Nu trântiţi prea tare uşa!

Natura nu face gălăgie. Doar oamenii sunt capabili de aşa ceva. Sirena maşinii de poliţie, soneria telefonului mobil, claxoanele maşinilor din trafic, uşile trântite ale birourilor, ţipetele, urletele, muzica dată la maxim etc. reprezintă fondul strident ce se izbeşte zi de zi de oameni, întreţinând stresul negativ, disconfortul. De aici şi până la intoleranţă în raport cu semenii, nu e decât un pas. De-aici, conflictele interumane.

Se spune că, odată, un tânăr îl întrebă pe un înţelept: "Ce aş putea să fac pentru pacea lumii?" Înţeleptul îl privi peste ochelari, şi-i zise: "Nu trânti prea tare uşa!"

Probabil că prea adesea suntem încordaţi şi nici nu realizăm acest lucru. O încordare ce se transmite din starea de spirit ce pluteşte în jurul nostru, în comunităţile umane. Aşa se face că ne pierdem prea uşor cumpătul, ridicăm tonul, imaginându-ne brusc că interlocutorul nostru nu aude destul de bine. Şi, după ce epuizăm argumentele, ieşim trântind cu putere uşa, pentru ca astfel să ne impunem "ultimul cuvânt". Aşa ne pierdem prietenii, familia, colegii. Devenim nişte pietre reci, nişte fiinţe introvertite, uşor mizantropi. La fel ca occidentalii. Şi cât ne miram de ei, pe la începutul anilor ’90, auzind că vecinii nu-şi vorbesc niciodată, că fiecare e pentru el şi nu-i pasă de soarta celuilalt. Şi totuşi, omul pare a fi un animal social, pentru că preferă să trăiască în comunităţi cât mai mari.

Poate că nu e totul pierdut. Poate că am avea o şansă, dacă am învăţa să ne apropiem de natură. Pentru că natura nu face gălăgie niciodată. Greierii, păsările, valurile mării, şuierul vântului au menirea să ne liniştească, nu să ne tulbure. Încercaţi să vă lipiţi de scoarţa unui copac bătrân şi să-i ascultaţi "bătăile inimii". Poate nu toţi le vor auzi, dar, certamente, toţi cei care vor încerca acest lucru vor regăsi o pace infinită.

Sfârşitul de săptămână ar putea fi un bun prilej de a evada în mijlocul naturii, departe de gălăgia civilizaţiei. E ca şi cum te-ai duce la biserică şi te-ai spovedi, eliberându-ţi sufletul de spaime.
Şi poate că, începând de săptămâna viitoare, atunci când veţi ieşi dintr-o încăpere, vă veţi aduce aminte să nu trântiţi prea tare uşa, mulţumiţi că astfel aţi contribuit, cu puţin, la pacea lumii.