place sau nu. În tot acest „sos” cu întrebări fără răspuns, trecem pe lângă oameni, ne intersectăm sau ne ţinem de mâna. Şi uite aşa ne dăm seama cât de binecuvântaţi suntem. Fiecare om care îţi intră în viaţă, e o sursă de inapiratie. Ceva din noi are nevoie de acel ceva!
Ne lăsăm ghidaţi de instinct, fără a mai fi nevoie de indicaţii regizorale. Nu de alta, dar simţirea ne e ghidată tot de sus. Dansăm prin viaţă, ne uităm în ochii puilor, şi ei nişte îngeri, şi strălucim în plenitudinea fiinţei.
Doar când atingem sentimentul de pace interioară, doar atunci rămânem goi în orgoliu… şi abia atunci suntem cu adevărat fericiţi. Cât de aimplu sună în teorie, cât e de greu în realitate. Mai ales când suntem mânaţi de păcatul lui ” mai bine” şi căutăm la infinit perfecţiuni imperfecte. 

Trandafirul din interior

Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.
Aşa se întâmplă şi cu mulți oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru. Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său.
Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele.
Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii.
Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori. 

Omul bun

Un om bun te poate motiva să poți mai mult prin felul lui de a fi. Doar simplu fapt că ești în aceeași încăpere cu el îți dă energie. Te inspiră să fii prezent. Cu tot ceea ce ești. Un om bun își exprimă în fiecare moment disponibilitatea de a lucra cu el însuși. De a crește, indiferent de vârstă sau statut. Este ca vinul. Pe măsură ce trece timpul, devine tot mai bun. Și mai atrăgător.
Când întâlnești o astfel de persoană, îți dorești să rămâi. Pentru că-ți place. În adevăratul sens al cuvântului. Și pentru că vibrezi pe aceeași frecvență cu ea. Dincolo de ceea ce nu cunoști, știi că există o conexiune. Care merită. Indiferent de natura ei. Prietenie sau dragoste, prietenie și dragoste la un loc, înțelegi că e altceva. Ceva diferit. Și guști cu fiecare por dinamica relației.
Un om bun e ca primăvara. Te înflorește tot mai bogat și mai frumos. Nu pentru că este mereu cald. Ci pentru că și ploile lui te hrănesc. Știi că rămâne primăvară chiar și când se înnorează.
Înțelegi că mințile frumoase care se atrag își păstrează individualitatea în timp ce se inspiră reciproc să se apropie de cea mai bogată variantă a lor.