Cunoaştem oameni care ne influenţează

"Cunoaştem oameni care ne influenţează, chiar ne schimbă viaţa.

Şi, fără să ne dăm seama, încet, încet, pornim pe un alt drum, viaţa noastră urmând o traiectorie nouă, diferită de ceea ce ne-am imaginat la început de drum.

În unele cazuri, cele norocoase, mergem pe o cale care ne ajută să creştem, sufleteşte, spiritual, emoţional. Sunt oamenii care, prin simpla lor existenţă în viaţa noastră, ne fac să ne dorim să fim mai buni, să ne îmbunătăţim mintea, trupul, sufletul. Să găsim în noi resurse de care nu eram conştienţi. Calităţi pe care nu credeam că le avem. Putere şi optimism, de care ne credeam lipsiţi. Încredere în viaţa. În ceea ce poate ea să ne ofere. Ne ajută să înţelegem că, viaţa, aşa cum e, mai uşoară, mai grea, plină de bucurii sau plină de lacrimi, e valoroasă. Că îşi au, şi ele, momentele de suferinţă, rostul lor. Că avem ceva de învăţat din fiecare experienţă. Şi n-ai voie să abandonezi. N-ai voie să bagi capul în nisip şi să spui, gata, eu nu mai pot. Pentru că nu există ” nu mai pot “, există doar ” nu vreau “. Şi, cât timp trăim, avem o şansă. Pe care trebuie s-o preţuim. E şansa de-a ne găsi, de-a ne regăsi… şansa de-a fi fericiţi. De-a trăi. Cu adevărat. O fericire lăuntrică atât de profundă, că nu poţi decât să împrăşti în jur lumină. Şi e şi tot ce îţi doreşti. Să picuri frumos şi în sufletele celorlalţi, să dai şi tu, la rândul tău, stropi din ceea ce primeşti: viaţă."

Ne dorim, avem nevoie…

'' Ne dorim, avem nevoie… dar, primim întotdeauna ceea ce dăruim… și trebuie să înțelegem că în viață nu există vinovați… și chiar un eșec sau o nenorocire nu este un capăt de țară… trebuie doar să ne scuturăm colbul de pe hainele sufletului și să mergem înainte… pentru că povestea noastră de viață este în desfăşurare…Poveștile….cui nu-i plac?… dar, nu toate au happy-end și nu peste tot curge lapte și miere… corect?… posibil că facem multe greșeli și nu mai putem păstra o relație frumoasă ”până la adânci bătrâneți”, pentru că nu mai avem povești din care să învățăm cum să ne purtam… Poate că sensul lucrurilor se denaturează și devine ”ciudat”, dar asta nu înseamnă că acele lucruri sunt mai puțin adevărate… pentru noi toţi…și asta pentru că, poate, multe dintre poveștile de viață se referă la durere… la frică, la pierderi și multe întrebări rămase fără răspuns… dar, poate că noi toţi merităm să fim sinceri, cu ceilalți și cu noi înșine… și ar trebui să avem curajul să cerem ajutor…pentru că toți merităm tot ajutorul de care avem nevoie, când nimic din ceeea ce știam sau eram… nu mai are aceeași valență…
Poveştile noastre sunt atât de multe lucruri la un loc… sunt grele și ușoare… frumoase şi dificile… pline de speranţă şi incerte… Dar, poveştile noastre nu s-au terminat de depănat încă… încă mai este timp, pentru ca lucrurile să se vindece, să se schimbe şi să crească… mai este încă timp pentru a fi surprinși…
Noi… mergem mai departe, tu şi eu… suntem poveşti încă în desfăşurare… și nu vom pierde niciodată iubind și trăindu-ne viața… vom pierde doar reținându-ne să nu o facem…''

Sunt un simplu om…

Sunt un om care vede viata ca o poveste.O poveste care nu e plina numai de fericire.O poveste de viata a unui om obisnui dar care incearca sa faca din nimicurile vietii ceva frumos.Imi plac lucrurile simple.Imi place sa ma bucur de viata.Si sa o traiesc alaturi de cei dragi.Admir persoanele puternice si care au reusit sa devina ceva prin propriile forte.De-a lungul vietii am invatat ce inseamna dezamagirile.Am invatat ca poate dura ani sa castigi un lucru si doar o secunda sa il pierzi.Am invatat ce inseamna prietenii adevarati.Am invatat sa fac o selectie asupra persoanele pe care trebuie sa le am langa mine.Am invatat ca de cele mai multe ori persoanele in care ai cea mai multa incredere acelea te dezamagesc.Am invatat sa ma descurc singur.Nu sunt perfect si nici nu vreau!Vreau doar sa fiu inteles si acceptat asa cum sunt.Si as vrea si ca oamenii sa invete sa ii caracterizeze pe ceilalti dupa frumusetea sufletului si nu dupa aspectul fizic.Insa orice s-ar intampla eu voi continua sa imi vad viata ca un basm infinit.

'Bucuria omului e Omul.

 

'' Oamenii se caută unul pe celălalt pentru a comunica, pentru a-și deschide sufletele, pentru a suspina și a se bucura împreună, pentru a fi în comuniune. Într-o relație de prietenie fiecare primește sau dăruiește câte ceva, uneori mult, alteori puțin. Fiecare om este unic și frumos. Prietenii nu întreabă, ci așteaptă și cred în aceea lumină din noi. Și primesc răspunsul, căci înțelegerea vine de la sine. Învață, iartă și acceptă omenescul, onestitatea, naturalețea celuilalt. Inima deschisă dăinuie. Prietenia iubește fără condiții, vorbește fără intenții, dăruiește fără motive și ține la cineva fără explicații.
Când culegi roadele prieteniei și le așezi la păstrare? Atunci când nu mai e nevoie să ne spunem nimic, ci doar să ne bucurăm că suntem. Chiar și în tăcere, dialogul inimilor nu are nevoie de condiții, ci doar de bucuria de a dărui, de a împărtăși.
Prietenia se construiește încetul cu încetul, cărămidă cu cărămidă, din soare și poli ale inimii, din bucățele de timp petrecute împreună.''

