Oamenii din viata noastra

Exista oameni care au rolul de ghizi în viata noastra. Acestia apar în momente de dezorientare sau de nevoie, te sprijina, îti arata calea potrivita tie, dar întotdeauna tu esti cel care alege. Pe masura ce înaintezi în drumul tau, ei se îndeparteaza lasând locul altora.
Mai exista oameni care au rolul de “învatatori” pentru ca ei vin sa te învete ceva despre tine. Acestia apar când te astepti mai putin, iar simpla lor prezenta te rascoleste, te coboara sau te înalta, dar lectiile învatate din întâlnirea cu ei sunt foarte puternice. Ei dispar la fel de repede din viata ta precum au aparut, în momentul în care ti-ai învatat lectia.

Si mai exista oameni care au rol de însotitori în aceasta viata, precum îngerii pazitori. Acestia apar atunci când inima ti-e deschisa pentru a-i primi sau pur si simplu i-ai primit ca pe un dar de la mama natura. Ei poposesc mai mult în viata ta, uneori sunt lânga tine întreaga viata, chiar daca nu sunt prezenti fizic.

Asa cum se poate observa, în viata fiecaruia intra si ies oameni de toate felurile, unii grabiti sa plece, altii dornici sa ramâna, precum calatorii din gari sau aeroporturi.
Oamenii vin si pleaca din gara vietii tale. Au trenuri de prins, au vise de atins, lasa-i sa-si urmeze drumul sau sa-si ia zborul dorit. Nu poti trai privind înapoi spre cei care ti-au facut viata mai frumoasa sau mai dureroasa prin prezenta lor. Trecutul e un tren care a plecat de mult…si odata cu el au plecat si ei.Daca ai avut asteptari, e timpul sa le înapoiezi bagajele.
Daca ai fost profund dezamagit, înseamna ca înainte de asta singur te-ai amagit.
Iar daca crezi ca ai suferit din cauza lor, aminteste-ti ca nimeni nu te poate face sa suferi fara permisiunea ta.

Multumeste-le pentru ceea ce te-au învatat si înceteaza sa le mai cari bagajele. Cu zâmbetul pe buze, ureaza-le drum bun!

E timpul acceptarii lucrurilor pe care n-am vrut mult timp sa le recunoastem. Ne privim în sfârsit în oglinda asa cum suntem, nu cum am crezut ca suntem, ne întoarcem la adevarata smerenie si abia apoi putem pasi cu încredere spre o noua viata.

Pentru ca da, ai dreptul sa-ti reînnoiesti viata, sa pui capat relatiilor care nu-ti mai fac bine, ai dreptul sa inviti oameni noi în viata ta, fara atasamente si proiectii asupra lor si ai dreptul sa iubesti fara teama de a gresi din nou!
Caci fiecare greseala sau cazatura te îmbogateste daca îi întelegi rostul, iar greselile odata întelese se transforma în carti de întelepciune.

Curaj, esti pe drumul cel bun!  

Ai incredere in tine

Nu lăsa lumea să te arate cu degetul, să-ți spună ce poți face și ce nu poți face. Nu le permite să-ți micșoreze ambițiile, să-ți ia în derâdere visele, să te întoarcă din drumul tău. Nu le da voie să te facă să te îndoiești de puterea interioară pe care o deții, de credința care te înconjoară. Nu îi crede când o să-ți spună că nu ești bun de nimic, împotrivește-te lor și dovedește-ți că în ciuda tuturor loviturilor primite ești suficient de puternic pentru a înainta. Nu le da satisfacția de a te vedea căzut, găsește în tine puterea și ridică-te asupra lor. Orice ai face, oricum ai face , nu te îndoi de ceea ce poți realiza. Viața poate fi dură uneori, lumea poate fi rea, dar tu ești mai puternic decât crezi. De te vei afla vreodată îngenunchiat și vei striga printre lacrimi ” ajutor !” , află că ești singurul care te poate ajuta, te poate ridica. Ai încredere și nu lăsa pe nimeni să-ți știrbească speranța , să-ți răpească speranța sau să te doboare. Dacă nu ajungi să crezi în tine, nu vei avea viața pe care ți-o dorești! 

Poţi face ca un tufiş de trandafiri al vieţii, pe jumătate mort, să înflorească din nou?

