Astazi simt nevoia sa multumesc.

Multumesc tuturor celor ce au fost acolo cand a fost mai greu, chiar daca nu sunt multi.
Multumesc tuturor celor ce mi-au oferit un umar pe care sa-mi asez capul la nevoie, chiar daca ii pot numara pe degetele de la o mana.
Multumesc pentru fiecare vorba buna, pentru fiecare imbratisare, pentru fiecare consolare, pentru fiecare gand bun.
Multumesc celor ce mi-au fost alaturi dar si celor ce m-au tradat. Caci datorita tradarii lor am devenit mai puternic, mai atent si mai implicat in relatia cu cei ce merita cu adevarat.
Multumesc voua, tuturor celor ce ati fost si sunteti acolo ... sau nu.

A fi puternic inseamna a iubi pe cineva in liniste. A fi puternic inseamna sa radiezi de fericire atunci cand esti trist. A fi puternic inseamna a incerca sa ierti pe cineva cand nu merita iertarea. A fi puternic inseamna sa astepti atunci cand nu se asteapta nici un raspuns. A fi puternic inseamna a ramane calm intr'un moment de disperare. A fi puternic inseamna a arata bucurie cand nu o simti. A fi puternic inseamna a zambi atunci cand vrei sa plangi. A fi puternic inseamna a face pe cineva fericit chiar daca tu ai inima franta. A fi puternic inseamna a consola pe cineva cand cel care are nevoie de consolare esti tu. A fi puternic inseamna a astepta un semn stiind ca poate nu va venii niciodata !

Nu trântiţi prea tare uşa!

Natura nu face gălăgie. Doar oamenii sunt capabili de aşa ceva. Sirena maşinii de poliţie, soneria telefonului mobil, claxoanele maşinilor din trafic, uşile trântite ale birourilor, ţipetele, urletele, muzica dată la maxim etc. reprezintă fondul strident ce se izbeşte zi de zi de oameni, întreţinând stresul negativ, disconfortul. De aici şi până la intoleranţă în raport cu semenii, nu e decât un pas. De-aici, conflictele interumane.

Se spune că, odată, un tânăr îl întrebă pe un înţelept: "Ce aş putea să fac pentru pacea lumii?" Înţeleptul îl privi peste ochelari, şi-i zise: "Nu trânti prea tare uşa!"

Probabil că prea adesea suntem încordaţi şi nici nu realizăm acest lucru. O încordare ce se transmite din starea de spirit ce pluteşte în jurul nostru, în comunităţile umane. Aşa se face că ne pierdem prea uşor cumpătul, ridicăm tonul, imaginându-ne brusc că interlocutorul nostru nu aude destul de bine. Şi, după ce epuizăm argumentele, ieşim trântind cu putere uşa, pentru ca astfel să ne impunem "ultimul cuvânt". Aşa ne pierdem prietenii, familia, colegii. Devenim nişte pietre reci, nişte fiinţe introvertite, uşor mizantropi. La fel ca occidentalii. Şi cât ne miram de ei, pe la începutul anilor ’90, auzind că vecinii nu-şi vorbesc niciodată, că fiecare e pentru el şi nu-i pasă de soarta celuilalt. Şi totuşi, omul pare a fi un animal social, pentru că preferă să trăiască în comunităţi cât mai mari.

Poate că nu e totul pierdut. Poate că am avea o şansă, dacă am învăţa să ne apropiem de natură. Pentru că natura nu face gălăgie niciodată. Greierii, păsările, valurile mării, şuierul vântului au menirea să ne liniştească, nu să ne tulbure. Încercaţi să vă lipiţi de scoarţa unui copac bătrân şi să-i ascultaţi "bătăile inimii". Poate nu toţi le vor auzi, dar, certamente, toţi cei care vor încerca acest lucru vor regăsi o pace infinită.

Sfârşitul de săptămână ar putea fi un bun prilej de a evada în mijlocul naturii, departe de gălăgia civilizaţiei. E ca şi cum te-ai duce la biserică şi te-ai spovedi, eliberându-ţi sufletul de spaime.
Şi poate că, începând de săptămâna viitoare, atunci când veţi ieşi dintr-o încăpere, vă veţi aduce aminte să nu trântiţi prea tare uşa, mulţumiţi că astfel aţi contribuit, cu puţin, la pacea lumii. 

