Nu am om!

Tragedia aceasta va apartine. Aceea de a nu avea in viata un om, un insotitor, un sot, o soata, o bucurie, un brat pe care sa iti asterni neputintele.

Cum? Neputințele? Da, neputințele. Ele și numai ele. Căci tragedia omului ratat începe de la modul greu, prost și infatuat în care își construiește visele tinereții și își alege prost OMUL.

Of, aceeași banală și veche greșală. De a căuta mereu ceea ce nu ne aparține. De a aștepta mereu pe cel care nu mai vine… Omul, iubitul, iubita, fratele, sora… De a crede mereu cu slavă deșartă, că noi fiind mai deosebiți, mai frumoși, mai deștepți, mai frumoase, mai deștepte, mai supli și mai suple, avem dreputul numai și numai la daruri deosebite. La genii, la sfinți, la vip-uri. La a fi șefi, directori, politicieni, patroni, soții de patroni, de doctori, de avocați, de… O meschinărie demnă de blestem.

De fapt, cred că suntem chiar de-a dreptul blestemați. Altfel cum să explicăm iluzia… Această paranoia, iluzie ce o constată mereu „frumoșii și frumoasele”,” deștepții și deșteptele”, „sfinții și sfintele”. Care așteaptă mereu oameni perfecți, impecabili, și fără de slăbiciuni. Și, ca o încununare a blestemului într-adevăr nu mai vine nimic. Și când vine”unul” sau „una” mai altfel, ne mâhnim, ne retragem, ne supărăm că nu e de noi…

Căci iată, clipa e ratată aprioric chiar din momentul în care-ți stabilești o altă măsură. Așa s-au născut depresivii, frustrații, complexații, geloșii… Nerealizații… Eternii așteptători din fața icoanelor, a paharelor de vin sau din cluburi, care așteaptă ca cine totuși să apară…

Când însă Dumnezeu își trimite câte un“păcătos”, câte un “urât”, câte un “sărac”, tu nu-l consideri OMUL tău. Femeia spune că un astfel de bărbat nu poate fi scos pe stradă, nu are bani de terase, de concedii sau de mici atenții. Și-l ratezi. La fel însă fac și bărbații în sens invers…

Alte femei, cele așa-zis evlavioase, după ce se convertesc și devin aproape “călugărițe”, asumându-și un comportament rigid. Cică, spun că ele, că nu s-ar încurca cu orice fel de păcătoși, cu care să-și strice, și dreptatea… Și se pun pe așteptat îngeri.
Dau pomelnice prin toate mânăstirile, metanii, doar doar vor găsi vreu viitor NUME de sinaxar… Adică tot un fel de VIP-dar în variantă ortodoxă… Și uite așa, dacă nu vine îngerul, devin agitate, înfocate în lege, aspre judecătoare la gesturile cele mai mici ale aproapelui, dând vina pe această societate „bolnavă’ care pune bețe în roate pe drumul alesului. . Dar la fel fac și bărbații, evident că tot în sens invers…

Deci, puțină smerenie nu vă strică doamnelor, domnișoarelor și domnilor. Și mai coborâți din când în când ștacheta iluziilor.