Noi ne naştem de obicei cu zâmbete, tinereţe, putere, frumuseţe, sănătate, aspiraţii şi speranţe. Pe măsură ce trăim şi creştem, începem să pierdem aceste bogăţii, iar trandafirii din noi încep să se veştejească. De ce? Trandafirul înfloreşte numai pentru a muri... Fericirea noastră vine oare numai pentru a se pierde?!
Vrem să înflorim prin acţiuni bune, să mirosim frumos prin fericire şi să rămânem mereu în amintirile celor care ne preţuiesc.
Pentru a ne păstra tufişul de trandafiri, trebuie să îl îngrijim cum trebuie cu apă, cu substanţe nutritive, ferindu-l de boli şi de răcoare. Trandafirul fericirii noastre poate creşte numai în solul fertil al păcii noastre interioare. Trebuie să ne păstrăm planta fericirii bine hidratată prin spiritul nostru de dragoste şi sprijin. Putem fi fericiţi numai făcându-i pe ceilalţi fericiţi. 

Ganduri

Atunci cand nu stii sa te bucuri de ceea ce ai, daca crezi ca ai putin si nu vezi bogăția vieții tale de acum, frumusetea si măreția ei, viata te va învața sa apreciezi ceea ce ai avut. Bucura-te de ceea ce ai acum in viata ta, de tot ce te înconjoara, de oamenii care te iubesc, de sănătatea ta, de puterea de a realiza lucruri noi in fiecare zi, de lucrurile mărunte si simple, de soare, ploaie si vânt, de tot ceea ce iti aduce un zâmbet pe buze, un strop de fericire in suflet, bucura-te de ganduri frumoase, de sentimentele tale, de frumusetea fiecarei zile pana cand timpul nu te va obliga sa privesti in urma si sa regreți si sa înțelegi ce mult ai avut pentru ca intr-o zi lucrurile mărunte vor deveni mărețe iar cele simple vor deveni inestimabile. 

Ai plâns? Ai râs? Ai urlat de durere sau de fericire? Ai închis ochii
şi ţi-a fost dor? Ai aşteptat şi n-ai primit? Ai iubit şi a durut? Au fost
momente când te-ai simţit slab, când ţi-ai pierdut increderea, speranţa?
Nu-i nimic… toţi am facut asta la un moment dat.
Acum, capul sus. Dacă eşti sănătos, cam toate au o rezolvare!

Viaţa asta e a ta şi asta nu ţi-o poate lua nimeni!

Riscă! Nu îţi fie teamă de eşec, nu te opri la prima problemă.
Obstacolele sunt acolo doar ca să îţi reamintească faptul că
merită cu adevărat să lupţi pentru ceea ce vrei...

Atât în Frică, cât și în Iubire, Dumnezeu e la fel; diferența o face
Inima Omului Frumos! Când Omul este dominat de frică
Dumnezeu zâmbește, când este în Iubire Dumnezeu zâmbește la fel.
Frica și Iubirea au forțe uriașe, Echilibrul are Putere!

Omul nu acționează conform a CEEA CE SIMTE pentru ca trăiește în frică,
găsește întotdeauna o motivație care să mascheze iadul mental prin care
“ființează” zilnic. A trăi în frică înseamnă a muri lent și sigur, pas cu pas.

Viața adevarată începe atunci când nu mai există frică, atunci când
Omul frumos este liber, atunci când Frumusețea Omului alege Iubirea!
E atât de simplu, într-o secundă se pot debloca ani întregi de frică!
Cum? Cu Iubire! 

Calea sufletului...

Acesta e singurul adevăr de care avem nevoie, singurul lucru pe care trebuie să-l ştim în toate căutările noastre. De aici pornesc căutările noastre. Şi tot aici se sfârşesc. De la descoperirea sufletului care este, în esenţa sa primară, spiritual. Nu devii spiritual, EŞTI. Nicio practică, niciun exerciţiu practicat zilnic, nicio dogmă sau credinţă nu te vor duce pe calea sufletului tău dacă tu nu vrei să o vezi cum se întinde în faţa ta. Nu mai ai nimic de făcut. Totul a fost făcut perfect încă de la începuturi. Noi trebuie să ne amintim perfecţiunea acestui început şi să-i permitem să se manifeste.

