E greu să fii un om bun, dar totuși unii reușesc. De ce reușesc?

Pentru că se încăpățânează să ierte, se încăpățânează să nu fie invidioși pe succesul altora, să nu stea în locuri în care știu că nu au ce căuta. Omul bun îl vezi de departe, dar preferi să treci pe lângă el, pentru că îl consideri oarecum ”fraier”, pentru că nu luptă așa cum fac ceilalți pentru a-și atinge idealurile, pentru că nu pune piedici celor din jur care tind spre aceleași lucruri ca și el, ba chiar îi mai ajută cum poate, pentru că nu se bate cu pumnii în piept că știe și că drege, ci își urmează drumul liniștit, fără tam-tam, fără să fie în centrul atenției.
Și totuși, și omul bun are scăpări…. și omul bun suferă. De ce suferă? Pentru că și el mai are gânduri ”umane” să le spunem. Și el are momente în care câte un gând urât cu privire la o persoană îi inundă mintea. Și atunci suferă. Suferă pentru că se gândește cu ciudă că este un om rău. Și luptă să schimbe lucrul acesta. Nu se lasă prins de rău, oricât de multe beneficii materiale i-ar oferi drumul acela.
Omul bun te iartă, nu îți poartă pică oricât rău i-ai fi făcut, dar va fugi de tine. Te va ierta, dar nu va accepta să primească în viața lui pe cineva care îl va îndemna să gândească urât, pe cineva care este dispus să sacrifice pe oricine și orice în jur pentru a-și atinge idealurile. Așa că va pleca pur și simplu. Va pleca chiar dacă să stea înseamnă să avanseze un nivel pe scara socială sau la serviciu, chiar dacă să stea înseamnă să câștige mai mulți bani sau atenție. Și cine îl poate condamna pentru lucrul acesta? Ai putea să îl acuzi că alege binele adevărat? Ai putea să îl condamni că nu vrea să te urască? Ai putea să îl condamni că este un om bun?''