Să ne rugăm mai mult şi să criticăm mai puţin

Care este raportul dintre iubire şi dreptate? Din păcate, omul contemporan este atât de plin de sine, încât nu mai vede frumuseţea din jurul său; el se vede doar pe sine, că este nedreptăţit, că nu este iubit sau ajutat şi nu mai are ochi pentru suferinţele altuia. Foarte puţină lume Îi mai mulţumeşte lui Dumnezeu pentru bune şi pentru rele, cum făcea dreptul Iov. Mereu dorim ca Dumnezeu să ne dea şi cerem multe, dar când vine vorba să ne dăruim lui Dumnezeu trup şi suflet, atunci începem să ne scuzăm şi să aruncăm vina pe societate. Dar, de ce nu aruncăm vina şi pe noi înşine, pentru că şi noi facem parte din societatea acestui timp? Nimeni nu are dragoste dacă vedem doar răul celor din jur. Care sunt mijloacele prin care se poate întări şi înmulţi dragostea? Focul dragostei dumnezeieşti se menţine numai şi numai cu rugăciune multă, făcută cu inima, şi nu numai cu mintea, făcută cu sinceritate, cu generozitate, cu deschidere faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Dacă ne-am ruga mai mult şi am critica mai puţin, atunci vom putea cânta, împreună cu marele Apostol Pavel, cel mai frumos imn de laudă adus acestei măreţe virtuţi:

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte, şi orice ştiinţă şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată“ (I Corinteni 13, 1-8).

În viaţa noastră

În viaţa noastră pot exista uneori zile pline de îndoială , zile în care sufletele se clatină , plâng sau se prăbușesc , zile în care ne simțim singuri sau nervoși , ori în care ne doare sau ne e cumplit de dor ... dar tot la fel de bine pot exista și zile în care ne simțim atât de iubiți , de frumoși și de minunați încât găsim imediat puterea de a trece foarte ușor peste toate întrebările , peste toate îndoielile sau peste toate lucrurile care au făcut ca lacrimile să ne curgă până în suflete ...

Singurătatea. Teama. Zgomotele dinăuntrul tău. Regretele. Iluziile. Lacrimile de la marginea sufletului. Poveștile nespuse. Amintirile. Cuvintele păstrate în suflet. Visele neîmplinite. Rătăcirile. Sentimentele care te urâțesc. Uscăciunea sufletului. Zecile de motive care nu-ți permit să zâmbești. Pașii care stagnează. Tu. Ia-le pe toate așa cum vin și așează-le în palma lui Dumnezeu. Lasă-l pe El să le îndepărteze de lângă tine, permite-i să-ți ușureze povara care-ți apasă pe suflet și îți întunecă judecată. Acceptă-i iubirea și grija. Dăruiește-i în schimb timpul, mintea și sufletul tău. Fii copilul lui și spune-i atunci când simți că ești înfometat și însetat. El va ști cum să-ți umple golul din suflet și să te ajute să crești. Nu te îndoi de puterea Lui. Chiar și în cel mai negru întuneric El te va găsi. Strigă-l și va fi acolo! Nu-ți fie frică să recunoști că ai ajuns la limită. Nu-ți fie teamă să privești adevărul. El îți va veni în ajutor ori de câte ori îl vei chema. Chiar și atunci când vei fi la un pas de a te prăbuși. Ai încredere și pășește în lumină. 

Nu este deloc usor sa supravietuiesti zilei ce a trecut.

Nu este deloc sa ajungi la finalul ei si sa tragi linie. Sa aduni obstacolele, situatiile dificile, momentele in care te-ai simtit neputincios, sa scazi cuvintele frumoase, clipele scurte de armonie, suportul oamenilor dragi, sa imparti orele care au trecut atat de greu , sa inmultesti toate gandurile si amintirile frumoase , ca mai apoi sa tragi linie. Nu este deloc usor sa faci calculul zilei ce a trecut si nici sa vezi ca ceea ce este trecut dupa egal nu te multumeste, ba din contra te intristeaza. Nu este deloc usor sa te impaci cu gandul ca puteai mai mult, ca trebuie sa te fortezi mai mult, ca trebuia sa impingi limitele cat mai departe. Totul se calculeaza in amanunt. Nimic nu ramane neluat in seama. Contabilitatea secundelor, minunatelor , orelor din viata noastra se face la sange. Contabilizam pana si cuvintele pe care am dorit sa le spunem, dar care nu au vrut sa iasa, imbratisarile, sarutarile, gesturile, totul, pana la ultimul pas. Si seara, cand ne asezam in pat, mintea noastra face calcule. In tacere, cu ochii inchisi, ea inca calculeaza. Somnul , devine uneori o binecuvantare. Noapte , devine insasi pauza noastra mult asteptata. Toata aceasta operatie matematica ne oboseste, ne
intristeaza dar, ne si reaminteste ca maine trebuie sa fim mai buni , sa putem mai mult, sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a schimba rezultatul ecuatiei. '' 