Toate experienţele prin care trece sufletul nostru pe cale sunt menite să îl înalţe şi să îl purifice. Dacă sufletul nostru ar fi un vas, orice experienţă nouă este precum o apă limpede care pătrunde în acest vas şi îl inundă. Dacă vasul este curat, apa e bună de băut! Îşi vor potoli setea cu şi de iubire toţi cei care reuşesc să ajungă la acest vas. Dacă vasul nu e curat, nici apa nu va fi. Ce faci atunci? Ţii vasul cu apă murdară sau foloseşti acest prilej pentru a-l curăţa? Şi dacă apa te-a ajutat să-l cureţi, ce faci cu ea? O eliberezi cu recunoştinţă.

Sunt suflete precum vasele de argint care pot purifica şi alchimiza orice experienţă. Acele suflete şi-au amintit esenţa lor profund spirituală şi divină, iar pentru ele purificarea e un fenomen invers, dinspre suflet spre experienţă. Ele au o libertate mai mare pentru că pot alege să elibereze sau nu o experienţă, ştiind că oricare alegere îi va fi favorabilă.

Orice suflet e un vas de argint. Unele nu ştiu asta. Altele trebuie curăţate şi lustruite. Dar nu există suflet de altă natură. Pentru că sursa e aceeaşi. Orice experienţă atrage sufletul nostru are acest scop: de a ne aminti esenţa sa divină. Când vom fi conştienţi de acest lucru vom privi aceste experienţe cu recunoştinţă şi cu dragoste. Vom elibera toate fricile, toate durerile, toate suferinţele. Vom permite iubirii să se manifeste în toată frumuseţea şi splendoarea sa. 

Prietenii nu se pierd...

O prietenie adevărată, înseamnă să iei un om așa cum este el și să îl iubești, să îl sprijini și să îl prețuiești în toată imperfecțiunea lui! Să nu vrei să îl schimbi. Să te bucuri de surâsul său! Să te întristezi de tristețea sa! Să îi fii alături când ceva nu merge bine și să îi arați curcubeul de după ploaie! Dacă nu apare...să îl desenezi din dragostea sufletului tău! O prietenie adevărată înseamnă să îi auzi inima și când ea își ține respirația! Să îi auzi lacrimile și când ele nu cad! Să îi simți îngenuncherea și când spatele stă drept și fruntea sus! Să îi auzi cuvintele și când ele sunt doar tăceri!..mai ales cand sunt taceri.....mai ales cand un simplu ..ufffffff....spune cat o mie de cuvinte nerostite..!

Prietenii nu te parasesc atunci cand gresesti, nici atunci cand treci prin momente grele.
Prietenii nu te cauta doar cand au nevoie de ajutor, sau cand nu au companie.
Prietenii nu te judeca pentru felul in care iti administrezi viata. 
Prietenii te cunosc indeajuns, incat sa nu asculte zvonuri despre tine.
Pierderea unui om care nu a stiut sa iti fie prieten, nu este o pierdere, ci un castig. Castigi timp, energie si spatiu sufletesc pentru un prieten adevarat, care te merita.
Un prieten adevarat il pierzi o singura data in viata: atunci cand moare. 

Ganduri

Ratacim prin noi insine,ne adresam intrebari retorice pentru a ne descoperi sensurile vietii, menirea noastra...Avem sentimentul ca doar eul nostru sufera, doar el are probleme, ne imaginam ca toata lumea e fericita in jurul nostru...Vrem uneori sa traim viata celorlalti fara a sti ca fiecare om are aceleasi probleme existentiale, aceleasi intrebari, probleme,poate, de alta natura... Toti purtam masti si ne mintim reciproc incepand de la banala intrebare zilnica "Ce faci?" raspunsul fiind evident si inevitabil "Bine" chiar daca totul e cazut in jurul nostru...Aceasta falsitate, uneori si fata de noi, ne aduce frustrare, suferinta, cautare...Evitam sa raspundem propriei constiinte pentru ca e mai simplu sa dai vina pe altii, fara a-ti asuma propria vina si, daca nu gasesti vinovatul, e mai usor sa denumesti soarta, destinul sau pe insusi Dumnezeu...Refuzam sa spunem ca iubim, ca ne e dor pentru ca orgoliul e mai mare decat sentimentele profunde ce ne invadeaza sufletul atat de rar...Ne protejam pentru ca asta ar presupune slabiciune si trebuie sa parem invincibili in fata lumii... Lumii ii pasa de noi?Ne alina sufletul?Ne intinde mana cand ne aflam pe marginea prapastiei?Ne mangaie fruntea plina de ganduri inainte de somn?Toti suntem judecatorii celorlalti,dar nu ne vedem pe noi...