Lucruri mărunte dar prețioase.

Savurează lucrurile mărunte, căci odată te vei întoarce şi vei exclama: 

Acelea au fost cu adevărat lucrurile importante din viaţa mea!
Cat mai dureaza sa ne dam seama ca lucrurile care contribuie la fericirea noastra sunt gratis ? 
Ca ele stau la dispozitia noastra si asteapta sa fie culese de doritori? 
Cand o sa realizam importanta si valoarea lucrurilor marunte, a senzatiilor si a sentimentelor curate ?
Cand o sa incetam sa vanam himere, si sa ne bucuram de ce se afla in fata noastra?
Realitatea, este ca desi toate lucrurile de care avem nevoie in viata ne apartin deja, numai ca noi ne-am instrainat cumva de ele in cautatea noastra avida dupa bani, pozitii sociale, lucruri materiale.
Nu le mai vedem fiindca in mintea noastra ” a avea valoare ” si ” a te face fericit ” nu mai au acelasi sens. 

Iubirea, grija, increderea, ajutorul, prietenia, familia, nu sunt decat lucruri fara importanta, pe care cel mai adesea le ignoram.
Rasaritul soarelui, micul dejun servit in familie, melodia preferata, ciripitul pasarilor, dansul fluturilor, zambetul oamenilor cu care interactionezi,
imbratisarea persoanei dragi, nimic din toate astea nu-ti mai ating sufletul.
Cand o sa realizam ca nu avem nevoie sa alergam dupa lucruri materiale ca sa obtinem fericirea sufleteasca ?
Poate atunci cand va fi de prea tarziu.
Poate in momentul in care vom pierde incetul cu incetul aceste lucruri minunate , pentru care ar trebui sa fim recunoscatori. 

Poate, atunci cand ne vom trezi batrani, monotoni, bolnavi, singuri, nefericiti, neimpliniti, vom constientiza cat de mult am pierdut.
Cat de mult putem cladi, cat de departe putem ajunge si ce oameni putem deveni, daca nu uitam aceste lucruri minore. 

Cu siguranta, veti fi fericiti si bogati . Va veti putea indeplini toate dorintele avute vreodata.
Dar, tineti minte, ca aceasta fericire este doar temporara, tine atat cat tin si banii.
O minte stralucita va investi in oameni, in dragoste, in bucuria produsa de lucrurile marunte, in sanatate, in grija si incredere,in familie si in copii vostri, in suportul prietenilor, intr-o viata implinita si fericita.

Asta nu e dragoste!

Spui că ai iubire, dar când împarți, partea mai mare, mai frumoasă o păstrezi pentru tine. Asta nu e dragoste! Dragostea nu caută ale sale. Când vine vorba să jertfești din lucrurile tale, preferi să le uzezi și să le strici pe ale altuia. Asta nu-i iubire! Dragostea este jertfelnică.

Când este nevoie de ajutor, situațiile mai ușoare ți le alegi tu, cele mai grele le lași celuilalt. Asta nu e dragoste! Dragostea este binevoitoare. Dragostea nu se bucură de nedreptate. Dragostea nu este vicleană.
Când nu-ți mai trebuie un lucru și-l dai altuia, te crezi milostiv și că faci un mare bine. Asta nu e dragoste! Dragostea nu dă nimic ce nu ar fi primit cu bucurie.

Dacă ești nevoit să aștepți 5 minute în plus, te mânii, aduci reproșuri și mustrări. Asta nu e dragoste! Dragostea îndelung rabdă. Dragostea nu se aprinde de mânie.
Când ți se greșește, aduci aminte greșeala toată viața, deși spui că ai iertat. Nu-i așa iubirea! Dragostea nu ține minte răul.
Când ajuți pe cineva și aștepți înapoi spunând: „Eu ți-am dat atât! Eu cât te-am ajutat!” Asta nu-i iubire! Dragostea nu se trufește. Dragostea nu pune condiții. Dragostea nu are măsură. Când oferi iubire numai dacă primești iubire, asta nu e dragoste! Dragostea nu este condiționată.
Când susții o idee, nu cedezi până nu dovedești că ai dreptate, preferi dreptatea în schimbul păcii. Nu-i așa iubirea! Dragostea e plină de bunătate.