DESPRE MINE

M-am nascut.Parintii mi-au dat un numeAm urmat si eu ca oricine altcineva din mediul meu, cursul firesc al vietii:am fost la gradinita, la scoala, am facut un liceu.....Si eu ca oricine altcineva traiesc, iubesc,am simpatii, antipatii, am ranit si am fost ranit.Mi-am jucat rolul.Am raspuns asteptarilor celor din jurul meu. Sau nu. M-am intrebat multa vreme, care este rostul meu magic, ca apoi sa cred ca stiu cine sunt si ce e important pentru mine; si iar sa nu ma mai recunosc in etapele vietii.Am facut lucruri si am spus vorbe care nu am crezut ca sunt capabil sa le rostesc.Am spus si am crezut ca sunt intr-un anumit fel; mi-am spus ca nu voi face niciodata un anumit lucru , mai tarziu, am facut exact cum mi-am propus sa nu fac.M-am iubit, m-am detestat, m-am iubit din nou, pentru ca tot cu mine am ramas.Cine sunt eu?Cine e ce-l real de-a lungul acestui lung drum?Care este identitatea mea?Povestesc deseori despre mine. Povestesc despre realitatea mea, dar ochii auditoriului influenteaza povestea faptelor mele.Indulcesc anumite aspecte, dau gravitate unor amanunte nesemnificative, infloresc pe ici si pe colo. Daca ochii celui din fata mea reflecta incantarea si admiratia, aproape ca nu mai recunosc nici eu Ma vad un om special, unic, pe care Dumnezeu la creiat cu un anumit motiv.

TOTUL ESTE TRECATOR

Totul este trecator in viata omului. Toate trec nebagate in seamna, dar viata noastra duce in spate atatea sperante, atatea dorinte, proiecte si amagiri, incat pe cat vedem cum se scurge si proiectele si realizarile sau nerealizarile noastre trec sub umbra timpului, pe atat ne adapam cu amarul gust al desertaciunii. Simtim ca suntem nimic si ca nu am facut nimic. Ma uit la vietile celor din jurul meu si vad desertaciune si amagire. Ma uit la viata mea si vad asemenea. Am realizat multe - cantarite prin ochii altora - si totusi nu simt ca as avea ceva care sa las in urma mea. Nu cantaresc cele care le-am facut cu cele care mi le-am propus, pentru ca atunci s-ar da balanta peste cap. Nu cantaresc cele care le-am facut cu cele care ar fi trebuit sa le fac, deoarece nu se poate compara un fulg cu un munte. Nu m-as fi asteptat sa am realizari imposibile si nu imi propun lucruri peste puterile mele, ci tanjesc ca macar un lucru sa il fac cum trebuie din cele pe care trebuie sa le fac si cu care m-as putea prezenta in fata lui Dumnezeu cu el. Sunt sigur ca Dumnezeu nu imi va cere socoteala prea mare pentru cele rele care le-am facut ci mai mult ma va intreba de cele bune pe care as fi putut sa le fac si pe care nu le-am facut. Soarta omului nu e altceva decat propia personalitate si ea se arata din leagan.

TIMPUL=SPERANTA

Se zice ca timpul le rezolva pe toate. De multe ori chiar isi face bine treaba, insa nu cred ca ar trebui sa punem totul in carca lui. Nici timpul, cat e el de iscusit, nu poate sa descurce toate itele si sa ne aduca plocon rezolvarile care ne vor face fericiti. Pentru astea trebuie luptat, fiindca pana la urmele fraiele vietii noastre tot la noi sunt, oricat ne-ar placea sa ne aruncam in valtoarea timpului sau sa cautam sa ocolim lucrurile care ne deranjeaza. In definitiv, totul incepe prin a face pace cu sine. Daca negarea si incercarea de a bloca emotii, sentimente, porniri nu da roade, inseamna ca undeva am inteles ceva gresit. A te accepta asa cum esti si a te aprecia tu pe tine, inseamna, pe langa lucrurile deja evidente, sa accepti si ca trebuie sa traiesti mai departe avand anumite trairi, chiar daca nu te duc nicaieri, chiar daca nu iti aduc fericire, chiar daca ar fi mai bine sa nu le ai. Asta e, nu le poti pune un zid in fata, fiindca intotdeauna vor gasi crapatura prin care sa se strecoare si sa iasa la lumina. Si apoi… mai e si speranta. Ce ne-am face fara speranta? De ce ne-am mai agata ca sa putem zambi si sa simtim ca avem pentru ce lupta? Poate ca fixarea unor teluri marunte, mergand asa din aproape in aproape ajuta la gasirea unui drum, cel putin provizoriu… dar speranta ca intr-o zi se va intampla… ea ramane mereu acolo, pitita dupa mari vise de implinire profesionala, dupa rasete, dupa amintiri, dupa alti ochi, dupa alte cautari, insotita mereu de bucuria si convingerea ca atunci cand se va intampla, va fi exact asa cum trebuie, fiindca stim unde sunt buturugile si fiindca ACUM reusim sa constientizam care sunt lucrurile ce cu adevarat conteaza. In fond, daca ele sunt frumoase si nu asteapta decat sansa de a rodi-chiar daca ea nu vine-de ce sa le distrugem? Doar nu fac nimic rau, stand in umbra si hranindu-se cu cate o privire, o strangere de mana, o bucurie impartasita, un zambet… cu speranta. Ne gaseste ea fericirea pana la urma.