Viata

Viața îți arată, dacă vrei să reții ceva, bineînțeles, că nimic nu este al tău, că „ pentru totdeauna” sau „ permanent” nu ar trebui să existe în vocabularul tău, că nu ar trebui să-ți stabilești prioritățile în funcție de ziua de mâine.
Viața, îți arată, că astăzi poți să râzi, să fii sănătos, să iubești, să te distrezi, iar mâine să pierzi tot ce aveai. De aceea este foarte important să pășești prin viață cu ochii larg deschiși și cu inima în căutarea armoniei și împlinirii sufletești. De aceea este esențial să iubești astăzi oamenii pe care îi cunoști și cu care te intersectezi, să faci astăzi binele pe care voiai să îl faci mai târziu, să profiți acum de ocazia pe care te gândeai să o lași pe altădată.
În viață sunt clipe care nu se mai întorc la noi, clipe pe care le irosim și care rămân în urmă. Însă, în prezent cu noi, rămân regretele, ca umbre nevinovate ale propriilor noastre incertitudini.
Când mergi prin viață mergi hotărât. Ia deciziile pe care trebuie să le iei și nu mai amâna lucrurile din a se întâmpla. Mizează pe lucrurile care te fac fericit  și nu te lăsa influențat de ceea ce fac alții sau spun. Iubește, trăiește, savurează fiecare zi din plin și bucură-te de fiecare șansă pe care o ai, indiferent că îți dorești mai mult, indiferent că nu te mulțumește ceea ce ai.
Viața nu îți promite dezamăgiri. Nu îți promite eșecuri. Nu îți promite neliniști și singurătate. Astfel de sentimente ni le promitem singuri prin ceea ce facem în prezent. Dacă nu ținem ochii deschiși și nu vedem cu ochii minții și ai sufletului ceea ce facem în fiecare zi, ceea ce irosim sau lăsam să treacă pe lângă noi, este foarte posibil să ne promitem un viitor obscur, cenușiu, deloc promițător.
Așadar, nu lua viața ca atare. Nu dormi cu gândul că mâine vei putea face mai multe, că mâine vei putea iubi mai mult, că mâine vei putea ierta mai mult pentru că riști să te trezești că nu vei mai putea face nimic din ceea ce ți-ai propus.
Momentul de astăzi este cel care contează, cel care te face să te simți că ești viu, cel care te determină să iei viața în mâini și să decizi cum vrei să arate ea.
Dacă faci aceste lucruri deja probabil ai o viață împlinită, o inimă deschisă la nou și speranță, o minte care merge în ritm cu sufletul tău.
Dacă nu le faci în schimb și ești o persoană care amână lucrurile să se întâmple, mizând pe comoditate, te-ai putea trezi oricând că nu vei mai avea șansa să le faci.
Amintește-ți că tu decizi, viața îți aparține în totalitate, însă nu și timpul, nu și oamenii, nu și lucrurile, care de altfel sunt trecătoare.
Învață deci să mergi prin viață cu ochii deschiși și inima împăcată, ceea ce trebuie să se întâmple oricum se va întâmpla și fără ajutorul tău. 

Terapia prin iertare

Foarte multe din din suferinţele noastre sunt cauzate de modul nostru
greşit de a gîndi şi de a ne raporta la ceea ce ne înconjoară.

Suferinţele noastre sînt de cele mai multe ori neîntemeiate, imaginare.
Dar întreţinute un timp îndelungat, ele ne cauzează chiar boli grave.

Iubirea este remediul care accelerează procesul de vindecare.
Iubirea de sine, iubirea de aproapele nostru, chiar iubirea
duşmanilor noştri. Procesul de vindecare are trei elemente:
adevărul, iertarea şi iubirea de sine.

Dacă nu avem destulă forţă interioară pentru a ierta,
putem să cerem ajutorul şi graţia îngerului devotamentului şi iertării.

Îngerul iertării este reprezentat iconografic cu o crenguţă de liliac în mînă, simbol al purităţii. El se roagă pentru ca fiecare dintre noi să dobîndească puterea de a ne dărui deplin şi necondiţionat lui Dumnezeu. Această modalitate de a ne dărui este cunoscută şi ca devotament. Manifestarea deplină a devotamentului implică şi iertarea tuturor acelora care ne-au pricinuit suferinţă şi lacrimi. Numai aşa vom putea ajunge să trăim aici şi acum iubirea divină pe care îngerii o manifestă şi exemplifică neîncetat.

Pentru a ierta corect, îngerul devotamentului şi al iertării ne ajută să vedem rănile şi suferinţele noastre într-o altă lumină. Rugîndu-l intens să ne ajute să ne detaşăm de trecut şi de suferinţele noastre, vom accelera procesul de vindecare spirituală. Numai renunţarea la resentimente ne oferă şansa de a ne putea clarifica diferitele aspecte ale vieţii şi consecinţele acţiunilor noastre manifestate în prezent. Vom înceta a mai crede că întotdeauna ceilalţi sînt cauza manifestării necazurilor şi durerilor noastre.

Îngerii iertării ne ajută să înţelegem lecţia la care am fost supuşi, pentru a putea, eliberaţi de trecut, să trăim plenar clipa prezentă.

Iertarea ne ajută să ne eliberăm de aceste trăiri negative şi să ne ridicăm pe un alt nivel de conştiinţă.

Iertarea ne aduce în suflet Lumina Divină şi aspiraţia către Dumnezeu.

Indirect, puterea de a ierta ne ajută să dobîndim şi să menţinem o stare de sănătate cît mai bună.