Când greșește cel de lângă tine, nu-i acoperi greșeala și spui în gura mare: „Nu eu!” Asta nu-i iubire! Dragostea pe toate le acoperă, le îndură. Când aproapele tău a reușit ceea ce tu nu ai reușit, e mulțumit, fericit și iubit de lume, tu îi invidiezi darurile și priceperea, spunând cu fățărnicie: „Bravo, prietene, mă bucur pentru tine.” Asta nu e dragoste! Dragostea nu pizmuiește.
Dragostea nu e fățarnică. „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Corinteni 13)

Ganduri

Gândurile de astăzi m-au purtat departe … la ceea ce facem ca să avem ceea ce ne dorim, la ceea ce lăsăm în urmă, la ceea ce renunțăm sau la ceea ce irosim în dorința nebună de a avea cât mai mult.
M-am gândit la toate cele pe care le avem, dar pe care nu le prețuim. La toate cele care sunt în viața noastră, la toate cele care fac parte din noi, la toate cele care ne-au transformat în cei care suntem astăzi.
M-am gândit serios la tot ce am cumulat în viața asta, la tot ce poartă numele nostru, la tot ce am cumpărat din banii noștri, la tot ce avem, dar nu este suficient.
Și ca o paralelă m-a izbit un gând nebun la ceea ce dăm altora din ceea ce avem noi. Cât de mult am dăruit? Ce am dăruit? Când a fost ultima oară când am dăruit ceva?
Cum stăm la capitolul daruri? Am făcut pe cineva fericit astăzi? Am reușit să facem pe cineva să zâmbească astăzi?
Atunci când dăruim, o facem din ceea ce avem. Din ceea ce am strâns de-a lungul vieții. Bani. Produse. Alimente. Daruri care nu ajută decât pe moment. Daruri care nu țin de cald, care nu țin de foame, care nu ajută să ieși din ceață. Daruri care împacă conștiințe, însă nu și suflete.
De aceea, atunci când dăruim ceva cuiva trebuie să o facem din ceea ce suntem. Să dăruim zâmbete. Speranță. Grijă. Iubire. Empatie.
Darurile cele mai prețioase sunt cele care nu au preț. Cele care nu se numără, nu echivalează cu un serviciu, nu se transformă în datorii.
Cel mai prețios dar pe care-l putem face celor dragi și nu numai este timpul. Timp în care stai și-i asculți. Timp în care-i sfătuiești și le arăți că-ți pasă. Timp în care îi învălui în dragoste și preocupare. Timp în care le inoculezi speranță și credință. Timp pentru ei, timp pentru tine și timp pentru suflet.
Să dai întotdeauna din ceea ce ești. Ca om. Ca prieten. Ca suflet trecut prin viață.
Tu știi care sunt nevoile celor din jur. Tu știi care sunt lipsurile. Tu știi care le sunt așteptările. Tu știi ceea ce așteaptă de la tine.
Nu mâna este cea care stă întinsă ca să primească ceva, ci sufletul este cel care stă și tânjește după un dar special.
Să dai orice, oricât, oricum … să dăruiești fără să aștepți nimic în schimb – ce sentiment prețios și atât de rar întâlnit, din păcate … 

OAMENII CURAJOSI!!!!

''Ei bine, oamenii curajoși sunt aceia care-și poartă sufletul la vedere… Sunt aceia care zâmbesc din inimă…. și cred cu tărie că după nori întotdeauna răsare soarele... Sunt aceia care ne înfrumusețează zilele, prin frumusețea lor interioară, prin cuvintele de îmbărbătate adresate nouă , prin lipsa de tensiune. tulburare sau neliniști….
Oamenii curajoși sunt aceia care înfruntă fiecare obstacol cu energie și credință, cu tărie de caracter, cu mintea relaxată și optimistă….
Oamenii curajoși sunt aceia care nu se tem să cadă, care nu se tem să piardă, care nu se ascund după deget…. Sunt aceia care se ridică după fiecare cădere, cei care preferă adevărul înainte de toate, cei pentru care momentul prezent reprezintă șansa unică de a-și împlini visurile….
Oamenii curajoși au griji, au temeri, au gânduri și întrebări ca orice om obișnuit, dar ceea ce îi fac speciali și unici este tocmai forța lor de a depăși aceste greutăți într-un mod natural și simplu…
Oamenii curajoși sunt aceia care nu se tem să se încreadă în cei care i-au dezamăgit, cei care nu se tem să iubească , cei care nu se limitează la a judeca și la a ponegrii pe alții….
Oamenii curajoși sunt aceia care privesc cu detașare și fermitate spre necunoscut, cei care îndrăznesc să întindă mâinile spre sutele de oportunități care le ies în cale, cei care visează și luptă pentru realizarea viselor sale….
Omul curajos este deosebit doar prin felul său de a fii, atât de diferit de cel al oamenilor obișnuiți, incomparabil și de neegalat...

Omul curajos există în fiecare dintre noi ca parte integrantă din ceea ce suntem și se manifestă diferit în funcție de reacțiile noastre…. Ești temător ?.... Ești neliniștit ? ….Ai întrebări ? ….E normal…. Fii curajos !!!''

Respect oamenii...

Poate fi un om poleit cu aur, poate fi deţinătorul celor mai apreciate diplome universitare, poate avea toate bogăţiile lumii, dar dacă nu are bun simţ, degeaba este şi degeaba are.
Port un deosebit respect oamenilor care au bun simţ.
Respect oamenii care, deşi sunt grăbiţi, ştiu să înceapă orice mesaj și orice abordare cu un salut.
Respect oamenii care ştiu că orice favor merită răsplătit cu un “Mulţumesc!”.
Respect oamenii care, atunci când intră într-un spaţiu în care se află alţi oameni, salută.
Respect oamenii care nu râd de cei pe care-i consideră inferiori prin prisma educaţiei, culturii, a defectelor fizice sau a condiţiei sociale.
Respect oamenii care nu iau ultima prăjitură de pe platou, dacă mai sunt şi alţi oameni în jur.
Respect oamenii care nu stau tot timpul cu mâna întinsă şi care nu abuzează de bunătatea altora.
Respect oamenii care nu se pun mai presus de alţii, care nu trăiesc cu impresia că li se cuvine totul, care ştiu să îşi aştepte rândul şi care nu calcă lumea în picioare pentru a ajunge la ţelurile lor.
Respect oamenii care nu îşi câştigă imaginea imaculată înjosind şi pătând imaginea altor oameni.
Respect oamenii care nu folosesc cuvinte insalubre pentru a descrie alţi oameni.
Respect oamenii care cunosc limita dintre decenţă şi indecenţă, care îşi ţin curiozităţile în frâu şi care nu dau buzna în intimitatea personală a cuiva cu întrebări lipsite de pudoare.
Respect oamenii pe care nu-i încântă bârfele de budoar şi care nu răspândesc zvonuri.
Respect oamenii care, în loc să adopte o atitudine agresivă faţă de ceva ce dezaprobă, îşi susţin ideile într-un mod civilizat, fără a-şi impune propriile idei.
Respect oamenii care nu pângăresc locurile prin care trec şi care nu lasă mizerie în urma lor.
Respect oamenii care respectă alegerile şi convingerile religioase ale celorlalţi.
Respect oamenii pentru care credinţa nu este doar o podoabă de arătat lumii şi care nu înjură şi nu gândesc rău despre oameni de îndată ce s-au îndepărtat de Biserică.
Respect oamenii care se respectă având o purtare demnă, care nu decad de îndată ce sunt scoşi din sărite.
Respect oamenii care ştiu când trebuie să se retragă şi când trebuie să abandoneze lupte inutile care doar i-ar înjosi.
Respect oamenii sinceri şi asertivi.
Respect oamenii care nu îşi degradează calitatea de om, indiferent de provocările pe care le au de înfruntat.
Respect oamenii care respectă oamenii.
Pentru mine, superioritatea înseamnă omenie, iar inferioritatea lipsei acesteia.
Respect în egală măsură un doctor docent şi un măturător de străzi, cu condiția să fie oameni

Ai grijă ce om ești!

Ai grijă cum te porți cu oamenii și ce le faci. Nu răspunde răului cu rău pentru că ajungi la fel ca cei cu care nu-ți doreai să semeni. Viața are modul ei de a face dreptate, nu încerca să-ți faci de unul singur. Lasă lucrurile așa cum sunt și mergi mai departe. Roagă-te pentru cel care te-a rănit, cu intenție sau fără, pentru că el e cel pierdut, nu tu. El e cel care și-a pierdut timpul mințind, înșelând sau bârfind. Tu ești acel care și-a urmat sufletul, nu gândurile.
Gândurile sunt cele care ne sperie. Ne fac să ne îndoim de oameni și de sinceritatea lor. Ne fac să ne comportăm diferit de teamă că am putea fi răniți vreodată. Gândurile ne țin în gardă. Ne limitează simțurile, prezentul și viitorul și ne aduc permanent în față trecutul ca experiență de necontestat.

Câți dintre noi nu am ajuns cel puțin o dată în genunchi în fața vieții...?

Câți nu am plâns în interiorul nostru fără ca nimeni altcineva să ne audă...? Câți nu am căutat brațe în care să ne cuibărim dar fără să le găsim vreodată...? Câți nu am simțit că trebuie să ne ridicăm de jos deși nimeni nu ne aștepta acolo sus...? Și am strâns din dinți, am înghițit lacrimi, am ignorat dureri și ne-am ridicat știind că lovituri vor mai veni din partea vieții, că singurătate vom mai simți de-a lungul ei, că vor mai fi clipe în care toți și toate ne vor uita... Cu viața însă trebuie să te bați mereu și uneori să o lași să te doboare tocmai pentru a te ridica de jos de 10 ori mai puternic/ă decât erai înainte de a cădea... Lupta cu ea se va termina doar la ultima bătaie de inimă, până atunci trebuie să ne plătim înfrângerile cu lacrimi și victoriile cu zâmbete... Fruntea sus ...dacă azi plângi amarnic în genunchi, mâine cu siguranță vei zâmbi frumos în picioare. O nouă zi te așteaptă să-i deschizi ușa sufletului și să dăruiești lumina și iubirea, zâmbetul și speranța celui/celei din viața ta... Și dacă vei face asta cu toată inima, se vor întoarce la tine înzecit, iubirea pe care ai dăruit-o, împlinirile pe care le așteptai.